Mai jos sunt drepturile fiecăruia dintre noi.
Pe care le manifești frecvent, uneori sau niciodată?
Am dreptul sa solicit ceea ce vreau.
Am dreptul sa spun “nu” cererilor sau rugamintilor pe care nu le pot onora.
Am dreptul sa imi exprim toate sentimentele mele: pozitive sau negative.
Am dreptul sa ma razgandesc.
Am dreptul sa fac greseli si sa nu fie necesar sa fiu perfect.
Am dreptul sa imi urmez propriile standarde si valori.
Am dreptul sa spun “nu” la orice atunci cand simt ca nu sunt pregatit, cand este nesigur pentru mine sau cand imi incalca valorile.
Am dreptul sa imi stabilesc propriile prioritati.
Am dreptul sa nu fiu responsabil pentru comportamentul, actiunile, sentimentele, problemele celorlalti.
Am dreptul sa astept sinceritate din partea celorlalti.
Am dreptul sa ma supar pe cineva pe care il iubesc.
Am dreptul in mod unic sa fiu eu.
Am dreptul sa ma simt speriat si sa spun “sunt speriat”.
Am dreptul sa spun “nu stiu”.
Am dreptul sa nu ofer scuze sau motive pentru preferințele sau nevoile mele.
Am dreptul sa iau decizii bazandu-ma pe sentimentele mele.
Am dreptul de a avea nevoie de spatiu si timp personal.
Am dreptul sa fiu jucaus si frivol.
Am dreptul sa fiu mai sanatos decat cei din jurul meu.
Am dreptul sa fiu intr-un mediu non-abuziv.
Am dreptul sa imi fac prieteni si sa ma simt confortabil in preajma oamenilor.
Am dreptul sa ma schimb si sa evoluez.
Am dreptul ca nevoile si dorintele mele sa fie respectate de ceilalti.
Am dreptul sa fiu tratat cu demnitate si respect.
Am dreptul sa fiu fericit.
Sursa: “The Anxiety & Phobia Workbook”, Edmund Bourne
Și așa cum avem drepturi… așa avem și obligații: în cadrul relațiilor.
Avem cu toții obligativitatea morală de a nu-i abuza pe ceilalți, de a nu ne abuza pe noi înșine și de a ne apăra de abuzurile celorlalți. Și zicem morală fiindcă în lege avem referiri la abuzul fizic, verbal, emoțional, însă este greu demonstrabil, din păcate și greu amendabil, rezolvabil. Cele de mai jos sunt, dacă vreți,infracțiuni relaționale*
*dacă se repetă frecvent și sunt acompaniate de violență
Umilire, negare, critică
Etichetarea negativă
Punctarea defectelor
Țipatul (într-un mod intimidant și consecvent)
Tratarea cu superioritate
Umilirea publică
Sarcasm
Insultarea înfățișării
Minimizarea realizarilor
Devalorizarea interselor
Încălcarea limitelor
Control și rușinare
Amenințările
Spionarea digitală și monitorizarea apelurilor
Decizii unilaterale
Control financiar
Ordine directe
Izbucnirile de furie
A-l trata pe celalalt ca pe un copil
Impredictibilitatea
Acuzarea, blamarea
Utilizarea vinii
Acuzarea de abuz
Negarea abuzului
Trivializarea
Blamarea pentru propriile probleme
Negare și distrugerea obiectelor personale
Neglijare și izolare
Oprirea comunicării
Limitarea socializării și a contactului cu familia
Dezumanizarea
Încetarea afecțiunii
Atragerea altora de a se impotrivi
Disputarea sentimentelor
Indiferența
Totuși, spre deosebire de lumea judecătorească, lumea morală poate accepta cauzurile în care făptuitorul își recunoaște cu adevărat greșeala, conștientizează ce a făcut și demonstrează că face pași în direcția schimbării. De data aceasta contează motivele, putem înțelege, putem ierta, DACĂ, așa cum ziceam, vedem un proces de schimbare în urma conștientizărilor.
Pentru că, să nu uităm:
Este nevoie să justificăm de ce nu e bine să ne abuzăm pe noi, să îi lăsăm pe alții să ne abuzeze sau să îi abuzăm noi pe ceilalți? Pentru că acest comportament lasă urme pe termen lung și scade stima de sine, fiind corelat cu anxietate, depresie și alte tulburări afective, de personalitate sau psihice.
Hai să facem să fie bine:)
Succes!