Cuvinte vechi, cuvinte noi

Posted by admin on in Dezvoltare personală

Cuvintele seamănă destul de mult cu bulgării de zăpadă. Pe măsură ce se rostogolesc, mai ales dacă au legătură cu emoțiile, se măresc: adună tot mai multe conotații.

Hai să luăm doar câteva, care înseamnă ceva în dicționar, dar atât de multe sentimente se amestecă atunci când le spunem sau le auzim:

VINOVĂȚÍE – Faptul de a fi vinovat; faptă comisă de cel vinovat; starea celui vinovat; culpabilitate, vină.

RUȘÍNE – Sentiment penibil de sfială, de jenă provocat de un insucces sau de o greșeală.

IERTÁ – A scuti pe cineva de o pedeapsă, a trece cu vederea vina, greșeala cuiva, a nu mai considera vinovat pe cineva.

La fel și cuvintele despre care vreau să vorbesc mai departe, au adunat și ele mai multe conotații și, în plus, mi se par învechite – avem acum variante mai exacte, bazate pe știință. Propun înlocuirea lor pentru mai multă claritate, ca să scăpăm și de șantajul emoțional cu care am impresia că vin la pachet 😀

În primul rând, putem observa că ele sunt etichete, adjective care definesc persoana, deși ele de fapt se referă doar la comportamentele oamenilor respectivi, la un anumit moment. Iar oamenii oricum nu se definesc prin comportamentul pe care îl au, ci prin o mulțime de factori ce țin de personalitate, mod de gândire, structură emoțională, valori, nevoi și preferințe, etc, care ele determină, de fapt, comportamentul. Iar ele sunt într-o continuă adaptare și ajustare.

Iar etichetarea este periculoasă în sine. Există o întreagă literatură despre acest fenomen ce a fost analizat din multe perspective.

the fact that we label people by their behavior and characteristics can end up limiting our curiosity about a person. Our interest can end in exploring a connection with someone because we think we know who they are and that it might not align with our value system.
sursa

Labeling theory posits that self-identity and the behavior of individuals may be determined or influenced by the terms used to describe or classify them. It is associated with the concepts of self-fulfilling prophecy and stereotyping.
sursa

being labeled or defined by others as a criminal offender may trigger processes that tend to reinforce or stabilize involvement in crime and deviance, net of the behavioral pattern and the social and psychological conditions that existed prior to labeling.
sursa

A child’s self-esteem will be determined by the conditional acceptance that he or she receives from others and will be determined by success and progress in four areas: social (acceptance, friendships), competence (in a skill area), physical (clothing, attractiveness) and character (effort, generosity).
sursa

Hai să vedem acum și UPDATE-ul cuvintelor de care spuneam mai sus:

OBRAZNIC => comportament anti-social

Acest cuvânt este folosit cel mai des de către părinți în legătură cu acei copii care nu se conformează regulilor sociale sau a celor impuse de ei.

RĂU => comportament lipsit de empatie

Idem mai sus sau se referă la anumite acțiuni egoiste, care îi afectează pe ceilalți sau sunt distructive la adresa lucrurilor. Dacă e voluntar, intenționat, planificat, poate fi chiar comportament sadic.

LENEȘ => comportament de procrastinare

Procrastinarea vine se pare dintr-o stimă de sine scăzută: “nu am încredere că pot realiza acele lucruri pe care le am de făcut”, dintr-o respingere a lor: “nu vreau să fac acele lucruri/ nu am motivație”, sau din prea multe emoții negative: “mă simt prea trist/ furios/ mi-e teamă și nu mă pot mobiliza să le fac, nu am energie”.

CUMINTE => comportament agreabil

Cum e un copil ascultător, care face tot ce îi zici? Cuminte. Stă frumos în bancă, ia note bune, nu răspunde părinților, face ceea ce ei îi spun, stă frumos la masă, mănâncă tot din farfurie și nu se ridică până la final. Ceea ce poate fi bine: că urmează reguli și ia în considerare nevoile celorlalți, dar poate duce la a fi people-pleaser, până la uitarea de sine, lipsă de asertivitate și afecțiuni psihosomatice, fiindcă dacă nu își exprimă emoțiile direct se pot exprima prin diferite boli.

NEBUN/Ă => comportament reactiv

Uneori, emoțiile noastre sunt atât de intense, încât ne pierdem controlul și ne comportăm “nebunește” – avem atunci un comportament reactiv. Asta poate însemna că au fost atinse niște butoane foarte sensibile, au fost încălcate niște limite personale importante sau persoana respectivă chiar suferă de o anumită tulburare mintală și a avut un episod de manifestare a ei.

Dacă mai aveți propuneri de cuvinte învechite le puteți lăsa în comentarii.

—
Georgiana Codrescu
Creative Life Coach
0727 235 888

 

Oamenii și butoanele lor

Posted by admin on in Dezvoltare personală

Poate ați mai auzit ideea asta: oamenii au butoane. “Mi-ai apăsat toate butoanele“, se poate plânge cineva. În acest caz este de fapt o metaforă pentru conceptul de Trigger.

A trigger is a reminder of a past trauma. This reminder can cause a person to feel overwhelming sadness, anxiety, or panic. It may also cause someone to have flashbacks. A flashback is a vivid, often negative memory that may appear without warning. It can cause someone to lose track of their surroundings and “relive” a traumatic event.

Ca să definim în întregime metafora putem conveni că:

  • Oamenii au diverse butoane care determină la apăsare o reacție specifică – ori la apăsarea unui buton, ori la apăsarea unei combinații de butoane.
  • Apăsarea acestor butoane sau combinații pot genera:
    1. un Trigger negativ, cum este descris mai sus: o retrăire a unei traume – te simți brusc așa cum te simțeai în trecut când se întâmpla ceva similar și poți simți intens emoțiile de atunci: frică, tristețe, furie
    2. sentimente pozitive: plăcere, bucurie, râs, uimire, admirație, iubire, etc.
    3. o reacție agresivă, de apărare, fiindcă au fost amenințate anumite credințe de bază

Mai puteți auzi ideea asta: bărbații sunt foarte simpli, femeile sunt cele complicate:

Este, bineînțeles o glumă venită probabil dintr-o frustrare și se referă mai mult la nevoile emoționale și sexuale ale bărbaților vs. cele ale femeilor, așa cum sunt ele percepute. Unii bărbați se mândresc că au nevoie doar de sex, mâncare și somn, pe când femeile are avea multe alte mici nevoi: legate de îngrijire, diverse cumpărături pentru ele și pentru casă, au nevoie de atenție, să fie ascultate, mângâiate, complimentate, preludiu, etc. Bineînțeles că asta nu este de fapt adevărat și bărbații sunt și ei mai complecși decât vor să pară.

În orice caz, butoanele de mai sus se referă la nevoi, iar butoanele noastre la reacții.

Hai să le luăm pe rând.

 

Triggerele negative

 

Vi s-a întâmplat vreodată ca cineva să zică sau să facă ceva și gestul lor să vă teleporteze brusc în copilărie, poate, când și unul dintre părinți se comporta “exact la fel”? La acel moment, în trecut, ați simțit emoții negative foarte intense, iar ele vă cuprind în prezent cu aceeași intensitate de atunci. Și reacționați pe măsură: dacă e vorba de furie țipați și trântiți, dacă e vorba de tristețe începeți să plângeți necontrolat, iar dacă e frică vă cuprinde panica și vă vine să vă ascundeți, pulsul se accelerează și vă hiperventilați.

Iar în fața voastră cineva poate observa o persoană care arată cam așa:

De uimire, la reacția pe care a provocat-o, întrebându-se ce a făcut, pe ce butoane a apăsat din greșeală. Fiindcă de multe ori ce face cel din prezent seamănă cu ce au făcut cei din trecut, dar nu răsare: pot fi doar două-trei cuvinte similare, dar intenția din spate să fie cu totul alta. Alteori poate fi chiar doar un ton al vocii, un miros, un gest, care să declanșeze amintirea din trecut. Bineînțeles, poate fi și destul de similară încât reacția să fie destul de bine justificată, dacă avem de exemplu de-a face cu comportamente de manipulare, șantaj emoțional, minciună, abandon.

Uneori ceilalți reușesc să ne avertizeze despre un anumit buton pe care îl au, dar nu îi luăm în serios și ne purtăm atunci ca Didi.

Ați mai auzit de expresiile: “A explodat pur și simplu când i-am zis…” sau “În preajma lui/ ei trebuie să umblu ca pe ouă”. Cu alte cuvinte: am apăsat un buton nepotrivit sau trebuie să fiu atent/ă să nu apăs ceva din greșeală.

Soluția? Ca să nu mai provocăm explozii? Ideal ar fi să vină din ambele părți:

  • cel cu butoanele roșii să urmeze un proces terapeutic, de consiliere pentru a procesa evenimentele din trecut care au rămas atașate de emoții puternice, ca ele să nu mai năvălească în prezent
  • noi să fim atenți la punctele sensibile ale celuilalt și să nu le mai tot împingem, să realizăm că reacțiile lui exagerate nu sunt despre noi în totalitate și astfel, în spatele lor să vedem și să auzim nevoile copilului supărat și, dacă putem, să i le împlinim – să facem ceea ce oamenii din trecut nu au reușit la acel moment

 

Sentimentele pozitive

 

Aici e simplu – avem cu toții anumite plăceri, lucruri care ne bucură, un anumit tip de umor la care reacționăm, anumite lucruri care ne place să le facem, sunt cuvinte sau gesturi care ne fac să ne simțim apreciați și iubiți, etc. Trebuie doar să fim atenți la ceilalți, ca să le identificăm și să le oferim mai mult din ceea ce le place. Un mic ghid de ajutor la care poți răspunde pentru a te cunoaște mai bine și a-l cunoaște mai bine și pe celălalt:

Ce îți place cel mai mult să faci? Dar celuilalt?

Ce te amuză cel mai mult? Dar pe celălalt? – comedianți, seriale, filme, tip de umor: negru, sec, absurd, auto-ironia, umorul fizic, etc

Ce gesturi sau cuvinte te fac să te simți iubit, apreciat? Dar pe celălalt?

And just do more of these 🙂

 

Reactiile agresive, de apărare

 

Aici este foarte interesant. Este vorba de credințele pe care le avem, structura noastră internă, scheletul nostru psihologic. Cele mai greu de schimbat principii pe care le avem. Iar ele se referă la noi înșine, la ceilalți și la lumea din jur. Au tentă religioasă și ideologică, deși nu se referă neapărat la religie sau politică.

Ele formează modul nostru de gândire – ochelarii colorați prin care vedem lumea, frecvența noastră radio, universul nostru. Filtrul prin care ne creăm bula în care stăm, oamenii pe care îi alegem, experiențele pe care le trăim. Oamenii pot să își dea și viața pentru aceste idei și valori care stau la baza identității lor – vezi războaiele ideologice, manifestațiile, etc.

Cu toții semănăm cu ei în anumite puncte ale vieții, unde copaci sunt credințele noastre:

– grup de manifestanți care se împotriveau tăierii copacilor –

Dacă folosim diagrama ideologică, putem fi mai degrabă de stânga sau dreapta, autoritarieni sau libertarieni:

Care sunt cele mai importante trei valorile ale noastre?

Lista întreagă aici. Ale mele sunt Freedom, Fun și Friendliness 🙂

Care sunt proverbele/ zicalele pe care le folosim cel mai des?

Care sunt părerile tale despre tine – pozitive sau negative: acceptate sau neacceptate?

S-ar putea să reacționăm negativ când cineva ne pune în evidență tocmai părerea noastră negativă despre noi, neacceptată.

Soluție? Să acceptăm că opusele sunt adevărate: arătăm și bine și mai puțin bine, ne pricepem la unele, la altele nu. Înțelegem multe lucruri și multe nu, etc. Și să vorbim frumos cu noi – așa cum am vorbi cu cel mai bun prieten – altfel vom avea o relație proastă cu noi. Avem nevoie să ne înțelegem bine și să ne simțim iubiți de persoana cu care petrecem tot timpul pe care îl avem – noi înșine 🙂

Avem viziuni mai tradiționaliste sau mai progresiste? Ce părere ai despre LGBTQ? Dar despre relațiile deschise? Crezi că adulterul e o crimă sau exprimarea pasiv-agresivă/ lipsită de asertivitate a unor probleme din relație?

Iubiți oamenii în general, sunteți curioși să îi cunoașteți sau vă interesează doar cei apropiați, iar ceilalți să nu vă stea în cale?

Ce părere aveți despre creșterea copiilor? Citiți tot ce apare nou, vă interesează educația fără pedepse și recompense, prin joacă și câteva limite impuse cu blândețe sau vi se pare ok să mai altoiți copilul dacă nu e cuminte?

Credeți că în viața e un chin care trebuie îndurat sau o ocazie de descoperire? În viață trebuie să fii cel mai bun, sau să te distrezi?

Te enervează tare când cineva își arată îngrijorarea față de tine – Dă-mi un semn când ajungi acasă – fiindcă ți se pare controlling, sau îți place, îl asociezi cu grija și iubirea?

Criticile te fac să te simți foarte prost și te descurajează sau le apreciezi fiindcă te motivează să faci schimbări la tine?

Și tot așa.

Ca relațiile să funcționeze e nevoie să fie cât mai multe credințe similare, mod de a vedea lucrurile similar. Iar acolo unde sunt credințe diferite – dacă nu sunt total opuse, putem învăța unii de la alții. Dacă sunt total opuse putem încerca să evităm discuțiile despre ele. Avem și o vorbă despre asta – să nu vorbim la masă de bani, religie și politică. Tocmai din aceste cauze. Din păcate însă subiectele de evitat nu sunt doar acestea  – în jurul cărora oamenii se pot polariza, ci sunt infinit mai multe – în funcție de credințele, valorile, principiile noastre de bază.

Multe relații se pot destrăma pornind de la conflicte ideologice, de la apăsarea butoanelor roșii sau de la neindentificarea celor care provoacă plăcere. Așa că, mai ales în relațiile apropiate unde ne îmbrățișăm des și astfel putem fizic să ne apăsă butoanele 🙂 avem nevoie – atunci când ne așezăm la panoul de control să ne luăm destul timp de observație, cunoaștere, pentru a ne putea face mai puțin rău, mai mult bine:

Succes!

—
Georgiana Codrescu
Creative Life Coach
0727 235 888

 

Microfeedback sau cum îi învătăm pe ceilalti să se poarte cu noi

Posted by admin on in Dezvoltare personală

Noi oamenii, ca ființe vii ce suntem, învățăm în mare parte prin pedeapsă și recompensă. Și nu trebuie să fie unele mari: treci în camera ta, ia un tort, uite medalia! ci sunt, mai ales, și foarte mici. Atât de mici încât aproape nici nu le sesizăm. În copilărie, fiecare micro-expresie de pe fața celor alături de care creștem, fiecare nuanță a tonului vocii lor, ne arată că ne aprobă sau că ne resping, în funcție de ceea ce facem.
Primim atunci de la ei: micro-feedback.

Și cum evident vrem să îi mulțumim pe părinți, inconștient, cum nu vrem să îi supărăm – aprecierile, manifestările de afecțiune: ne bucură, iar respingerile, nemulțumirile: ne supără. Și nu neapărat facem ce zic ei, uneori chiar dimpotrivă, atunci când primim feedback negativ, dar el cu siguranță ne modelează părerea de sine, părerea despre ceilalți și despre lume. Ai luat 7 la mate? Meh. Te-a păcălit vânzătoarea la cântar? Pffff. Vrei să sari în bălți? Huh!? și tot așa. Pe de altă parte, recompensele, expresiile pozitive: ne bucură de fiecare dată și ne întăresc comportamentul respectiv. Bineînțeles, atâta timp cât sunt sincere.

Aduce puțin a dresaj:

Dar ce se întâmplă mai târziu, în alte relații pe care le avem? Oferim la rândul nostru micro-feedback celorlalți și le arătăm ce părere avem despre ei, dar și ce părere avem despre noi și cum ar trebui ei să se poarte cu noi. Ce micro-feedback oferim noi când:

  • ne ajută cineva fără să îi cerem? sau ne arată afecțiune
  • cineva face ceva ce ne deranjează? sau se poartă agresiv cu noi

De analizat situațiile de genul acesta fiindcă în cazul în care respingem un gest frumos (Ah, Nu trebuia!) și acceptăm un gest urât (E ok, nu-i nimic!), deși ne deranjează, îi învățăm prin asta pe ceilalți cum să se poarte cu noi. Ajung astfel, evident, să nu ne mai arate gesturi frumoase și să ne arate mai multe gesturi urâte, fiindcă așa au învățat că ne face plăcere sau că nu ne deranjează.

Microfeedback-ul de acest gen are legărură cu imaginea noastră de sine.

Ce merităm noi să primim?

Și de aici poate începe un proces de schimbare.

—
Georgiana Codrescu
Creative Life Coach
0727 235 888

 

Metode sănătoase de gestionare a emotiilor

Posted by admin on in Dezvoltare personală

*a emoțiilor dureroase, cum sunt: furia, frica, tristețea, dezgustul.
*emoțiile nu sunt negative sau pozitive, bune sau rele – ele semnalează că ceva este sau nu în regulă. De obicei, când ceva nu e în regulă, asta are mai multă legătură cu trecutul nostru, decât cu prezentul, și cu interpretarea noastră subiectivă a realității.
De aceea, avem nevoie să simțim și ne eliberăm în mod funcțional de aceste emoții, pentru a le analiza apoi, a vedea ce au să ne transmită și a vedea de unde vin, de fapt. Urmând apoi să facem față realității cu mult mai multă prezență: empatie, logică și succes.
Cam așa:

—
Te aștept la cabinet dacă vrei să începi un parcurs de dezvoltare personală!
Georgiana Codrescu
Creative Life Coach

Cum să fii nefericit și să ai relatii proaste

Posted by admin on in Dezvoltare personală

Teoria cognitiv-comportamentală ne arată cum comportamentul nostru este dictat de emoții, care sunt generate de gândurile pe care le avem referitoare la o situație:

Observând acest model, vedem că ar fi ideal să ne putem schimba gândurile – intepretările pe care le dăm situațiilor, astfel încât ele să genereze emoții pozitive, sau neutre și comportamente adecvate, adaptate situației, care să ne ducă la succes.

Acest proces nu este însă unul ușor, semănând destul de mult cu munca de a convinge un conspiraționist că Pământul NU este plat, cu cea a unui ateu de a demonstra unui credincios că Geneza este o poveste creată de oameni pentru a-și explica viața pe Pământ înainte de validarea Teoriei evoluției speciilor, sau cu insistența ta de a-i spune mamei să nu-ți mai pună sarmale, când ea și-a pus deja în cap să te hrănească.

Therapists or computer-based programs use CBT techniques to help people challenge their patterns and beliefs and replace errors in thinking, known as cognitive distortions, such as “overgeneralizing, magnifying negatives, minimizing positives and catastrophizing” with “more realistic and effective thoughts, thus decreasing emotional distress and self-defeating behavior”.

Cuvântul-cheie aici este credințe, care, așa cum știm, sunt implicit iraționale, preponderent emoționale și au legătură cu ce am învățat de mici sau din experiență că ne face bine… chiar dacă pe termen lung ne face rău, sau facem rău altora. Dacă nu ar fi iraționale ar fi doar niște convingeri, deschise către argumente noi, care să le invalideze.

În știință avem principiul falsificabilității, care spune că o ipoteză, teorie, trebuie să poată fi falsificabilă – să se poată demonstra contrariul, ca ea să fie validă. De exemplu, ipoteza care spune că “toate lebedele sunt albe”, poate fi contrazisă de dovada ” lebădă neagră”, ceea ce ajunge să o invalideze. Pe de altă parte, credințele nu prea sunt falsificabile. “Dumnezeu există”, “planetele ne dictează soarta prin vibrații ce nu se pot măsura”, “trebuie să mănânci că așa zic eu”, nu sunt falsificabile și, astfel, iraționale.

Nu este imposibil să provoci și schimbi credințele nefuncționale ale cuiva, dovadă fiind succesele terapiei CBT. Felicitări lor 🙂 Aș vrea însă în continuare să vedem ce putem face și la nivel individual, în completare sau în locul unui proces terapeutic asistat.

Dar, mai întâi, hai să vedem câteva credințe iraționale nefuncționale și cum rezistă ele la dovezi.

– “Nu sunt bun de nimic/ nu sunt îndeajuns de bun”
– Dar ai făcut X, Y, Z! Uite câte realizări ai!
– Da, dar nu înseamnă mare lucru. O să fiu bun când o să consider eu că sunt bun și probabil nu o să consider asta niciodată (ipoteză nefalsificabilă)

– “Oamenii sunt egoiști și răi, își văd numai interesul”
– Dar uite oamenii X, Y, Z, câte fapte caritabile au făcut!
– Nu putem știi ce e în mintea lor, indiferent ce afirmă. Eu cred că fac asta ca să se simtă ei mai bine și nu ai cum să-mi demonstrezi contrariul! (ipoteză nefalsificabilă)

– “Lumea e un loc plin de pericole, mai bine stau acasă”
– Dar uite, ai fost în trecut acolo și acolo și nu s-a întâmplat nimic!
– Am avut noroc! Nu știm ce se poate întâmpla și eu simt că o să mi se întâmple ceva rău dacă ies afară și n-ai cum să mă convingi că nu! (ipoteză nefalsificabilă)

În primul exemplu de mai sus avem și o tehnică care se numește moving the goalposts

an informal fallacy in which evidence presented in response to a specific claim is dismissed and some other (often greater) evidence is demanded. That is, after an attempt has been made to score a goal, the goalposts are moved to exclude the attempt.[3] 

În al doilea exemplu avem o eroare logică care se numește Just in case, sau Worst case scenario, când se alege o interpretare a realității bazată pe frică, nu pe dovezi.

Making an argument based on the worst-case scenario rather than the most probable scenario, allowing fear to prevail over reason.

În al treilea exemplu avem și un tip de gândire emoțională

Emotional reasoning is a cognitive process by which a person concludes that his/her emotional reaction proves something is true, regardless of the observed evidence. For example, even though a spouse has shown only devotion, a person using emotional reasoning might conclude, “I know my spouse is being unfaithful because I feel jealous.”

Emotional reasoning amplifies the effects of other cognitive distortions. For example, a test-taker may feel insecure about their understanding of the material even though they are perfectly capable of answering the questions. If he (or she) acts on his insecurity about failing the written test he might assume that he misunderstands the material and therefore might guess answers randomly, causing his own failure.

Și nu doar anxiety 🙂

Hai să vedem un nou model despre cum poți deveni nefericit și să ai relații proaste:

Critică de sine – trash-talk în urma greșelilor

Devalorizare de sine – minimizarea reușitelor

Stimă de sine scăzută (lipsa valorii personale)

Dependență emoțională de ceilalți (externalizarea valorizării)

Gânduri negative – interpretări negative ale realității
(când nu primim valorizare)

Emoții negative (furie, frică, tristețe) – Nefericire

Lipsa Cunoștințelor – despre cum funcționează oamenii, lumea

Lipsa Abilităților – eleganță, negociere, planificare, reziliență, etc.

Comportament inadecvat (agresiv/ evitant)

Relații proaste cu ceilalți

Și, vice-versa 🙂

Te aștept la cabinet dacă vrei să începi un parcurs de dezvoltare personală!
Georgiana Codrescu
Creative Life Coach

 

Cele 7 păcate capitale ale relațiilor

Posted by admin on in Dezvoltare personală

Dacă tot e să păstrăm referințele biblice, așa cum a făcut și psihologul John M. Gottman, cu ai lui 4 călăreți ai Apocalipsei, am zis să vedem și care ar fi păcatele capitale pe care le putem face în relații, care pot duce la apariția acestora. Fiindcă, nu-i așa, e mai ușor să previi, decât să tratezi.

Probabil că ați auzit de cei 4 călăreți – critica (care poate include și violența fizică), disprețul, defensiva, închiderea în sine – sunt cei care preced o despărțire în cuplu, iar dacă nu – puteți citi articolul de mai sus și vedea și aici care ar putea fi antidotul împotriva lor. Totuși, dacă au apărut, deja este cam prea târziu, de cele mai multe ori, poate fi foarte greu să aplicăm metodele salvatoare, datorită prea multor emoții negative acumulate în timp.

Prin urmare, hai mai bine să o luăm de la început cu atenție, să nu ajungem la ei, să evităm pe cât putem:

  1. Minciuna

Am pus-o prima, fiindcă poate apărea de la începutul relației. Minciuna e atunci când te pui într-o lumină atât de bună, încât nu se mai vede niciun defect (dezvăluindu-le abia după ce ai obținut anumite avantaje). Când închizi ochii și la defectele celuilalt – atunci te minți pe tine și nici asta nu e ceva folositor relației.

Când dai impresia că vrei ceea ce vrea și celălalt: de la o relație serioasă, până la sporturi și activități care-i plac, când dai impresia că îți plac prietenii și familia lui, doar ca să-l faci să se îndrăgostească de tine. Orice moment în care gândurile și expresia ta sunt în dezacord, este o minciună.

Bineînțeles, minciuna e și atunci când spui în mod direct un neadevăr, pentru a te proteja (cel puțin pe moment, fiindcă dacă află celălalt mai târziu e mult mai rău) – de la ascunderea unor dependențe, ce poate implica cheltuirea unor bani comuni pe altceva decât ceea ce declari, sau anumite activități pe care le faci și cu care celălalt nu ar fi de acord, până la înșelat.

În acest caz, responsabilitatea producerii acestui fenomen stă și la partener, care e nevoie să creeze un safe space pentru exprimarea adevărului, să fie înțelegător și orientat spre înțelegerea cauzelor și soluții, mai degrabă decât spre pedepsire (prin critică, ironie, batjocură, respingere, ignorare, silent treatment).

Soluția: maturizarea, asumarea deciziilor și comunicarea gândurilor cu curaj și asertivitate.

2. Înșelatul

Este o formă complexă de minciună și implică și ruperea unui contract simbolic, în cadrul unei relații monogame. Nu cred că e nevoie să insistăm aici – orice înșelat provoacă suferință celuilalt.

Soluția: maturizarea, comunicarea directă a sentimentelor sau încheierea relației, în cazul în care nevoile neîmplinite din relație sunt mult mai mari și mai multe decât cele împlinite, nu le putem împlini singuri și celălalt nu cooperează.

3. Manipularea

Și aceasta este o formă voalată de minciună, amestecată cu insistență, învinovățire și amenințare subtilă prin care îl determini pe celălalt să facă ce vrei tu, împotriva voinței lui. Nici aici nu insistăm, fiindcă este clar în ce mod îi facem rău.

Soluția: maturizarea, independența – să nu mai avem nevoie neapărat de celălalt pentru împlinirea nevoilor noastre.

4. Lăsarea nemulțumirilor să se adune

Atunci când o nemulțumire se tot repetă, se agravează și nu se rezolvă de la sine, e ca în cazul afecțiunilor fizice – pe lângă că ne deranjează constant, poate să se extindă și să degenereze într-o boală cronică (vezi gastrita care se transformă în ulcer, sau apendicita cu peritonită). Este foarte nociv pentru relație să lași nemulțumirile să se adune și apoi să explodezi, și tot așa. Celălalt poate să nu realizeze deloc ce se întâmplă – nici cât de nemulțumit ești, nici ce se întâmplă când explodezi – nu are ce să mai spună atunci.

Soluția: maturizarea, asumarea propriilor stări și gânduri, orientarea spre soluție, cooperarea, curajul de a te afirma.

5. Neprioritizarea relației

Dacă mereu e mai importantă cariera/ familia de origine/ prietenii/ hobbiurile și relația nu primește destul timp și energie, ea se poate ofili, ca o floare neudată. Este nevoie de timp pentru rezolvarea nemulțumirilor și pentru bonding: activități plăcute împreună, ca ea să înflorească și să rodească.

Aici, din nou, e nevoie și ca partenerul să creeze un safe place, se poate ca celălalt să evite prioritizarea relației și fiindcă nu îi aduce o starea de bine interacțiunea.

Soluția: timp de calitate împreună, destul pentru amândoi partenerii.

6. Perfecționismul

Concentrarea pe defectele partenerului și încercarea de a le schimba, pe toate, cu efort susținut, poate duce foarte ușor la chemarea tuturor călăreților.

Soluția: să te concentrezi pe calități, să îl inspiri prin propriul exemplu, să te concentrezi pe evoluția ta, dezvoltarea ta personală, să îți arăți disponibilitatea de a-l sprijini și pe el, atunci când vrea să ceară ajutorul. Ar fi ideal ca fiecare să aibă prieteni cu care să se sfătuiască și un terapeut/ consilier, fiindcă lumea în care trăim este mult prea complexă și avem nevoie de un ghid prin ea.

7. Proiecția

Foarte des, din păcate, se întâmplă să proiectăm pe partenerul nostru roluri care nu au legătură cu el: rolul de mamă/ tată/ bunic/ bunică/ copil/ terapeut/ stăpân/ sclav/ iubit ideal. Mare atenție la ele. Am scris un articol despre asta aici. De observat dacă vi se pare că celălalt seamănă nu unul din cei de mai sus. Poate că seamănă puțin, dar este altcineva, asemănările sunt mai mult create de mintea noastră, ca într-un test proiectiv. Problema când facem asta este că nu mai vedem omul în totalitatea lui și relaționăm astfel cu o fantasmă a noastră, iar asta duce numai la frustrări: celălalt se simte neînțeles, iar noi putem suferi atunci când celălalt (evident) nu se poartă conform rolului din mintea noastră.

Soluția: de rezolvat relația cu persoana reală (mamă/ tată/ bunic/ bunică) pe care o proiectăm, în terapie/ consiliere, de văzut ce nevoi se ascund în spatele celorlalte proiecții (copil/ terapeut/ stăpân/ sclav/ iubit ideal). De discutat deschis în cuplu despre asta.

Cam astea ar fi cele pe care le-am identificat.

Succes! 🙂

Te aștept la cabinet dacă vrei să începi un parcurs de dezvoltare personală!
Georgiana Codrescu
Creative Life Coach

Nu mai arunca apa din cadă cu tot cu bebelușul

Posted by admin on in Dezvoltare personală

Există în engleză această frază:

Don’t throw the baby out with the bathwater

(de unde vine)
Care se referă la atenționarea de a nu arunca ce e bun, la pachet, împreună, cu ce e rău, de care vrei să scapi. Cu alte cuvinte, să fim atenți să nu pierdem ceva valoros, încercând să scăpăm de ceva toxic. Și asta, surprinzător, se aplică foarte des în legătură cu sfaturile (nesolicitate) primite de la părinți.

Unii părinți, ca să nu zicem majoritatea, sau cel puțin din generația trecută, au avut și poate încă au impresia că rolul lor este să ne apere de nereușite, sau să ne îndrume spre succes, cu orice preț, indiferent dacă le cerem sau nu părerea. Și astfel, în funcție de cât de intruzivi și agresivi sunt, în funcție de cât de mare e nevoia lor de putere și control, aruncă spre copii cu diverse sfaturi salvatoare.

– Pune-ți căciula, că răcești
– Când te măriți? că trece viața
– Dă-ți aia jos de pe tine, nu vezi cum arăți?
– Pune și tu mâna pe-o carte, nu mai umbla teleleu
– Să nu te prind cu țigară că-ți rup mâinile
– Dacă vrei să reușești în viață trebuie să dai din coate
– Caută-ți și tu un băiat/ fată de familie bună
– Și? Pe când un copil? Cine o să-ți aducă un pahar de apă la bătrânețe?
– Nu mai alerga, că o să cazi!
– Nu poți fi și tu normal/ă?
– Lasă cluburile și vei-ți de casă, de serviciu
– Termină cu prostiile, auzi, vrea să se facă artistă, să moară de foame
– …și așa mai departe, probabil ați recunoscut genul

Intră la această categorie

orice sfat nesolicitat, intruziv, care sună a critică

Și ce facem o parte din noi, dintre copii când auzim toate acestea? Mai ales dacă se tot repetă în aceeași formă și dacă ne enervează, fiindcă ne fac să ne simțim neînțeleși/ neiubiți? Le respingem. Și ce se întâmplă când le respingem? Putem risca să aruncăm apa murdară cu tot cu bebeluș. Mai exact:

– Nu ne mai punem căciulă
– Nu ne mai căsătorim
– Ne îmbrăcăm cât de fistichiu se poate
– Ne aruncăm în distracții
– Fumăm/ bem
– Devenim prea modești
– Alegem parteneri ciudați/ de la extremele tiparelor de personalitate
– Nu mai facem copii
– Folosim aproape tot timpul liber ca să alergăm sau să facem alt sport
– Respingem orice ține de normalitate
– Frecventăm zilnic cluburile și barurile
– Renunțăm la orice job și insistăm să facem artă (chiar dacă poate nu avem talent)
– …

Sună cunoscut?
Sună a fi … util?

Capcana cea mai mare a celor care ne răzvrătim în felul de mai sus este că avem impresia că ne afirmăm independența făcând invers decât ni se spune. Din păcate însă, nu suntem departe de cei care urmează îndeaproape sfaturile primite, fiindcă și noi, tot la ele ne raportăm, chiar dacă suntem împotrivă. Pam pam.

Independența reală și maturitatea este atunci când blocăm atitudinea/ comportamentul/ intruziunea/ atacul celuilalt (învelișul) și punem pe masă conținutul (miezul), la care ne putem uita, analiza și alege dacă să-l primim sau nu, ori în ce măsură să-l adoptăm. Poate adoptăm doar o parte, de pildă și nu ne căsătorim la biserică, dar facem o ceremonie de genul acesta, dacă așa ne place mai mult:

Cum blocăm atitudinea celuilalt, punând pe masă conținutul?

“Mulțumesc pentru sfat!/ idee/ părere/ împărtășire/ etc.” “Voi lua în considerare ce mi-ai spus”
“Înțeleg că tu așa ai face, poate ar fi o idee bună și pentru mine, o să mă gândesc”
“Interesant, nu m-am gândit la asta. Pentru tine cum a funcționat?”

Vă puteți imagina o castană cu coajă, țepoasă. Îi dați în acel moment jos coaja și analizați conținutul (când vreți). S-ar putea să fie ceva valoros acolo:

Mie personal mi s-a întâmplat să arunc apa cu bebelușul în câteva cazuri, în care m-am redresat, mai am câteva în pending și poate altele nedescoperite.

Depășite acum:
– Fii normală! —— Really? No! 🙂 Și mi-am cumpărat și ăsta:

Consecințe: m-am ținut departe și de lucruri care duceau spre echilibru și liniște
– Ai mai multă grijă de tine ——– Cine mă iubește mă place și așa!
Consecințe: m-am ținut departe de cea mai bună variantă a mea, fizic vorbind
– Fă-te și tu o culoare normală ——- Eu: portocaliu!
La fel
– Nu mai umbla prin cluburi noaptea, stai acasă. ——– Eu: Salsa! Și Bachata! Și Kizomba!
Consecințe: am erodat prin acest comportament o relație și am stat departe de a învăța cum să am grijă de casa în care locuiesc
– Termină cu prostiile, fă și tu o facultate serioasă, angajează-te într-un loc stabil! —— Eu: Facultatea de Comunicare și Relații Publice. 10 joburi schimbate și acum freelancer.
Consecințe: instabilitate și lipsa ascensiunii profesionale pe verticală. Noroc că există și orizontala 🙂

Pending:
– Închide apa că iar plătesc la întreținere de-mi vine rău! (și orice legat de economisire) ——– Eu: nu mă interesează banii!
Consecințe: banii vin și pleacă în afara controlului meu
– Vezi să nu mergi la mare că e (insert catastrofă auzită la știri) ——– Eu: nu mă gândesc la ce poate merge rău, va fi bine oriunde, oricând!
Consecințe: nu mă gândesc la consecințe negative și astfel mi-e greu să creez strategii valide pe termen lung

Necunoscute:
– ?! de explorat

Voi cum stați cu apa și bebelușii? 🙂

Te aștept la cabinet dacă vrei să începi un parcurs de dezvoltare personală!
Georgiana Codrescu
Creative Life Coach

 

Proiectia psihologică: impersonarea

Posted by admin on in Dezvoltare personală

Am vorbit aici și aici de două feluri de proiecții pe care le putem face. În prima aducem trecutul în prezent, în a doua atribuim celorlalți calități ale noastre, pe care nu vrem să ni le recunoaștem.

Acum vom vorbi de al treilea tip de proiecții pe care îl putem face, de la altcineva pe noi însine. Când ne purtăm, de multe ori fără să vrem și fără să ne fie util, ca altcineva. Vom vedea, la final, cum putem întoarce aceste impersonări în favoarea noastră.

În primul rând ce sunt impersonările? Poate ați văzut clipuri de genul:

sau

Este vorba nu de situațiile când te trezești vorbind ca Morgan Freeman (deși ar fi interesant) ci atunci când ridici tonul exact așa cum făcea mama ta. Sau când îți impui punctul de vedere ca bunica. Sau când tăceai, atunci când te enervai, ca bunicul. Sau când râdeai când erai prins cu minciuna, ca tata. Sau când te uiți în fiecare seară la TV cu o bere, ca el. Sau când te plângi și vezi doar partea negativă a lucrurilor, ca mama.

Se simte uneori ca o transă în care intrăm, cu o senzație de familiaritate, această stare prin care imităm persoane cu care am crescut, mai ales în situații stresante, sau când este vorba de ritualuri zilnice. Ne aduce un anumit confort să facem asta, fiindcă ne salvează energie mentală (nu mai alegem noi pentru noi) și o oarecare siguranță (dacă ei au făcut asta și au supraviețuit, înseamnă că e ok să facem și noi la fel).

Dar cât de bine au ajuns, de fapt? Este de ajuns supraviețuirea, sau vrem să avem o viață împlinită?

Ce putem face, atunci când identificăm comportamente de impersonare, este să vedem unde au ajuns acele persoane, practicându-le. Poate părinții au ajuns la divorț, datorită conflictelor în care se țipa. Poate au ajuns să aibă probleme de sănătate, dacă au exagerat cu viciile. Poate că atitudinea lor față de bani, pe care am adoptat-o și noi, i-a dus la o situație nu prea mulțumitoare. Poate că obiceiul lor de a se izola acasă după fiecare zi de lucru i-a dus la singurătate.

Și atunci, putem fi atenți la modelele cu care am crescut și, dacă avem tendința de a-i imita, să ne dăm seama când facem asta și să spunem STOP! Asta sunt eu, sau altcineva? Eu, dacă m-aș gândi la binele meu pe termen lung, cum aș face?

Spuneam că am putea chiar întoarce acest fenomen în favoarea noastră. Și asta mai ales când vrem să adoptăm obiceiuri noi, putem identifica noi modele pe care le cunoaștem cât de cât bine, din trecut, prezent, din viața de zi cu zi, sau actori, oameni de afaceri, chiar desene animate, sau orice alte personaje care ne inspiră și să ne întrebăm:

Cum ar face X în această situație?

Ceva de genul:

sau

Succes cu impersonarea modelelor pozitive! Și cu construirea propriului mod de gândire, folositor atât pe termen scurt, cât și lung 🙂

Te aștept la cabinet dacă vrei să începi un parcurs de dezvoltare personală!
Georgiana Codrescu
Creative Life Coach

Proiectia psihologică: cartoful fierbinte

Posted by admin on in Dezvoltare personală

În psihologie, un alt înțeles dat proiecției decât cel de aici, se referă la lucrurile pe care nu le putem accepta la noi înșine și le proiectăm pe ceilalți.

Observați de câte ori cineva trece de la vorbirea la persoana 1 singular, la persoana a 2-a, sau la 1-a plural.
– Nu reușesc să dorm bine deloc. Știi cum e, te trezești dimineața, bei o cafea. După prânz mai bei una, că ți se face somn și seara mai ieși în oraș, mai bei ceva, apoi te uiți la un film-două… adorm abia la 1-2. Și dimineața abia mă trezesc. Nu știu ce să fac.
Sau
– Așa se întâmplă mereu. Mergem la școală, unde suntem constrânși să învățăm bine. Apoi la job, să venim la program, să facem ce zice șeful. Acasă, soția vrea și ea atenție. Copiii ne cer mereu câte-ceva. Când să avem timp, să respirăm, să mai facem ceva și pentru noi?

Sesizați ce se întâmplă aici? Hai să vedem cum ar fi fost să vorbească despre ei, fiindcă despre asta era vorba, de fapt:
– Nu reușesc să dorm bine deloc. Nu știu dacă știi cum e. Eu mă trezesc dimineața și beau o cafea. După prânz mai beau una, fiindcă mi se face somn. Seara mai ies în oraș, mai beau ceva, apoi mă uit la un film-două… adorm abia la 1-2. Și dimineața abia mă trezesc.
Sau
– Așa mi s-a întâmplat mereu. Am mers la școală, unde m-am simțit constrâns să învăț bine. Apoi la job, să vin la program, să fac ce zice șeful. Acasă, soția vrea și ea atenție. Copiii îmi cer mereu câte-ceva. Când să am timp, să respir, să mai fac ceva și pentru mine?

Mie cel puțin mi se pare că în a prima variantă nu pare a exista nicio soluție, fiindcă obiceiurile sunt cumva “date”, iar în a doua variantă, asumată, ies mult mai bine în evidență obiceiurile persoanei respective, ce dacă ar fi puțin modificate, ar ajunge la alte rezultate. Vouă cum vi se pare?

Și acestea sunt cele mai soft cazuri în care putem arunca la celălalt cartoful fierbinte din mâinile noastre.

Alteori, proiecția se poate face mult mai agresiv și mai nefolositor. Când atribuim altora trăsături pe care nu le acceptăm la noi:

  • Când cineva nu se poate relaxa, deși ar vrea și vede pe altcineva relaxându-se: Ce nesimțit, ce leneș!
  • Când cineva e critic și perfecționist, dar nu-și dă seama și urăște aceste două comportamente, iar când le vede la alții se enervează.
  • Când cineva e egoist și spune că toți ceilalți sunt egoiști, cu dispreț.
  • Când cineva îi învinovățește pe ceilalți că nu îi acordă respect, că nu-l apreciază sau includ în grup, dar el nu se respectă, nu se apreciază și se exclude singur.
  • Când cineva nu ascultă când i se dă un feedback și se enervează pe cei care nu-l ascultă când le dă un feedback
  • Când cineva își respinge frumusețea și i se pare că toți ceilalți sunt foarte frumoși
  • Când cineva nu recunoaște că este un bun profesionist, fiind foarte modest și i se pare că toți ceilalți sunt foarte buni și au standarde înalte, rămânând dezamăgit când constată contrariul
    … și așa mai departe.

Psychological projection is a defence mechanism in which the human ego defends itself against unconscious impulses or qualities (both positive and negative) by denying their existence in themselves while attributing them to others. For example, a person who is habitually rude may constantly accuse other people of being rude. It incorporates blame shifting and can manifest as shame dumping.

Practical examples

  • Victim blaming: The victim of someone else’s actions or bad luck may be offered criticism, the theory being that the victim may be at fault for having attracted the other person’s hostility.
  • Projection of marital guilt: Thoughts of infidelity to a partner may be unconsciously projected in self-defence on to the partner in question, so that the guilt attached to the thoughts can be repudiated or turned to blame instead, in a process linked to denial.
  • Bullying: A bully may project his/her own feelings of vulnerability onto the target(s) of the bullying activity. Despite the fact that a bully’s typically denigrating activities are aimed at the bully’s targets, the true source of such negativity is ultimately almost always found in the bully’s own sense of personal insecurity or vulnerability.
  • Projection of general guilt: Projection of a severe conscience is another form of defense, one which may be linked to the making of false accusations, personal or political.
  • Projection of hope: Also, in a more positive light, a patient may sometimes project his or her feelings of hope onto the therapist.

(Sursa)

Prin urmare, ce putem face, ca să evităm aceste proiecții?

În primul rând, dacă ele au legătură cu atitudinea celorlalți față de noi, ne putem pune întrebarea: “Dar eu fac asta (ce îmi doresc de la ei) față de mine, sau față de ei?”
Dacă ele au legătură cu părerea față de ceilalți în general, ne putem pune întrebarea: “Fac eu cumva același lucru ca ei, uneori?” sau “Aș vrea cumva să fac și eu același lucru, de fapt?”
și, cel mai util: “Arunc eu vina asupra altora, fără să mă uit și la mine, sau la faptul că poate a fost doar un accident?”

Cartoful fierbinte e greu de ținut în mâini. Dar putem găsi o farfurie, pe care să-l punem, în loc să-l aruncăm la alții (ei fiind tentați, evident, să ni-l arunce înapoi, și uite cum se poate crea un conflict). Și chiar să-l răcorim cu niște smântână și parmezan, bacon și chives. Merge și cu ceapă verde 🙂

Poftă bună!

Te aștept la cabinet dacă vrei să începi un parcurs de dezvoltare personală!
Georgiana Codrescu
Creative Life Coach

 

Proiectia psihologică: transferul

Posted by admin on in Dezvoltare personală

Poate nu mulți știu, dar majoritatea dintre noi purtăm, zi de zi, un videoproiector mic în buzunar.

Și de fiecare dată când ceva din realitatea exterioară, din prezent, seamănă cu ceva din trecut și are o încărcătură emoțională destul de puternică, băgăm mâna după el, îl scoatem, alegem de pe hard amintirea respectivă, pe care o proiectăm peste ceea ce se întâmplă acum și… Play!

Și proiecția asta vine nu doar cu imaginile din trecut, ci și cu emoțiile din trecut. Uneori și cu gusturi, mirosuri, sunete sau senzații pe piele de atunci. E 4 sau 5D. Și în acest fel, realitatea de acum se combină cu realitatea de atunci, așa cum ne-o amintim, și se crează o nouă realitate:

Realitatea ++

Fenomenul prin care realitatea din prezent se “îmbogățește” cu cea din trecut are la baza o explicație evoluționistă. Și anume, era important în trecut, când aveam mai mulți prădători naturali, să suprapunem Clipul video în care eram atacați de un tigru, peste Clipul video prezent, în care un tigru se apropie de noi, ca să fugim și să avem mai multe șanse de supraviețuire.

Dar ce ne facem acum, când proiectăm amintiri legate de oameni din trecut peste oameni din prezent? Și poate cei din trecut ne-au făcut într-un fel rău, dar cei din prezent nu ar face asta, chiar dacă seamănă, într-un fel sau altul, cu primii. Atacatorii, când e vorba de oameni, sunt fiecare unici, fiecare om e ca dintr-o specie diferită, spre deosebire de tigri, care seamănă între ei ceva mai mult și putem spune cu ceva mai multă siguranță că dacă unul e înfometat și trecem prin fața lui s-ar putea să ne muște de gât.

Ce ne facem când Realitatea ++ nu ne ajută să avem o viață mai bună, chiar dimpotrivă?

În Psihologie, acest fenomen se numește transfer:

Transference is a theoretical phenomenon characterized by unconscious redirection (projection) of the feelings a person has about their parents, as one example, on to the therapist. It usually concerns feelings from a primary relationship during childhood.

It is common for people to transfer feelings about their parents to their partners or children (that is, cross-generational entanglements). For instance, one could mistrust somebody who resembles an ex-spouse in manners, voice, or external appearance, or be overly compliant to someone who resembles a childhood friend.
(sursa)

Ce se întâmplă când am fost victimele unui abuz în trecut din partea unui bărbat cu părul brunet, la costum și apoi de câte ori vedem un om brunet și la costum ne punem platoșa și fluturăm buzduganul? Ce se întâmplă când cineva care ne critica de câte ori avea ocazia folosea expresia “ce-o fi o fi” și de câte ori auzim acum de la cineva asta ni se ridică țepii pe spate față de acea persoană? Dar dacă mama ne bătea și spunea în același timp că face asta fiindcă ne iubește? Ce se întâmplă când cineva spune acum că ne iubește și nu ne bate… ne mai simțim iubiți?

În liceu poate colegii cu bani te respingeau. Ți-ai zis că cei cu bani sunt oameni nașpa și de atunci de câte ori vezi pe cineva cu bani… Play! filmulețul din trecut și astfel îi eviți. Când locuiai cu părinții poate nu aveai voie să sari pe canapea, că erai pedepsit și trimis în camera ta. Acum, de câte ori vezi pe cineva sărind calul… Play! filmulețul din trecut și îl atenționezi, să se liniștească, ca să îl protejezi de fapt de emoțiile tale negative din trecut din urma pedepselor.

Uneori, putem da Play! și unor filmulețe din trecutul mai recent:
– Nu ai spălat vasele, observă el
– Nu ești mulțumit de nimic, niciodată! Ba că n-am făcut patul, ba că n-am curățat pe jos… Mereu ai impresia că nu fac destulă curățenie. Adică nu sunt o soție bună! Găsește-ți alta!
– Dar eu doar…
– (pleacă nervoasă)

Deși și acolo este foarte posibil să avem și o proiecție din trecutul mai îndepărtat, când altcineva se arăta destul de des nemulțumit de noi.

Problema cea mai mare cu aceste proiecții este că ne scapă de cele mai multe ori conștientului. Adică nu ne dăm seama pe moment, sau nici după exact ce s-a întâmplat, de ce ne-am enervat așa de tare, deși avem senzații familiare în corp, sau putem identifica persoane din trecutul nostru cu care seamănă cele prezente. De obicei, ni se pare justificată reacția noastră de respingere, ce poate fi percepută ca fiind foarte agresivă de ceilalți, care nu înțeleg ce s-a întâmplat și cu ce au greșit… sau de ce te porți așa urât – poate că ești un om rău/ nesimțit, de fapt?

De fapt, tot ce ai făcut a fost să dai Play! unei proiecții dureroase, din trecut.

Proiecțiile astea pot avea efect în prezent – să ne apărăm de ceva perceput ca fiind periculos, sau ca bază pentru unele predicții în viitor, fiindcă dacă în trecut s-a întâmplat x și asta a dus la y (nefavorabil), iar situația din prezent seamănă cu x, atunci poate că se va ajunge iarăși la y. Și nu vrem asta.

Și, totuși, revenind, să ne amintim adevărul:

Nicio persoană nu este identică cu alta. Nici chiar gemenii care au trăit majoritatea vieții împreună. Prin urmare, nu putem știi cum este cineva, pe baza experienței cu altcineva.

Nicio situație nu este identică cu alta. Prin urmare, nu putem știi cum se va desfășura ceva, pe baza experienței cu altceva. Putem face doar aproximări și predicții posibile, nu sigure.

Și aici, de obicei, oamenii se gândesc la criminalii în serie, dintr-un motiv sau altul.
– Pei bine, Gia, dacă știi că există criminali în serie și ai văzut filme în care ei mint și manipulează, nu ar fi bine să stăm departe de oamenii care mint și manipulează?
– Poate că putem alege să stăm departe de ei, sau să le spunem ce ne deranjează la ei pentru că nu ne place comportamentul lor, mai bine, nu pentru că ar putea fi criminali? Sunt multe motive ce pot sta în spatele comportamentului lor, uneori poate chiar faptul că îi intimidăm și vor să se facă plăcuți.

Sau, cineva ar putea duce la extrem lucrurile:
– Pei bine, dar dacă soțul meu de câte ori vine acasă intră încălțat și nu se spală pe mâini, să nu-i spun că mereu face asta și mă enervează?
– S-ar putea ca reacția ta să i se pară exagerată, dacă răspunzi unui cumul de situații, în loc să răspunzi situației de față, mai ales dacă e prima oară când o spui.
– Dar dacă îi repet în fiecare dimineață că a uitat să pună capacul la pasta de dinți cu o seară înainte și se usucă pasta? Și NICIODATĂ nu-l pune?
– Cum ar fi să îți mai iei și tu o pastă de dinți și să-l lași pe el cu obiceiul lui? E greu să schimbi obiceiuri, mai ales că poate pentru el a nu pune capacul e o formă de rebeliune, ca o supapă, fiindcă în restul zilei este nevoit să urmeze la job prea multe reguli și are nevoie de asta, ca să se echilibreze. Ce te enervează pe tine de fapt când vezi acea pastă de dinți? La ce te duce cu gândul?

Și așa identificăm proiecțiile pe care le facem.

Și ca să avem o metodă simplă, la îndemână, pentru a identifica dacă am făcut sau nu o proiecție, fiindcă așa cum ziceam mai sus, ele pot scăpa conștientului, vă propun metoda BAROMETRULUI.

De câte ori ne enervăm peste 50%, putem presupune că am făcut și o proiecție, peste situația prezentă, ușor neplăcută. Ni se ridică tensiunea și reacționăm agresiv.

Dacă ne supărăm sub 50%, avem de-a face cu o situație neplăcută, despre care putem discuta deschis, după ce ne alegem cuvintele. Rămânem detașați și răspundem ferm.

Mai avem aici o steluță* și vă las. Este posibil ca în cazul în care nu discutăm deschis și nu răspundem, nu rezolvăm problema, în cea de-a doua variantă, ea să se transforme în prima, fiindcă lucrurile “se adună”. De fapt, începem să facem proiecții cu trecutul recent.

Chiar așa, voi ce proiecții faceți? 🙂

La cât mai puține!

Te aștept la cabinet dacă vrei să începi un parcurs de dezvoltare personală!
Georgiana Codrescu
Creative Life Coach