Pe lângă identitatea personală – care cuprinde caracteristicile pe care percepem că le avem, trăsăturile de personalitate și valorile noastre, fiecare dintre noi avem și o identitate socială – care cuprinde modul în care ne raportăm la problemele de interes social-economic-politic, sau apartenența la un grup social-cultural.
În continuare ne vom ocupa doar de raportarea față de problemele sociale-economice-politice, fiindcă este ceva mai general, lăsând celelalte aspecte ale identității sociale-culturale pentru alte articole:
Acest mod de raportare la problemele sociale-economice-politice există, fie că-l percepem sau nu, așa că putem avea în principiu patru grade de implicare:
1. “nu mă interesează aceste probleme” – apolitic/ neimplicat
2. “am păreri despre aceste probleme, dar nu știu cum se numește poziția mea” – semi-implicat
3. “am păreri despre aceste probleme și știu cum se numește poziția mea” – implicat
4. “am păreri despre aceste probleme, știu cum se numește poziția mea și citesc în mod activ despre asta & fac o formă sau alta de activism” – foarte implicat
Faptul că știm sau nu cum se numește poziția noastră este un indicator important fiindcă arată un anumit grad de conștientizare și informare. Care sunt aceste denumiri? Depinde de țară și de ce înțelegem fiecare prin ele, însă în general sunt denumiri precum: democrat/ republican, socialist/liberal/ capitalist, comunist/fascist, anarho-comunist/anarho-capitalist, conservator/progresist, etc.
Un alt nume pentru aceste lucruri este ideologie – adică ansamblul ideilor pe care le avem legate de problemele sociale-economice-politice. După cum putem vedea nu se poate să nu avem o ideologie – chiar dacă ne aflăm în primul caz în cele de mai sus – tot avem un set de idei care justifică atitudinea de neimplicare, și astfel o ideologie.
De ce este important acest subiect? Fiindcă putem să ne regăsim în viața de zi cu zi în diverse dezbateri pe teme social-economice-politice și să ajungem la conflict. Astfel că auto-cunoașterea și cunoașterea celuilalt în acele momente poate fi utilă, pentru a le naviga cât mai bine, a le gestiona astfel încât să nu provoace suferință. Sau, putem să fim victima unor legi nedrepte – scrise sau nescrise și să nu ne dăm seama – să nu știm de ce viața noastră este afectată. Sau pur și simplu pentru a reuși să ne exercităm mai în cunoștință de cauză rolul civic – fie că este vorba de mersul la vot, sau de implicarea în unele cauze sociale, sau participarea la proteste, referendum, etc.
Cum se formează identitatea socială? În primul rând, ea pornește din identitatea noastră personală, reflectă valorile pe care deja le avem și care își găsesc o reflecție într-un discurs sau altul. Despre valorile personale am mai vorbit și în alte articole, însă mi se par foarte importante, așa că o să le reiau mai jos – folosesc de obicei această teoretizare fiindcă mi se pare cea mai completă și bine făcută, a lui S. H. Schwartz:
În general valorile cu albastru se regăsesc în discursul conservator/republican de exemplu, iar cele cu verde în cel democrat/socialist. Și tot așa, putem regăsi corespondențe.
Este important apoi să vedem, săpând mai adânc, cum s-au creat aceste valori. Valorile personale se crează pe baza experiențelor formatoare – fie că trecem noi prin anumite evenimente din care concluzionăm că o valoare sau alta e mai importantă, fie că suntem educați în familie sau la școală/de mass-media în spiritul unei valori sau alteia. De exemplu: dacă creștem într-o familie foarte religioasă, putem să creștem cu importanța valorilor legate de Tradiție și Conformitate, dacă creștem într-o familie unde părinții pun foarte mult accent pe carieră, în spiritul valorilor de Achevement sau Self-direction/ Power. Dacă trecem prin diverse forme de abuz, putem să valorizăm Security (pentru a ne proteja) sau Benevolence (ca nimeni să nu mai devină abuzator). Și tot așa.
În cadrul terapeutic (sau de unii singuri) de obicei se pot analiza valorile pe care le avem și putem să le flexibilizăm (dacă se manifestă prea extrem, într-un mod care nu ne face bine), să le canalizăm (dacă sunt extreme și ne înfurie foarte mult – putem să canalizăm acea energie în anumite proiecte sociale), sau chiar să le schimbăm (dacă ne dăm seama că am adoptat fără să vrem anumite valori cu care de fapt nu suntem de acord).
Acest proces poate fi foarte util – ca să ieșim de pe un pilot automat pe care mergem, ca să ne creăm o identitate personală proprie, agreată de noi, ca să conștientizăm ce impact au valorile noastre în viața de zi cu zi, de unde vin ele și ce putem face ca să ne fie mai bine și să ne purtăm mai bine cu ceilalți. Fiindcă uneori putem fi abuzatori (cu alții sau cu noi înșine) și să nu ne dăm seama, mai ales dacă am fost victima unui abuz.
Exemplu: familia în care am crescut era foarte axată pe carieră și ne-a ignorat. Noi ca reacție la asta adoptăm Achievement și ne propunem să câștigăm atât de mulți bani, ca să putem să nu mai lucrăm – să fim disponibili pentru propria familie. Asta ne poate duce la burn-out și low skills relaționale, fiindcă ignorăm complet relațiile, fiindcă ne concentrăm pe carieră, iar asta scade șansele de a ne forma o familie fericită, de fapt. În urma analizei putem vedea cum am adoptat valorile din secțiunea Achievement și să le flexibilizăm, să adăugăm și lucruri din categoria Hedonism, pentru a ne relaxa.
În același timp, acest proces poate fi foarte neplăcut: să realizăm că o parte din noi este doar efectul unor experiențe sau a unei educații (lucruri asupra cărora nu am avut control), sau să ne dăm seama că ne-am făcut rău nouă sau altora prin valorile adoptate. Nu e plăcut să recunoaștem toate acestea. De aceea, chiar dacă acest proces poate fi foarte util, el este în același timp deseori respins de oameni – foarte puțini caută să îl facă în mod voluntar, sau refuză să îl facă dacă altcineva le propune asta – printr-un feedback legat de comportamentul lor sau diverse observații.
După cum știm, uneori valorile sunt atât de puternice că simțim să le apărăm cu viața. Iar asta poate avea un efect pozitiv – fiindcă duce la schimbări sociale în urma cărora mulți oameni beneficiază (vezi lupta pentru drepturile femeilor, sau revoluția franceză, când oamenii au vrut să iasă de sub regimul monarhic absolutist abuziv), sau un efect negativ – când mulți oameni au de suferit (vezi fascismul, imperialismul, colonialismul, etc).
Acum, ce tocmai am spus – legat de beneficii sau suferință reprezintă deja o judecată de valoare – poate ați observat.
Fiindcă depinde cu cine empatizăm – în lupta pentru drepturile femeilor unii oameni pot susține că bărbații au avut de suferit, fiindcă nu au mai putut să se bazeze pe ajutorul femeilor ca în trecut, ele dezvoltând alte interese odată cu acceptarea lor în universități, de exemplu, familia regală și nobilimea a avut de suferit și ea în urma căderii monarhiei, sau au fost nevoiți să se adapteze/ renunțe la privilegii, și dacă empatizăm cu Marea Britanie, Spania, Portugalia, Italia, Germania, etc – putem vedea că ele (sau cel puțin o parte a populației) au avut multe beneficii în urma fascismului, imperialismului și colonialismului. Așa că, din nou, depinde unde ne situăm cu identitatea socială ca să vedem cum judecăm lucrurile ce țin de problemele sociale-economice-politice.
Prin urmare, întorcându-ne la identitatea socială, putem vedea că ea se sprijină pe identitatea personală, care se sprijină pe istoria noastră de viață, și/sau pe analiza și adoptarea valorilor care ni se potrivesc, iar aceste valori sunt uneori foarte puternice.
În continuare, cu ocazia zilei de 8 martie (care marchează realizările luptei pentru drepturile femeilor) am realizat o serie de interviuri cu 3 domni:) care se identifică a fi feminiști – pentru a vedea poziția lor față de aceste lucruri și cum au ajuns la ea:
Ce înseamnă feminismul pentru tine?
Într-un cuvânt – egalitate.
În mai multe cuvinte, pentru mine, feminismul este o metodă prin care sunt expuse foarte clar niște inegalități care au loc, în acest moment, în societate. Cu toate că pay gap-ul în România este aproape inexistent în majoritatea cazurilor (ținând cont că avem un procent de 3.6%), însă asta nu înseamnă că există o egalitate a șanselor pentru femei. Astfel, sunt, în continuare, joburi unde se consideră că femeile se descurcă mai bine sau că bărbații sunt mai potriviți pentru un anumit rol, din cauza stereotipurilor de gen.
Cel mai bun exemplu pentru a evidenția ce am spus mai sus cu stereotipurile de gen mi se pare că este fenomenul de: double burden. Prin acest acest fenomen este relevat faptul că femeile au, în majoritatea vieții, mai multe joburi: de prietenă, bucătar, menajeră, asistentă personală, mamă (avut grijă de copil într-o proporție mai mare de copil, față de tată, cum ar fi mersul la medic, dat pastilele la timp sau discutat cu acesta) și soție – pe lângă jobul efectiv prin care își câștigă banii.
Pe lângă asta, adăugăm și faptul că există niște standarde în societate pe care femeile trebuie să le respecte: să nu te îmbraci în fustă și decolteu vara, sau, mai rău, să îți placă sexul, că zice lumea că ești c&*% și că ceri să fii violată; dar să nu te îmbraci nici în măicuță, că după ești considerată prea înțepată. Să te machiezi, să îți faci unghiile, să te duci la salon, să nu vorbești într-un anumit fel, că ești femeie și trebuie să pari într-un anumit fel.
Feminismul mi se pare că este o metodă foarte bună de a deschide ochii la situația cu care femeile se confruntă, în fiecare zi. Prin acest curent de gândire este încercată normalizarea femeii ca om, cu dorințe, aspirații și limite.
Ce anume te face sa te consideri feminist?
Faptul că mă identific cu ideologia feministă, care presupune, printre altele și discutarea liberă despre inegalitățile cu care se confruntă femeile.
Cum ai ajuns sa adopti aceste valori? Spune-ne povestea 🙂
Facultatea este cea care mi-a deschis ochii, dar și persoana cu care eram într-o relație, în acea perioadă. Datorită lecturii feministe am început să observ niște lucruri care mi se părea perfect normale până atunci. Spre exemplu, faptul că mama trebuia să calce, să facă de mâncare, să bage la spălat, să scoată la uscat, să facă curățenie și să-mi facă bagajul mi se părea ceva normal. De-atunci și până în prezent am avut discuții lungi inclusiv cu tata și, deși nu cred că s-ar numi feminist, a început să fie mai atent la aceste lucruri și să nu mai considere anumite activități de femeie și să pună și el mâna pe o cratiță să o spele (fără să mai ceară validare).
Am început cu Simone de Beauvoir care este extrem de relevantă și astăzi, chiar dacă ea a lansat cartea în 1949: To be feminine is to show oneself as weak, futile, passive, and docile. The girl is supposed not only to primp and dress herself up but also to repress her spontaneity and substitute for it the grace and charm she has been taught by her elder sisters. Any self-assertion will take away from her femininity and her seductiveness.
După aceea, am urmărit-o foarte mult pe Mihaela Miroiu, care, prin munca ei, a reușit să demonstreze câteva aspecte ale feminismului și de ce este el necesar, mai ales în România – unde 55% dintre români consideră că violul este justificabil.
Și, în rest, am ascultat femeile din jurul meu care se confruntau cu felurite situații. De la palme la fund primite la 14, 15, 16 ani de la bărbați de 40-50, la fluierături pe stradă, vorbit noaptea la telefon sau aparența aceasta. De la faptul că am auzit de întâmplări cu profesori bărbați (și între timp pensionați) care considerau și spuneau foarte clar și răspicat că femeile nu pot să gândească atât de mult ca un bărbat și de aceea, ca să treci examenul lui, trebuia să te îmbraci să-i placă lui – ceva mulat, cu decolteu cât mai mare.
Aceste lucruri mi-au arătat că există ceva profund incorect în felul în care tratăm femeile în societatea noastră și motivele pentru care mă consider feminist.
Ce schimbări ai vrea sa vezi în societate legate de acest subiect și cum vezi ca am putea ajunge la ele?
Aleatoriu trei situații:
Aș vrea ca femeile, dacă fac OnlyFans, să nu mai desconsiderate și considerate ușoare. Pentru că ele nu “ar trăi așa de bine făcând nimic“ dacă nu ar fi bărbații care să le plătească pentru asta.
Aș vrea ca femeile să se poată îmbrăca așa cum vor, pentru că bărbații sunt oameni, nu animale care nu se pot controla.
Aș vrea ca în mariajele din România, bărbații, să preia inițiativa și să participe în mod voit la tot ce ține de casă și familie.
Cred că modalitatea prin care am putea ajunge la aceste chestiuni este să avem cât mai multe discuții, cu persoane de la nivel înalt (aici nu mă refer doar la politicieni, ci și la influenceri), despre aceste chestiuni. Să fie dezbateri reale care după aceea să nască alte discuții în mediul online. Evident, nu cred că o să fie vreodată o acceptare completă a feminismului.
Ce ai transmite altor bărbați, care să îi ajute să vadă poate puțin din importanța acestor lucruri?
Să vorbească cu partenerele sau femeile din viețile lor și să asculte. Dar să asculte, în mod real. Cu un pic de empatie, o să-și dea seama că modul în care societatea noastră este construită în acest moment se bazează pe un sistem care promovează inegalitatea.
Ce înseamnă feminismul pentru tine?
Ca idee de bază, consider că feminismul este posibilitatea femeilor de a-și putea alege ce, cum, cât și când fac atât cu corpul lor, dar și cu timpul și energia lor. Nu este nimic greșit în a fi a “stay at home mom” sau a femeie de carieră atâta timp cât este alegerea lor pe deplin – unde consider că o femeie ar trebui să primească aceleași resurse sau susținere indiferent de alegerea făcută.
Asta ca și idee de baza, dar consider că feminismul se extinde pe multe planuri unde putem vorbi despre feminismul intersectional în care există conceptul de “not everyone is equally unequal”.
Aici putem vedea exemple concrete când vine vorba de investigații și tratamente medicale unde femeile tind să fie mai puțin luate în serios și multe dintre afecțiunile cu care se prezintă să fie atribuite “problemelor femeiești” (e.g. crampe sau dureri abdominale care nu sunt investigate complet din cauza menstruației, la fel că și stări și oboseli – dar chiar și pe plan psihic și emoțional unde pot fi desconsiderate tot din cauza schimbărilor hormonale).
În același plan putem vedea cum femeile “de etnie” (și “de culoare” în alte țări) sunt discriminate la un nivel mult mai ridicat unde există povești în care la naștere nu li s-a administrat anestezia epidurală la naștere pentru că “oricum ele rezistă la mai multă durere” sau pentru că pur și simplu nu au vrut – cazuri mai extreme în care ajutorul medical li s-a fost refuzat complet.
Putem vedea cazuri și discriminări recente în sport unde femeilor trans le este refuzată participarea sau asistență/îndrumarea necesară. Fapt care duce într-un mod ironic și la discriminarea femeilor cis în caz că o persoană mai extremistă “crede sau știe” că acea femeie cis este de fapt trans.
Ce anume te face sa te consideri feminist?
Țin să menționez că întrebarea asta a rămas ultima la care am răspuns, pentru că am stat să mă gândesc de ce mă consider feminist și adevărul e că nici acum nu cred că am un răspuns concret.
Sunt feminist pentru că sunt de părere că femeile trans sunt femei, pentru că sunt de părere că sex work is work, pentru că consider că victimele discriminării, abuzului sexual, misoginiei trebuie să fie ascultate și ajutate înainte de orice.
În aceeași măsură sunt feminist pentru că este oarecum o eticheta care mi-a fost atribuită sau sub care mă regăsesc cel mai “ușor” deși cumva la bazele mele consider că e relativ the bare minimum și poate de asta îmi e și mai greu să dau un răspuns concret la întrebare.
Cum ai ajuns sa adopti aceste valori? Spune-ne povestea 🙂
Am crescut într-o familie destul de tradițională, din multe puncte de vedere – dar cred că cel mai mare impact l-a avut modul în care vedeam că bărbații adulți din viață mea (tată inclusiv) se raportează la femei – comportament care s-a văzut destul de devreme și în colegii mei de la școală (la unii mai mult la alții mai puțin), comportament care într-un final s-a văzut și în mine.
Pot spune și îmi pot asumă responsabilitatea comportamentului afișat față de femei și modul în care m-am raportat la ele o mare perioada de timp din viață mea – după cum îți poți imagina, nu este o mândrie, însă este ceva ce pot înțelege și la care am lucrat și încă lucrez.
Aș zice că pentru o perioada destul de îndelungată până și în viață mea adultă nu am fost ce se poate consideră feminist – aș zice că undeva pe la 25-26 de ani am început să fiu mai self-aware dar și mult mai aware de experiență femeilor în societate, în relații și în carieră.
Când vorbesc de fel de cum ajuns la aceste concluzii, povestea este mereu cam aceeași, am consumat destul de multă media de toate felurile prin prisma curiozității mele și am auzit și văzut multe experiențe ale femeilor pe care și eu le propagam – lucru pe care nu l-am putut ignora sau cel puțin nu l-am mai putut ignora. De aici am început să pun multe lucruri în aplicare. Unele mai ușor, unele mai greu și unele la care încă mai lucrez
Ce schimbări ai vrea sa vezi în societate legate de acest subiect și cum vezi ca am putea ajunge la ele?
În primul rând cred că este important că unele comportamente să fie puse în aplicare de către bărbați chiar dacă poate o idee nu “rezonează” neapărat cu ei. Consider că o parte ascunsă a toxic masculinity-ului e faptul că bărbații sunt destul de self-centered și dacă o idee sau un comportament nu rezonează cu setul lor de valori sau principii nu l-ar pune în aplicare doar pentru altcineva, mai ales pentru un străin.
De asemenea, nu pot sustrage din responsabilitatea femeilor deoarece consider că scopul feminismului este un efort din partea tuturor – și, consider că, în ultimul timp, din cauza multor factori (economici, sociali, chiar și pandemia a avut un mare impact) a început să se creeze o prăpastie din ce în ce mai mare între “tabere”.
Consider că este necesară o oarecare răbdare, poate chiar tandrețe care trebuie arătată în primul rând reciproc dar cu atât mai mult din partea persoanelor feministe către cei care nu sunt.
Sunt de acord, că nu este complet just să ai așteptarea de la o persoană care a fost o victimă a misoginiei sau discriminării să se întoarcă și să încerce să educe persoane și să arate compasiune, însă consider că este responsabilitatea oamenilor care “înțeleg despre ce e vorba” să propage aceste valori și principii, bineînțeles atâta timp cât nu este în detrimentul lor.
Ce ai transmite altor bărbați, care să îi ajute să vadă poate puțin din importanța acestor lucruri?
Cred că un lucru important care lipsește sau poate nu este crezut pe deplin este faptul că feminismul este și pentru bărbați, feminismul este aici să ajute pe toate lumea.
Cred că o idee preconcepută care și ea la rândul ei adaugă la “prăpastia” menționată la întrebarea precedentă, este faptul că sunt bărbați care cred că feminismul este împotriva lor, că ceva le va fi luat din pricina acestuia – când adevărul este că acesta oferă posibilități femeilor la egalitate socială, economică etc. dar oferă și posibilități bărbaților la egalitate emoțională, psihică etc.
Concluzia de baza ar fi că feminismul nu este aici să ia de la nimeni că să dea altora, feminismul este aici să ofere tuturor lucrurile necesare unei dezvoltări potrivite fiecăruia.
Ce înseamnă feminismul pentru tine?
Feminismul este lupta teoretică și practică care îmbracă lupta pentru emanciparea femeilor, pentru așezarea lor pe picior de egal în relațiile de gen și de clasă cu ceilalți membri ai societății. Cum ader mai mult la feminismul marxist, consider lupta pentru emanciparea femeilor drept o luptă intersecționalistă, centrată pe lupta lor de clasă – cu propriile caracteristici și distincții – alături de cea a întregii clase muncitoare. Nu putem avea libertate pentru toți, fără ca femeile să fie libere.
Ce anume te face sa te consideri feminist?
Presupun că înțelegerea teoretică a feminismului – deși nu este niciodată un proces finalizat – și aplicarea acestei înțelegeri în momente cotidiene și în activitatea politică. Cred că cel mai important ar fi faptul că mă dedic public, în discurs și în fapte, cauzei emancipării femeilor.
Cum ai ajuns sa adopti aceste valori? Spune-ne povestea 🙂
De la alte femei cu care eram amic, coleg sau cunoștință. O amică anume, de pe vremea când făceam amândoi voluntariat, mi-a deschis ochii – cum ar veni – cu privire la feminism, confruntându-mi ignoranța în domeniu și chiar și anumite tendințe reacționare, anti-feministe. De acolo, am preluat eu frâiele propriei educații pro-feministe, ceea m-a și împins într-o direcție ideologică mult mai radicală, de stânga.
Ce schimbări ai vrea sa vezi în societate legate de acest subiect și cum vezi ca am putea ajunge la ele?
Lista este extraordinar de lungă și îmbină atât nevoile de clasă, cât și cele particulare de gen și identitate ale femeilor. Fundamental, doresc femeilor emanciparea pe care o doresc pentru toată clasa muncitoare, prin detronarea capitalismului și al patriarhatului la nivel mondial și punerea mijloacelor de producție, a tehnologiei și a bogăției lumii în slujba femeilor și a clasei muncitoare ca un întreg,
Chiar și așa, în societatea actuală, aș vrea să văd, printre multe altele, sprijin financiar și politic pentru sănătatea reproductivă a femeilor, pentru paritatea lor salarială la locul de muncă – atâta vreme cât trăim în capitalism – sprijin financiar și infrastructură publică pentru creșterea copiilor: locuințe, creșe și grădinițe; sprijin financiar și politic pentru sănătatea fizică și mintală a femeilor cis și trans, sprijin financiar și infrastructură publică pentru femeile care sunt victime ale violenței domestice – adăposturi de urgență, asistență psihologică, locativă și de relocare ș.a.m.d.
Despre cum ajungem la ele, ca să n-o lălăi prea mult: implicare, organizare, educație și acțiune radicală.
Ce ai transmite altor bărbați, care să îi ajute să vadă poate puțin din importanța acestor lucruri?
Să asculte mai mult și mai atent femeile; nu doar să audă cuvintele pe care le rostesc, ci să le înțeleagă și să le ofere timp și considerație. Este greu, ca bărbat cis, să înțelegem dimensiunea dificultăților cu care se confruntă femeile pentru simplu fapt că sunt femei, sau în cazul persoanelor de altă etnie, religie sau queer că sunt și femei. Informațiile și perspectivele de genul nu ne pică în poală, ci le descoperim sprijinind și implicându-ne în lupta feministă.
Mulțumim celor 3 și vouă, că ați citit până la capăt:)
Așteptăm și părerile voastre – în comentarii sau pe social media
