Este firesc să vrem ca partenerul nostru să ne împlinească toate nevoile, oricând, la orice oră. Doar că nu este datoria lui să facă asta. Are libertatea de a o face doar din plăcere, din dorința de a oferi, atunci când vrea și poate. Când nu vrea sau nu poate și nevoia noastră este foarte mare, ajungem să ne enervăm și să ne certăm.
Mai jos câțiva pași pentru gestionarea oricărui conflict în cuplu, atunci când apare. Lista nevoilor emoționale la care se referă o găsiți aici.
Am alcătuit o listă cu nevoile emoționale cele mai întâlnite, un posibil context pentru fiecare și idei de împlinire a lor.
Sunteți liberi să veniți și cu alte propuneri de nevoi, explicații pentru context sau sugestii pentru a le împlini! 🙂
Una dintre trăsăturile de personalitate din chestionarul Big Five este conștiinciozitatea, și ea este și cea care poate determina cel mai mult succesul unei persoane de-a lungul vieții, dacă are un procentaj crescut.
People who test high in conscientiousness get better grades in school and college, commit fewer crimes, and stay married longer. They live longer, too. And not just because they smoke and drink less. They have fewer strokes, lower blood pressure, and a lower incidence of Alzheimer’s disease.
There’s a staggering amount of research linking conscientiousness with success. A National Institute of Mental Health study found that conscientious men earn higher salaries. The National Institute on Aging also found that conscientiousness is linked to income and job satisfaction. (more)
Oamenii cu conștiinciozitatea mare sunt responsabili, planifică și se țin de planurile făcute, elimină obstacolele, distracțiile din drumul lor și reușesc ceea ce își propun. Iar dacă nu reușesc, de obicei au un plan și pentru asta, de a se ridica și a merge mai departe. Sunt metodici, bine organizați și au abilitatea de a se focaliza pe obiectivul lor.
Poți face testul BIG five aici: https://www.123test.com/personality-test/ pentru a vedea care este scorul pe care îl obții pentru această trăsătură de personalitate.
Dacă ai obținut un scor mediu, sau puțin peste mediu – este excelent.
Dacă el este prea mare, sau prea mic, ai putea avea nevoie de o mică ajustare, pentru a te echilibra. Un scor mare (peste 75%) poate deveni la fel de contra-productiv ca un scor mic (sub 35%). Contează și ceilalți factori, dar prea multă conștiinciozitate te poate duce în burn-out foarte ușor, fiindcă muncești prea mult și nu te poți relaxa, te poate îndepărta de familie și prieteni, devenind rigid în relații sau absent, poți dezvolta boli psihosomatice sau tulburare obsesiv-compulsivă. Un scor prea mic, în mod similar, poate să te ducă în pragul falimentului, poți avea probleme cu legea, cu drogurile, suferi pe partea financiară și relațională fiindcă ceilalți simt că nu se pot baza pe tine, ești un etern adolescent. Prin urmare, ce ar fi de făcut? Hai să le luăm pe rând:
Când ești foarte conștiincios și responsabil ești așa de obicei doar vis-a-vis de muncă, chiar dacă ea este la serviciu sau acasă, când faci curățenie, când planifici o vacanță sau faci un program pentru copilul tău. Vrei să îți iasă lucrurile cât mai bine, cât mai perfect, să devii cât mai bun în ceea ce faci, eventual cel mai bun. Dar asta te ține încordat aproape continuu. Dacă ai și Agreabilitate sau Deschidere mari, atunci vei avea tendința de a te aglomera cu foarte multe task-uri, fiindcă ți-e greu să refuzi, să nu superi, sau fiindcă te atrag, ți se par interesante și atunci, fiind conștiincios, vrei să le faci și bine pe fiecare și depui foarte multă energie în acest sens. Cum spuneam, familia sau sănătatea ta pot avea de suferit. Ai vrea să fii mai sănătos și să ai relații mai bune cu cei dragi?
Cum ar fi să devii responsabil și pentru tine? Să te pui și pe tine pe lista de task-uri și, cu conștiinciozitate, să faci acele lucruri care țin de relaxare? 🙂
Cum ar fi să îți adaugi în programul zilnic și:
Fiindcă chiar ai o responsabilitate și pentru tine, nu doar pentru munca pe care o faci. Pe care, apropo, o poți face mult mai bine dacă tu ești bine, te simți bine, energizat.
Evident, nu e așa de ușor, fiindcă dacă era s-ar fi ajuns în mod natural la ele. Motivele pentru care cineva a ajuns sa fie prea responsabil pot fi multe, însă toate își au rădăcina în copilărie. Poate că a trebuit să preiei din responsabilitățile unui părinte, să ajuți la întreținerea familiei sau poate a trebuit să te întreții singur, prea devreme. Poate că ai avut un părinte perfecționist, care folosea iubirea ca o monedă de schimb – oferindu-ți-o doar dacă aveai rezultate remarcabile și retrăgându-ți-o dacă nu îndeplineai așteptările și standardere lui ridicate. Sau poate ai avut un părinte care era foarte conștiincios și își rezolva problemele emoționale prin a le evita, prin a munci și asta ai ajuns și tu să faci. Poate nu ai avut parte de intimitate în copilărie, de destulă iubire și fugi de asta, când ți se oferă acum, muncind. Oricum ar fi, conștiinciozitatea este o trăsătură foarte bună, o putere interioară, o tărie a caracterului pe care dacă ai dobândit-o rămâne doar să vezi în slujba cui o pui: în ce domeniu de activitate, pentru cine, pentru ce, și pentru tine! 🙂
Consilierea poate ajuta în acest proces, pentru a-ți alina sentimentul de vinovăție atunci când nu o pui doar în slujba muncii, direcționând-o și spre starea ta de bine: fizică și interioară. De asemenea, poți învăța cum să îți iei valorizarea și din interior, nu doar din exterior, să înceapă să conteze și propria apreciere, pentru ceea ce ești, nu doar pentru ceea ce faci. Poți, de asemenea, să îți liniștești și frica de intimitate, care te face să eviți relațiile profunde. Teama cea mai mare a cuiva cu prea multă conștiinciozitate este că dacă se va relaxa ar ajunge un leneș și un pierde-vară, ar trece astfel în cealaltă extremă. Dar acesta nu este un pericol, de fapt, fiindcă cineva responsabil a dezoltat în timp și un cod moral puternic, a ceea ce este bine și rău pentru el, ce îl va ghida în continuare, chiar dacă alege să se și relaxeze, pentru a-și încărca mai bine bateriile.
Când ești prea puțin conștiincios ți se pare că lucrurile merg și așa… că nu trebuie să depui prea mult efort, că dacă iese bine – bine, dacă nu – nu a fost neapărat vina ta: există și factori exteriori. Poți avea un CV cu multe job-uri, la care ai stat puțin timp, restanțe dacă ești la facultate sau un istoric relațional bazat mai degrabă pe a fi părăsit, decât pe a părăsi tu relația. Casa ta poate arăta foarte dezordonat, programul la fel.
Este posibil să nu îți poți administra prea bine banii și să te dedai cu ușurință dependențelor – de orice fel: alcool, tutun, cafea, sex, jocuri, pariuri, pornografie, droguri, etc., orice, atâta timp cât îți produc un flux de dopamină, de care ai mare nevoie. Cazi pradă rapid tentațiilor, cărora nu le poți spune NU și e posibil să te împrăștii în multe activități fără nicio legătură unele cu celelalte.
Ți-e greu să urmezi un plan, să respecți reguli să îți găsești motivația interioară de a face ceva metodic, pas cu pas, până la destinație. Traseul tău a fost mai degrabă în salturi până acum, ajungând în diverse locuri în mod spontan și probabil te-ai distrat mult pe parcurs, mai ales dacă ai și Deschiderea și Extraversia mari.
Sau, dimpotrivă, ai stat mai mult retras, în casă, într-un job care nu-ți plăcea, făcând lucrurile pe jumătate și ferindu-te de situații neprevăzute, dacă ai Nevrotismul mare (tendința de a-ți face griji). Este posibil să fi făcut și lucruri bune în viață, de care să fii mulțumit, dar acestea au fost probabil doar pe termen scurt și doar pentru altcineva, dacă ai Agreabilitatea mare. Ai vrea să ai relații durabile și să avansezi profesional mai mult?
Cum ar fi să te relaxezi făcând zilnic ceva, care să te ajute apoi să-ți și împlinești un obiectiv?
Și aici cauzele pentru care cineva nu este destul de conștiincios pot fi multe și își au rădăcinile în copilărie. Poate că primeai laude, îmbrățișări, cadouri indiferent de rezultatele pe care le aveai la școală, părinții tăi îți spuneau că ești cel mai frumos, deștept, genial, indiferent ce făceai, sau poate că nu s-a ocupat nimeni de educația ta și ai observat doar modelul altora – care reușeau să obțină prin diverse șmecherii ce își doreau – prin furt, manipulare, intimidare.
Sau poate că nu primeai apreciere din partea nimănui dacă făceai ceva bine și nici încurajări dacă nu-ți ieșea ceva, așa că te-ai lăsat păgubaș și ai rămas cu ideea că tu nu poți, nu știi și fără dorința de a mai încerca. Ceilalți te-au lăsat baltă, într-un fel sau altul și nu ți-ai mai găsit puterea interioară de a te zbate, pentru a reuși. La ce bun, îți spui, dacă nici când reușești ceva nu observă nimeni? Sau poate ai avut un părinte foarte conștiincios, care muncea foarte mult și își ignora familia și ai asociat cu această trăsătură numai lucruri neplăcute: a fi rece, distant, lipsit de sentimente și iubire și nu vrei să devii așa niciodată.
Doar că asta s-a întâmplat în trecut. Acum ești alături de alți oameni, care de obicei observă realizările celorlalți, mai ales dacă înveți și cum să le arăți. Consilierea, și aici, te poate ajuta să îți găsești persoanele potrivite cu care să lucrezi, care să știe să te aprecieze și să începi să te apreciezi și tu prentru ceea ce reușești, să îți realizezi un plan potrivit pentru tine și să elimini distracțiile. Să îți alegi un drum și să mergi pe el până la capăt.
Ce zici, ți-ar plăcea?
Uneori, într-o discuție, celălalt are o viziune total diferită față de a noastră a lucrurilor și asta ne scoate din sărite. Sau ia decizii pe care noi nu le-am lua, își dorește lucruri care nouă ni se par lipsite de sens, pretinde de la noi lucruri care ni se par imposibile, sau invers – ne simțim neînțeleși. Povestim cu pasiune ceva și celălalt rămâne rece, sau venim cu tristețe și primim două palme. Metaforice. Cum se poate așa ceva?
E simplu, suntem diferiți. Am văzut asta cel mai bine acum mulți ani, atunci când am descoperit cele 16 personalități gândite de Myers–Briggs. Cei 8 indicatori ai lor sunt: I/E (introvert/ extrovert, își iau energia din a sta singuri sau cu alții), N/S (intuitive/sensing, imaginativi sau practici), T/F (thinking/ feeling, iau decizii bazate pe gândire rațională sau pe ceea ce simt), J/P (judging/ perceiving, judecă sau sunt înțelegători):
Testul: https://www.16personalities.com/free-personality-test
Cele 16 personalități relevă fiecare caracteristică a individului (dominanța celor 4 indicatori în cazul lui), dar și despre el ca întreg și “scopul lui în viață”, ce meserii i se potrivesc, cu ce alte personalități se potrivește, cum este în calitate de angajat, partener sau părinte.
Unii au ca scop să analizeze și construiască, alții să descopere și să inventeze, unii să impună reguli și alții să distreze. Fiecare îndeplinește un rol și își trăiește viața așa cum îi place, cum a fost învățat, cum își dorește.
Apoi, am descoperit indicatorii din Big Five:
Testul: https://www.123test.com/personality-test/
Acest test ne explică foarte bine de ce unii oameni caută cât mai multe experiențe noi și alții merg la aceeași pensiune, în aceeași stațiune de peste 20 de ani. Cum de unii pot să construiască, metodic un proiect complex, iar alții nu au nicio problemă să se relaxeze, fără nicio grijă. Cum de unora le place la petreceri și alții preferă să stea acasă. De ce unii sunt mai politicoși și alții mai “nesimțiți”. Cum de unii se îngrijorează la fiecare pas și alții se aruncă cu capul înainte și cumpără impulsiv două mașini în aceeași zi 🙂
Și, de curând, ideologiile politice, care pot explica multe lucruri despre cum vedem viața, statul, corporațiile, banii, religia, sexualitatea, clasele sociale, culturile:
Testul: https://www.politicalcompass.org/test
Discuțiile despre infidelitate, căsătorie, rolul bărbatului și al femeii, familia tradițională, religia în școli și alte subiecte controversate pot fi explicate foarte bine prin ideologiile la care fiecare din partenerii de discuție aderă. Este util să gândim lucrurile din această perspectivă fiindcă ne ajută să ieșim din dihotomia right or wrong și să intrăm în cea mai realistă: right of left 🙂 Totuși, scopul nostru ar fi să ajungem cât mai mult spre centru, pentru a avea o viziune echilibrată, având deja experiența istorică a extremelor – Stalin/ Hitler vs. lipsa de supraviețuire și răspândire a regimelor anarhiste.
Ideologiile acestea se formează ca orice altă parte din personalitatea noastră în copilărie. Putem avea părinți autoritari (accent pe reguli), permisivi (accent pe libertate) sau echilibrați (și reguli și libertate). Ei pot avea viziuni de stânga (toți oamenii sunt egali, suntem fiii cerului și al pământului) sau de dreapta (există o ierarhie naturală a speciilor și caselor sociale). Iar noi putem adera la viziunile lor sau putem sări în extrema opusă. Și este important, din nou, să ne centrăm, cel puțin în discuțiile cu ceilalți, dacă vrem să evităm conflictele și să dăm dovadă de empatie.
Și, în final, avem tipurile de atașament ale lui John Bowlby care se manifestă în relații – atât de cuplu, cât și părinte-copil sau între prieteni: securizant, anxios, evitant sau dezorganizat:
Un test: https://www.psychologytoday.com/intl/tests/relationships/relationship-attachment-style-test
Această teorie explică foarte bine atitudinea noastră față de relații, gradul de anxietate pe care îl avem în legătură cu ele sau cât de mult ni le dorim. Explică modul în care reacționăm la stimulii ce vin din afară – cât de mult îi interpretăm negativ, pozitiv sau neutru și cât de echilibrate și durabile sunt relațiile noastre.
Și, la fel ca toate cele de mai sus, se poate, în timp schimba. În urma unui eveniment important sau în urma terapiei, în funcție de scopuri și motivație. De asemenea, ce putem face și este cel mai la îndemână – este să căutăm medii în care personalitatea noastră să înflorească, unde să ne simțim în largul nostru, unde să ne împlinim scopul, să ne punem în valoare abilitățile, un mediu potrivit pentru viziunea noastră și relații în care stilul nostru să fie înțeles și acceptat.
Succes!
Foarte mulți oameni se bat cu pumnul în piept că iubesc, când de fapt tot ce fac este să se simtă atașați de cineva. Dar mă doare! spun ei. Simt ceva, aici în inimă, sau în stomac. Și așa știu ei că este iubire. Se gândesc la celălalt, îi vor prezența, vor să petreacă timp împreună, să fie ascultați, vor x, y, z și să fie iubiți înapoi în felul în care îl vor ei. Dar este asta iubire adevărată?
Hai să vedem care sunt relațiile cele mai frumoase din viața noastră. Și sper că fiecare să fi avut măcar una, măcar la un moment dat. Sunt relațiile:
Cam așa arată iubirea necondiționată, ce are la bază dorința ca celălalt să fie fericit, așa cum vrea el. În care oferi libertate totală și atenție când vă întâlniți. Îl înțelegi când are stări proaste, oricare ar fi ele și nu pretinzi nimic de la el. Nu are datoria să îți ofere nimic. Nu faci interpretări negative despre el și ai o părere foarte bună despre el, fix așa cum e.
Ați avut, prieteni de genul acesta? Știi că are niște defecte, dar nu te deranjează cu nimic. Așa e el, spui.
Ce se întâmplă în acest caz cu membri apropiați ai familiei sau în relațiile de cuplu pe care le avem când nu bifăm toate cele șase criterii de mai sus? Avem parte de atașament și nu de iubire adevărată, necondiționată. Avem parte doar de iubire condiționată, care nu e chiar iubire. Seamănă mai mult cu o tranzacție, te folosești de celălalt pentru a-ți împlini niște nevoi. Cum recunoști atașamentul?
Și ce se poate face atunci când cineva cu care ești într-o relație de atașament este foarte apropiat – părinte sau soț? Renunți la relație pur și simplu? Mai există o cale:
Și atunci sunt mari șanse să începi să ai relații mai bune, autentice și cu ei. Fiindcă senzația aia de durere, din piept, e doar frica de a nu-l pierde pe celălalt, pe când iubirea necondiționată e unică și eternă.
Succes!
Dacă ai avea un diamant, cam cât un mango, l-ai da cadou, pentru a primi în schimb apreciere? L-ai da cuiva care, în schimbul lui, dar fără nicio garanție, ar putea să-ți spună, pentru un timp: bravo, ești deștept, ești frumoasă, te iubesc?
Și dacă ți-aș zice că diamantul este și unul care îți oferă lumină, căldură, bucurie interioară, atâta timp cât îl ai? L-ai mai da pentru a obține aceleași lucruri din altă parte? Nu pare o afacere prea bună. Și totuși mulți facem asta foarte des.
Diamantul tău este esența ta și conține calitățile tale cele mai prețioase. La ce ești cel mai bun? Ce-ți place cel mai mult să faci? Ce te face să strălucești pe dinăuntru? În momentul în care renunți la acele lucruri pentru altcineva i-ai dat o parte din tine. Și asta te face dependent de el, fiindcă nu poți sta prea departe incomplet fiind. Tendința va fi mereu de reîntregire. Și de ce ai renunța și oferi o parte importantă din tine? Pentru a primi la schimb o etichetă pozitivă: ești minunat, ești extraordinar, ești cel mai bun, te vreau în viața mea pentru totdeauna. Cuvinte de care diamantul are nevoie, pentru a ști cum este el, fiindcă habar n-are cum este. În ochii lui e doar o bucată de sticlă. Și cu gândul ăsta nimeni nu poate trăi. La ce bun să trăiești dacă nu ai nicio valoare?
Ce se întâmplă când cel pentru care renunțăm la o parte din noi, sau la noi în totalitate nu ne dă la schimb ce ne așteptăm, sau ne dă prea puțin? Devenim complet nefericiți – și fără diamant și fără eticheta drăguță, fără vorbe frumoase, fără lumină, căldură, bucurie. Și de aici avem două soluții:
În primul caz din cele de mai sus putem convinge pe cineva de valoarea noastră. Încercând multe variante șansele de reușită sunt mari, mai ales când mania este mai puternică decât anxietatea. Doar că… pe termen lung apar din nou probleme. Celălalt:
Și ce e de făcut? În primul rând să ne oprim puțin. Să luăm o mică pauză. Să respirăm adânc de câteva ori și să vedem pe unde ne-am împrăștiat. Cui i-am oferit părți din noi. În relație cu cine am renunțat la esența noastră, la cine suntem cu adevărat? Cui n-am știut să-i spunem Nu astfel încât să înțeleagă? Poate fi șeful, partenerul, sau cineva din familie.
Bun, acum ce e cu diamantul ăsta pe care îl avem încă înăuntrul nostru, chiar dacă a mai rămas din el doar o așchie? Fiindcă ceva a mai rămas, altfel n-am mai fi în viață. Ce e cu el? Din ce material e? E diamant prețios sau doar un ciob? Ce conține el? Și ne întoarcem la întrebările de la început: La ce ești cel mai bun? Ce-ți place cel mai mult să faci? Ce te face să strălucești pe dinăuntru?
Cum ar fi dacă ți-aș spune că ai cu adevărat un diamant extrem de valoros înăuntrul tău și după ce o să simți și tu asta te vei umple de lumină-căldură-bucurie și nu vei mai avea nevoie de nimeni care să îți dea vreo etichetă. Te vei simți plin și va fi o senzație care va dura. Vei cânta pe stradă și vei zâmbi la soare. Vei face ce-ți place și se vor aprinde focuri de artificii în jurul tău. După ce vei realiza cât ești de valoros.
Copiii simt înăuntrul lor diamantul ăsta strălucind, atunci când râd și se joacă, sau simt că l-au pierdut atunci când plâng. Rolul părinților este să îi ajute să își regăsească diamantul pierdut și să-l șlefuiască, să-i ajute să îl definească și să-l pună în valoare. Dacă în tot acest proces părinții nu reușesc să facă asta – dacă nu recunosc diamantul din copiii lor, nu-i ajută să-l regăsească, sau îl condiționează: ești valoros doar dacă faci x, atunci aceștia rămân cu o preocupare constantă spre a-l confirma, sau, dimpotrivă, se ascund și admit că nu au nicio valoare.
Există însă, pentru cei care nu știu încă cine sunt și cât de multă valoare au un tip de relație safe, în care pot afla asta: relația terapeutică.
Relația cu terapeutul/ consilierul este un model pentru orice altă relație din viață, însă cu câteva reguli care o fac mult mai “curată”: rolul consilierului este să îndrume, rolul clientului este să coopereze, comunicarea este deschisă și sinceră, consilierul nu judecă sau se abține de la orice judecată, totul este confidențial, timpul de interacțiune este prestabilit (1 oră), există o constanță (1 dată/ săptămână), există un schimb de resurse, stabilit de la început (timp, contra bani) și totul se desfășoară într-un mediu neutru, lipsit de factori de stres (cabinetul consilierului).
Consilierul este conștient de dublul său rol: de profesionist și de om/ partener de discuție, folosindu-se de instrumentele primului pentru a crea situații revelatoare și comunicând ce simte la nivel emoțional din a doua poziție, pentru ca clientul să primească un feedback legat de modul în care relaționează, așa cum ar primi, în mod ideal, de la ceilalți oameni din viața lui. În cadrul acestui proces scopul, așa cum ziceam, ar fi ca clientul să își descopere diamantul interior, să îl definească, simtă, activeze și crească. Și să descopere metode de a-l proteja, a nu-l mai oferi din obișnuință și a-l pune în valoare, în fiecare zi.
Și acum are mai mult sens și zicala “Cunoaște-te pe tine însuți”.
Și versurile melodiei “Ți-am dat un inel (mare cât inima mea)“, Follow Rivers și Unbreak my heart. Și toate celelalte 🙂
Când mergem la un interviu suntem de cele mai multe ori întrebați – ce defecte și ce calități avem? Cum răspundem la stres? Cum am reacționat în trecut la o situație dificilă? Scopul ar fi să vadă angajatorul dacă profilul nostru se potrivește job-ului pe cate îl au deschis și cât de bine ne cunoaștem și auto-controla. Cei mai mulți dintre noi suntem tentați, însă, ca răspuns, să ne punem în lumină calitățile și să nu ne recunoaștem defectele: sunt prea perfecționist și vreau să iasă totul bine, muncesc uneori prea mult, lucrez prea repede și pierd noțiunea timpului…
Și reciproca este la fel de valabilă – ni se spune că programul va fi de la 9-18, dar nu și că toată lumea stă peste program și managerul se va aștepta ca și tu să faci la fel.
Când vine vorba de relații lucrurile stau destul de asemănător ca în cazul unui job – avem și aici o perioadă de interviuri (dating), o fișă a postului (așteptările celuilalt), o perioadă de probă (cea de început, în care curge cu lapte și miere) și task-uri zilnice (curățenie în casă, cumpărături, gătit, socializare cu prieteni și familie, sexualitate, comunicare), unde putem performa mai bine sau mai puțin bine, în ochii celuilalt. Alternăm rolurile de colegi, ce lucrează la același proiect cu rolurile de manager-subordonat, atunci când preluăm conducerea asupra anumitor domenii ale vieții, cerându-i celuilalt să ne ajute la cerere. Având în vedere toate acestea, să ne cunoaștem reciproc calitățile și defectele este extrem de util și ideal ar fi să facem asta chiar de la început.
Dar… viața nu e ideală. Așa că ne angajăm la un job sau intrăm într-o relație cu o cunoaștere destul de redusă a celuilalt. Vedem la început doar calitățile, atenția noastră este îndreptată spre bucuria și plăcerea experimentării lucrurilor noi cu care intrăm în contact și latura noastră optimistă respinge orice semnale de alarmă ar apărea, cu gândul că vom trece noi peste orice, fiindcă avem iubire, pasiune, voință. Și… de multe ori nu prea stau lucrurile așa. Întâmpinăm situații cu care nu știm să ne descurcăm și în fața cărora reacționăm uneori chiar violent, ironic sau pasiv.
Cu gadgeturile pe care le cumpărăm nu prea se întâmplă asta, nu? Pentru că avem un manual de utilizare și știm la ce să ne așteptăm, știm și cum se procedăm dacă ceva nu mai funcționează la fel de bine. Oamenii sunt și ei ca niște gadgeturi, ceva mai avansate și cu o inteligență (artificială) foarte performantă. Au, la fel ca ele, o parte de hardware, o parte de software și posibilitatea de a învăța.
Am primit cadou acum ceva timp un roboțel care face curat în casă – https://www.irobot.com/for-the-home/vacuuming/roomba – are și el o parte de hardware, un soft care comunică cu o aplicație de mobil și poate învăța pattern-ul camerei tale, ca să nu se mai lovească de aceleași obstacole. Cum ar fi fost să nu vină cu un manual și nici să nu știe să ne zică tot ce poate să facă și ce nu, să nu existe o procedură în caz de urgență sau numărul unui service? Nu prea plăcut, nu-i așa? Și totuși, asta ni se întâmplă în relații tot timpul. Trebuie să ghicim și să învățăm din greșeli. Nimeni nu vine cu o descriere completă și metode de gestionare a defectelor. Cel puțin momentan.
Dar cum ar fi să ne compunem chiar acum un manual propriu de utilizare, pe care să îl împărtășim și să îl updatăm periodic, pe măsură ce aflăm noi lucruri despre noi sau pe măsură ce intervin schimbări?
Ar fi cam așa:
Felicitări! Ai achiziționat ultimul model G.I.A 1897tzyyC. Modelul dispune de o carcasă în stare bună de funcționare, cu capacitate de regenerare o dată la 7 ani și garanție 50 de ani.
Hardware:
* brunetă, vopsită blond
* piele albă
* fizionomie ușor asiatică
* înălțime: 170 cm, greutate: 65 kg
* mărime haine: M
* mărime pantofi: 38
…
Software:
Acest model a fost dotat cu următoarele funcționalități:
* îi place să gătească
* îi place să facă ordine
* îi place să scrie
* este sociabilă, creativă, interesată de artă și sport
* îi place să danseze, să citească, să se uite la filme
* poate lucra în calitate de: consilier, trainer, social media manager
…
Bug-uri:
* nu îi place să facă curățenie
* nu îi place să urmeze reguli
* se grăbește, caută calea ușoară de rezolvare a lucrurilor
* nu îi place să facă managementul finanțelor
* are tendința să dea sfaturi în loc să asculte doar
* se enervează când: cineva vrea să limiteze libertatea altcuiva, …
…
Add-ons:
Vine la pachet cu:
Prieteni: …
Familie: …
Accesorii: …
Încărcare:
Se încarcă atunci când face activități noi, se joacă, iese la evenimente, stă în preajma oamenilor, …
Alte specificații:
* Data fabricației: 25.04.1987
* Zodia: Taur, cu ascendent în Leu
* Arhetipuri dominante: Artemis, Afrodita, Iris
* Eneagramă: Entuziast, Romantic
* Myer-Briggs: ENFP
* Big Five: Deschidere mare, Conștiinciozitate mică, Extraversie mare, Agreabilitate medie, Nevrotism mediu
* California Psychological Inventory: Gamma personality
Pentru informații și sesizări vorbiți chiar cu ea, pe un ton cât se poate de calm și deschis. Dacă nu răspunde conform așteptărilor îi puteți recomanda o vizită în service la cel mai apropiat terapeut sau consilier pentru dezvoltare personală.
Știind toate cele de mai sus ar fi mult mai puțin probabil ca cineva să mai ia personal acțiunile noastre și mult mai ușor să zică: ah, așa e ea, nu îi place să urmeze reguli, nu are ceva cu mine. Hai să vedem cum reușim să urmăm totuși câteva reguli, să găsim o metodă să le facem plăcute.
Îl puteți face și voi pe al vostru într-un Powerpoint sau folosind un template de aici 🙂
Jocul GO are cele mai simple reguli și este și cel mai greu joc pentru două persoane din lume, imediat deasupra șahului. Ai piese albe și negre, pe care poți să le poziționezi oriunde pe tablă, dar dacă piesele tale au fost înconjurate de cele ale adversarului le vei pierde. Câștigă cel care a capturat cele mai multe piese și teritorii. Mai multe explicații aici.
Piesele se pun la intersecțiile liniilor de pe tablă și astfel fiecare dintre ele are câte 4 grade de libertate, ce pot fi ocupate de piesele adversarului, pentru a te captura, sau piese proprii, pentru a crește teritoriul ocupat. Piesele capturate se numesc prizonieri.
OK, și ce e cu toate astea? 🙂 Ei bine, și oamenii au câte 4 grade de libertate. Iar acestea sunt:
CINE
CE
CÂND
CUM
Ar mai fi în mod normal și unde, însă el este inclus de data aceasta în CE.
Iar asta se aplică de fiecare dată când cineva vrea ceva complex de la noi.
Iubita zice:
Iubitule, vreau să merg CU TINE, la teatru la PIESA Je taime, mon amour, SÂMBĂTĂ de la 19.00. Să te ÎMBRACI frumos, mergem cu mașina și sper să vii vesel și cu flori. (cu italic, fiindcă asta nu se rostește, dar este o așteptare)
Părintele zice:
DĂNUȚ, vreau să lași televizorul și să mergi în camera ta să îți faci TEMELE chiar ACUM, că mâine n-ai timp de dimineață. Și vreau să stai drept la birou și să scrii FRUMOS.
Statul zice:
CETĂȚEAN, vreau să îți plătești toate TAXELE, până la final de AN, completând FORMULARELE tip pe care le găsești la ghișeu.
Examenul zice:
STUDENT, ÎNVAȚĂ până în ZIUA examenului, cu CARTEA, caietul și pixul în mână.
Casa zice:
Locatar, fă CURAT și ordine în fiecare ZI, cu lavete, BURETE, mop și pune totul în sertare.
Mama zice:
DRAGUL meu, ÎNVAȚĂ bine, să termini facultatea, ACUM cât ești tânăr și străduiește-te să iei NOTE mari, că așa reușești în viață.
Și tot așa…
Ce se întâmplă în cazurile de mai sus, de cele mai multe ori:
Iubitul se simte frustrat că i-a fost făcut programul fără să fie întrebat și apare îmbrăcat CUM vrea el, fără mașină și fără flori, cu o față cam nemulțumită, Dănuț începe să AMÂNE începerea temei sau scrie foarte urât, Cetățeanul întârzie cu taxele sau înjură și iese la proteste, studentul se plictisește și învață pe ultima sută, fără să doarmă, sau nu învață destul, locatarul se simte nefericit să facă curat zilnic sau nu face și se adună mizeria, copilul se lasă de facultate sau ia note mici sau le face pe toate, dar devine nefericit.
Soluția? Lasă celuilalt măcar 1 grad de libertate. Să aleagă el ce, când sau cum. Sau ia în calcul să faci acel lucru cu altcineva, nu cu el. Dacă îl închizi între 4 piese vei avea un prizonier, nu un partener de discuție.
Copiii pot alege la CE să își facă temele, CÂND sau CUM (poate învață o poezie cu tabelul elementelor, în loc să le învețe pe dinafară).
Statul îți poate da mai multe variante prin care să plătești – fizic sau online, o poți alege pe cea care ți se potrivește mai bine. Poți fi angajat, PFA sau firmă. Poți chema pe altcineva să te ajute la curățenie sau ordine, sau face asta doar 1 dată pe lună, ca pe un sport (de echipă), sau ca pe un joc, cu premii, pe muzică, contra-cronometru.
Iubita poate merge singură sau cu o prietenă la acea piesă, sau să îl fi întrebat mai întâi dacă vrea, pe partenerul ei. Atunci când ți se comunică o cerință din aceasta, complexă, care îți închide toate cele 4 grade de libertate nu poți să te simți altfel, decât prins. Și nici celălalt nu se va simți bine – cel care comunică cerința – fiindcă va avea parte de un partener nefericit, moale, fără vlagă, sau dimpotrivă, nervos și iritabil.
Libertatea îți dă putere și chef de viață. Controlul și limitarea libertății te fac de obicei agresiv (vrei să ieși, îți aperi dreptul la fericire) sau pasiv (te complaci, renunți la dreptul la fericire).
Depresia este de multe ori legată și ea de lipsa libertății și pasivitate. Ajungi să fii depresiv fiindcă te simți prizonier: nu merg bine nici relațiile la job, nici cu familia, nici cu prietenii/ partenerul și nici tu singur nu te simți bine. Toate cele 4 grade de libertate care îți oferă sens, plăcere, împlinire, energie au fost blocate. Și atunci poți să renunți, sau să mai încerci și să începi să înveți GO.
Succes!
În seara aceasta se va disputa meciul amical CS Fraierii Pământului – Nesimțiții București. Partida va avea loc pe stadionul… confruntarea… fanii… selecționerul… scorul…
Am observat că de multe ori există o opoziție între 2 feluri de oameni, atunci când se află la extreme:
De obicei, primii sunt mai degrabă asociați cu personalitatea de tip introvert, cu atenția îndreptată spre nevoile (exprimate) ale celorlalți, iar cei din urmă cu personalitatea de tip extrovert, cu atenția întreptată spre nevoile proprii sau nevoile (presupuse) ale celorlalți.
Totul bine și frumos, până nu începe bătălia. Cele două categorii se completează minunat, atâta timp cât se acceptă unii pe alții. Doar că, dacă avem persoane extrem de delicate, sau extrem de băgărețe, cel mai probabil vor ajunge la conflict (exprimat sau reprimat).
Iar asta se datorează faptului că își ascund în umbră partea opusă – delicații afirmarea de sine, băgăreții empatia. Și atunci când ai în umbră (acel loc care conține tot ce nu poți accepta la tine) calitatea dominantă a unei persoane din fața ta, ai tendința să nu accepți trăsătura respectivă nici la el/ea. Iar ea se va simți respinsă. Și de aici conflictul.
Cum ajungem să respingem o anumită trăsătură a noastră, respectiv a celorlalți? Printr-o interpretare negativă pe care o asociem acelei trăsături. Și asta pornește cel mai probabil în copilărie (perioada în care se formează cele mai multe asocieri pe baza cărora ne-am creat o hartă a lumii), când îngrjitorii noștri (cel puțin unul dintre părinți) au demonizat acea trăsătură. Astfel, în unele familii:
Orice trăsătură are două fețe: pozitivă și negativă. Dacă o anulezi cu totul, fiindcă vezi doar partea negativă, pierzi și avantajele pe care ți le aduce. Astfel, în prima familie se pierde o valoare foarte frumoasă: iubirea pentru ceilalți, în a doua: iubirea de sine.
Mai poți observa în grupuri, pe lângă pe cei din centrul atenției sau margine, și pe cei aflați la mijloc – care sunt atenți și la ceilalți, care se afirmă și pe sine. Ei sunt cei care conțin și iubire de sine (pot vorbi despre nevoie lor și le pot împlini), și iubire pentru ceilalți (pot fi atenți la nevoile celorlalți și veni în întâmpinarea lor). Cum ajungem să fim mai aproape de ei, dacă ne aflăm la extreme?
Prin a regândi meciul amical. Suntem de fapt în aceeași echipă cu toții, doar că unii sunt atacanți, alții fundași, alții mijlocași. Cu toții la fel de valoroși, importanți, indispensabili.
Succes!
Pentru aprofundare:
M-am gândit să scriu pe scurt o formulă a cuplurilor fericite. De obicei știm ce vrem, dar nu știm cum să atingem acele lucruri. Sau știm ce avem de făcut, dar sunt lucruri disparate. Mai jos am legat 3 puncte și a ieșit o cale:
Mă trezesc dimineața și văd că bea cafeaua singur. Face asta pentru că nu mă iubește, nu mă respectă, nu mă include în viața lui sau pentru că își oferă un moment de liniște de care are atâta nevoie după ce s-a agitat zilele trecute cu o mulțime de treburi? Sau mai bine să întreb: Bună dimineața! Cum de ți-ai făcut doar ție cafea? 🙂 “Ah, dar știu că tu bei ceai negru, nu m-am gândit…”
