Am observat că există unele concepții greșite despre emoții, pe care aș vrea să le lămurim acum împreună. Am selectat aici câteva:
- “Urmează să țin o prezentare și am emoții”
- “Psihopații nu au emoții”
- “Femeile sunt mai emoționale, bărbații sunt mai raționali”
- “Are tantrumuri foarte des la vârsta asta”
- “La vârsta ta ar trebui să fii mai matur/ Te porți ca un copil”
Hai să le luăm pe rând:
1. “Urmează să țin o prezentare și am emoții”
Aici avem pluralul emoții fiindcă ce simte acea persoană este de obicei un mix de emoții: frică, combinată cu bucurie (excitement) sau pentru că are mai multe senzații diferite în corp și mai multe gânduri asociate cu stresul și anxietatea (de performanță): palme transpirate, puls crescut, respirație superficială și rapidă, senzația de răceală sau căldură în extremitățile corpului, multitudine de gânduri negative sau dimpotrivă blocaj mental, etc., așa că simte toate astea ca pe o multitudine, mai degrabă decât ca pe o singură emoție (teama de a nu eșua).
Oricum ar fi, avem cu siguranță stres (nivel crescut de cortizol și adrenalină) și cel puțin un gând negativ (dacă nu o să mă descurc/ dacă o să uit tot/ nu am învățat destul/ dacă nu e destul de bine/ dacă o să mă fac de râs/ ce o să zică x, y, z, etc). Aceste gânduri negative pot fi despre noi (dacă nu o să mă descurc), dar pot fi și despre ceilalți (dacă nu o să le placă) sau lucruri (dacă nu o să meargă proiectorul).
De asemenea, pot fi gânduri negative realiste (poate chiar nu am învățat, poate ceilalți chiar sunt nesuferiți sau poate că chiar e posibil să nu meargă proiectorul) sau gânduri iraționale (când mă critic deși m-am pregătit, când nu-i cunosc pe ceilalți, dar afirm lucruri despre ei sau când nu am dovezi că proiectorul ar putea să nu funcționeze).
În ambele cazuri, puțină compasiune și înțelegere față de sine poate să ne ajute să ne liniștim – se mai întâmplă să nu învățăm, asta e, am făcut alte lucruri, o să facem și noi ce putem sau e ok, am învățat și am făcut ce am putut. Nu știm ce vor zice ceilalți, important e să ne facem noi prezentarea, să iasă așa cum ne dorim noi, să ne simțim bine, etc. Dacă nu merge proiectorul? Ce să facem, asta e, o să încercăm să-l reparăm și dacă nu merge o să rugăm oamenii să acceseze prezentarea pe telefon sau o să o facem fără ea. Până la urmă suntem aici să învățăm împreună ceva. Și să ne simțim bine. Putem muta focusul de pe obiectivul: performanță pe obiectivul: distracție, și atunci nu mai contează ce se întâmplă, atâta timp cât râdem împreună.
2. “Psihopații nu au emoții”
Dacă la punctul anterior prin “emoții” se înțelegea mai mult frică și excitement, aici oamenii se referă mai mult la empatie și compasiune, unde emoția primară ar fi tristețea, dar se pot referi și la frică, mai ales de consecințe, dacă persoanele respective își asumă riscuri foarte mari sau adoptă atitudini anti-sociale. Bineînțeles, nu este adevărat că “psihopații nu au emoții”, pentru că dacă cineva ar fi într-adevăr incapabil să simtă emoții în general, atunci nici nu ar avea nicio motivație să facă nimic. Oamenii care au suferit accidente în care sistemul limbic le-a fost afectat și-au pierdut și capacitatea de a lua decizii.
Creierul persoanelor cu psihopatie/ tulburare de personalitate antisocială, arată diferit în medie la un RMN, dar în alte zone decât sistemul limbic: poate să aibă probleme în cortexul prefrontal, în zonele care ajută la reglarea emoțiilor, recunoașterea și expresia lor. Ei sunt perfect capabili totuși să simtă și să exprime furia și bucuria (chiar prin sadism), dar evită să simtă frică sau tristețe. Și ce înseamnă că evită? Înseamnă că le e, cel mai probabil, frică să simtă tristețe sau frică (legată de asumarea unor riscuri), fiiindcă sunt prea dureroase și în timp au învățat să disocieze.
Fenomenul acesta apare la toată lumea episodic, în condiții extreme. De exemplu atunci când un părinte are copilul în pericol poate să devină foarte focalizat și curajos, să nu mai simtă frică pentru o perioadă scurtă, până îl salvează (de la înec/ de o haită de câini/ dacă a căzut pe o pantă în pădure și trebuie să îl scoată de acolo, etc.)
De asemenea, un medic chirurg nu trebuie să simtă empatie pentru pacient atunci când îl taie, fiindcă altfel nu l-ar mai putea ajuta. Sau în cazul altor diferitor proceduri medicale ce împlică disconfort pentru pacient. Ce se întâmplă similar în cazul persoanelor considerate psihopate, este că și ele fac același lucru, dar din alte motive, sau fără să vrea. De obicei în urma unor traume prelungite pot să se disocieze de frică sau empatie, fiindcă corpul lor nu mai poate îndura nivelul de suferință la care este expus.
3. “Femeile sunt mai emoționale, bărbații sunt mai raționali”
Probabil ați realizat că și aici este vorba de anumite emoții, nu toate. Pentru că bărbații sunt recunoscuți că se înfurie des și furia este o emoție. De asemenea, e vorba în mare parte despre expresia emoțională: femeile pot să țipe, atunci când sunt furioase, iar bărbații pot să strângă din dinți, să dea ocazionalul pumn în perete, sau să disocieze, ceea ce poate duce la dureri de cap, probleme cu inima sau dependențe de substanțe sau jocuri (acting out vs. acting in) Femeile pot să se plângă, atunci când le e frică, bărbații pot să disocieze, din frica de frică. Să nu fie percepuți ca fiind slabi.
Partea cu bărbații sunt mai raționali e și ceva cultural, identitar. Femeile, istoric, nu au fost lăsate să meargă la școală, la facultate, au fost excluse din meseriile “intelectuale” și în prezent misoginia este extrem de elevată în continuare. Și așa ajung mai puține fete să urmeze meserii tehnice (și aici includem și chirurgie, aviație, sau anumite instrumente muzicale – tobe, bass, chitară electrică) sau să facă strategie (ca manageri sau în politică) – mai ales pentru că sunt crescute cu idee că aceste domenii nu sunt pentru ele – deopotrivă de părinți sau media, nu pentru că nu ar avea aptitudinile necesare.
Exemplu: procentul cel mai mare de femei pilot este 12%
Și atunci, având în vedere această mentalitate cu care cresc fetele, versus băieții, se întâmplă niște lucruri:
* femeile în general caută ajutorul bărbaților când e vorba de reparații în casă, alegerea unor electronice, instalarea unor softuri, etc în loc să învețe și ele cum se fac acele lucruri, fiindcă au impresia că nu pot/ nu știu/ nu se pricep, sau pentru că nu are cine să le învețe (tații le discreditează, mamele nu știu, iar cursurile se adresează mai mult bărbaților și o fată poate primi un tratament discriminatoriu atunci se înscrie la unul)
* pot să nu aibă timp să citească știrile, pentru că se ocupă de copil și casă și atunci să nu fie destul de bine informate pentru a purta discuții complexe pe aceste teme (vezi imaginea clasică din filmele americane în care ea pregătește micul dejun și el citește ziarul)
* există în continuare ideea că bărbatul este cel responsabil cu banii, deși într-un cuplu ambii au job, pentru că bărbații în general sunt plătiți mai mult sau ajung să aibă meserii care se plătesc mai bine.
Și cum aptitudinile tehnice, discuțiile politice sau abilitățile financiare sunt asociate cu rațiunea, bărbații sunt văzuți ca fiind mai raționali.
Totuși, ce înseamnă să fii rațional?
Înseamnă, de obicei
- să poți vedea atât imaginea de ansamblu, cât și importanța detaliilor
- să poți lua în calcul mai multe aspecte și perspective atunci când analizezi un fenomen
- să ai un bun pattern recognition
- să poți distinge între argumente raționale, întemeiate, logice și argumente iraționale, neîntemeiate, ilogice (vezi cognitive biases index)
- să iei în considerare toate tipurile de efecte care pot decurge dintr-o cauză
- să poți face predicții și extrapolări cât mai precise, bazate pe informațiile date
- să poți organiza informațiile pe care le ai, să le sortezi în relevante/ irelevante și să știi ce lipsește, pentru a putea obține acele informații de care mai ai nevoie
- să poți face legături logice între informații (connecting the dots) pentru a formula teorii cât mai bune, pentru a explica un fenomen sau altul (fără generalizare pripită)
După cum vedem, toate aceste abilități sunt abstracte, generale și nu depind, de fapt, de niciun domeniu (tehnic/politic/financiar). Poți aplica cele de mai sus la fel de bine atunci când faci o prăjitură sau când organizezi o petrecere pentru copii. Și de multe ori, femeile se pricep foarte bine la aceste lucruri, tocmai fiindcă sunt raționale. Similar, unii bărbați se pricep foarte puțin la strategii pe termen lung și așa se ajunge la inegalitate socială, schimbare climatică, foamete și război, fiindcă nu sunt destul de raționali.
4. “Are tantrumuri foarte des la vârsta asta”
Când aud de “tantrumuri” deja îmi dau seama că vorbesc cu cineva care nu înțelege foarte bine copiii. Cuvântul “tantrum” presupune deja o manifestare emoțională irațională. Pei cum adică manifestare emoțională irațională? Nu există manifestare emoțională rațională. Dacă manifestarea ta e rațională, atunci emoțiile deja nu mai sunt puternice: ori fiindcă ai disociat, ori fiindcă le-ai prelucrat și te-ai calmat, ori fiindcă nu erau acolo de la început. Oricum, aici vorbim de furie de obicei, ca emoție principală, combinată cu frică și tristețe profundă (abandon), iar la nivel fiziologic avem de-a face cu stres, la o intensitate foarte mare. Cu activarea sistemului nervos. Copilul se aruncă pe jos și plânge, lovește, țipă.
Problema cu adulții, atunci când face asta, e că discreditează cauza pentru care el ajunge în distres. Poate fi de la faptul că nu-i plac șosetele, la faptul că vrea să fie îmbrăcat de un anumit părinte, de la faptul că iarba înțeapă, la faptul că nu se încarcă mai repede un joc pe calculator, că nu vrea să îl dai cu cremă solară, că nu îl lași la desene 24/7, sau că se ating două alimente în farfurie . Acestea trebuie să le vedem ca pe probleme foarte importante, fiindcă în lumea copiiilor ele sunt în general importante, plus că sunt importante pentru acel copil, iar asta oricum ar trebui să fie de ajuns. Așa cum în lumea adulților există alte lucruri care ne pot enerva foarte tare: de la faptul că cineva a parcat pe locul nostru, la faptul că chelnerul ne-a încurcat comanda sau că ni s-a ars mâncarea.
Există metode nesănătoase de a reacționa la distresul unui copil:
- să îl ignori
- să îl tragi/ iei pe sus
- să îl bați/ țipi la el/ jignești
- să îi transmiți ideea că reacțiile lui sunt exagerate
- să negi existența problemei
- să încerci să îl distragi cu altceva
- să faci mișto de el
- să îl ameninți
- să îl pedepsești
- să îi interzici să plângă
Și câteva metode sănătoase de a răspunde la distresul lui:
- să încerci să empatizezi cu el
- să îți amintești de momente similare prin care ai trecut și tu
- să îi arăți că îl înțelegi
- să încerci, dacă se arată interesat, să îi explici cum funcționează lucrurile (de ce avem nevoie de șosete/ de ce iarba e mai uscată vara/ de ce avem nevoie de cremă solară/ cum este creat un joc, etc) – asta îl poate ajuta să accepte mai ușor realitatea
- dacă vrea: să îi oferi afecțiune fizică (să îl iei în brațe), în timp ce îl asiguri că e normal și e ok să fie supărat
- să îi oferi o alternativă, dacă e posibil, la ceea ce își dorește
- să îți ceri scuze și să-i zici că are dreptate, dacă ai greșit: de exeplu dacă știai că nu îi plac alimentele care se ating și ai uitat/ nu ai luat în considerare când i-ai pus masa
- să identifici și să numești problema pe care o are copilul, fiindcă uneori poate să nu fie conștient de ceea ce simte sau cum se numește (de exemplu dacă e gelos, invidios sau suprastimulat)
- să stai pe lângă el până se liniștește, cu compasiune, dacă refuză alte propuneri
- să te ferești sau să te protejezi de exemplu cu o pernă, dacă vrea să te lovească, sau să îi arăți că te doare/ nu îți place, în loc să-i ții atunci o prelegere despre cum nu e frumos să lovească când e supărat
- să încerci să-i redirecționezi furia: gen în loc să te lovească pe tine, să lovească într-o pernă (țipetele, plânsetul, loviturile, sunt acțiuni care îi calmează sistemul nervos și de aceea le face), dar evident că nu este în regulă să recurgă la ele: puteți discuta după ce se liniștește despre aceste lucruri
- să faci alternativele propuse interesante: nu ne mai uităm la desene, dar hai la o plimbare afară, mergem în parc, luăm o înghețată, etc., plecăm acum din parc, dar venim și mâine și hai acasă să facem băiță cu spumă și să ne jucăm în cadă, etc.
- de evitat: să îi dai lucrul pe care îl cere, pe care mai devreme i l-ai refuzat, dacă este ceva ce îi face rău sau cu care nu ești de acord (mai multe desene, mai multe jucării, mai multe dulciuri, etc) – asta poate să îl învețe că dacă insistă primește până la urmă orice vrea.
De cele mai multe ori, după oricare din cele de mai sus, copilul poate ajunge să se liniștească, uneori într-un timp foarte scurt.
De reținut: tantrumurile sunt manifestări emoționale datorate unui stres pronunțat. Mereu cauza este validă și e nevoie să fie înțeleasă pentru ca să poți empatiza cu copilul. Când ai reușit să empatizezi și să-i transmiți asta, de obicei copilul se liniștește.
5. “La vârsta ta ar trebui să fii mai matur/ Te porți ca un copil”
Și adulții au tantrumuri. De ce nu ar avea? Și ei pot experimenta un distres puternic și capacitatea de a-l procesa depinde foarte mult de norocul avut în copilărie, atunci când se formează cortexul prefrontal, partea din creier care se ocupă cu gestionarea emoțiilor. Studiile arată că un copil crescut într-o stare de stres continuu are un cortex prefrontal subdezvoltat, ceea ce rezultă în și mai mult stres mai târziu.
De asemenea, studiile arată că în prezent în situații de stres foarte puternic, cel puțin pe moment nu ne mai funcționează cortexul prefrontal. Și atunci e perfect normal ca un adult, atunci când se enervează foarte tare, să semene cu un copil. Principala diferență între adulți și copii, la nivelul creierului, este tocmai dezvoltarea cortexului prefrontal.
Un factor major de stres este situația financiară. Familiile cu venituri mici pot experimenta un stres mai puternic, care să se reflecte apoi în dezvoltarea copiilor. Evident, pot exista excepții, dacă părinții din acele familii reușesc să le ofere totuși destulă iubire copiilor. Similar, pot exista familii foarte înstărite, unde copiii să crească într-o stare de stres continuu fiindcă sunt invalidați de părinți sau neglijați. Dar, în medie, există o corelație pozitivă între situația financiară bună și creșterea armonioasă a copiilor. Și atunci, familia în care crește un copil ține în totalitate de noroc. Dacă mai este martorul sau subiectul unor accidente sau traume, asta iar îi va influența viața și e ceva ce ține tot de noroc.
Faptul că mai târziu cineva poate ajunge să se dezvolte și e responsabilitatea fiecăruia să facă asta: prin a procesa trecutul, a învăța lucruri utile din el și a acumula în timp instrumente noi de gestionare a emoțiilor, expresie și comunicare – desigur. Totuși, și capacitatea de a face aceste lucruri depinde de modul în care cineva a fost crescut și de oportunitățile întâlnite mai târziu. Inclusiv de situația financiară: terapia e scumpă. Sunt multe variabile în ecuație.
Totuși, ideea este că putem ajuta și un adult să se liniștească, sau îl putem enerva mai tare. Cele de mai jos se aplică atunci când cineva este în distres, dar nu este agresiv/ violent cu noi. Dacă devine violent e nevoie să ne punem pe primul loc și să ieșim cât mai repede din contact cu acea persoană, pentru a ne proteja. Dar, dacă doar e supărat, ca un copil care are un tantrum, putem să facem câteva lucruri.
Metode nesănătoase de a reacționa la distresul unui adult:
- Agresivitate: “Calmează-te!”. Cineva poate ajunge să se calmeze, doar dacă ajunge să fie calm… și cineva care îți ordonă lucruri nu are cum să te ajute să devii calm.
- Minimizare: “Hai că nu e așa rău”. Este o invalidare care nu ajută. Dimpotrivă, ajută să încercă să empatizezi cu celălalt și să te gândești la situații similare prin care ai trecut și tu, ca să îl poți înțelege. Poate și ție ți-a fost foarte rău altă dată, de la altceva și ce ai simțit e similar, efectul a fost cam același.
- Empatizare cu cealaltă parte: “Poate a vrut și el să…”. Și asta e invalidare și nu ajută. Să încerci să expui motivele persoanei care a generat enervarea ai crede că îl poate face pe celălalt să o înțeleagă și astfel să îi treacă supărarea: dar nu prea se întâmplă asta. Are nevoie să fie supărat pe moment și să fie aprobat în supărarea lui. Dacă vrei să ajuți pe cineva să se liniștească, empatizează cu el, nu cu alții.
- Falsă empatizare: “Eu dacă aș fi în locul tău…”
Metode sănătoase de a răspunde la distresul lui:
- Înțelegere și empatizare. Atât. Asta de obicei ajută, dar să fie sincer, nu de genul: “Da, te înțeleg, dar și tu ai făcut x, y, z”. Asta e doar o înțelegere mentală. E nevoie de o conectare emoțională – când în alte situații te-ai simțit și tu similar? Situațiile pot fi foarte diferite, dar rezultatul să fie același. De exemplu:
- Cineva se enervează foarte tare că a găsit închis la un magazin, deși i se promisese că cineva va fi acolo, mai ales că era în timpul programului anunțat
- Poți să te gândești: când te-ai enervat și tu când cineva ți-a promis ceva și nu și-a respectat cuvântul? Poate un părinte care a promis că mergeți în parc și nu s-a ținut de cuvânt. Sau poate un partener care a promis că mergeți într-o vacanță și nu a mai vrut. Situațiile pot fi extrem de diferite, dar au în comun trădarea și efectul ei.
Cam așa legat de emoții, expresii care le conțin și cum putem să le înțelegem mai bine. Tu cum ai experimentat cele de mai sus? Ai și alte exemple?