De ce e important să-ti cunoști valorile: povestea mea

Hai să vedem câteva situații:

Să zicem că mergi în viață pe ideea “Orice e posibil” și “Dacă apeși butoanele potrivite poți obține orice” sau “Totul se învață” și un prieten îți arată cât e de pasionat de nutriție. Cum a citit o grămadă, știe totul pe de rost. “Dar de ce nu scrii o carte, nu ții niște cursuri?”, îi spui tu, mirat, văzând cât de bine explică. “Dar cine sunt eu? Un nimeni. Trebuie să ai studii în domeniu ca să scrii.” “Dar tu ai studiat singur.” “Trebuie să ai o facultate.”

Să zicem că mergi în viață pe ideea “Toată lumea trebuie să fie inclusă, să se simtă bine, să nu fie discriminată” și “Toți suntem egali, merităm același respect”. De asemenea, poate crezi că “Putem găsi o întrebuințare pentru orice” și că “Orice ocazie e bună să înveți ceva nou”. Și că “Atunci când nu știm, improvizăm, ne adaptăm”. Și un prieten face o ciorbiță acră de legume. Găsește în frigider niște coriandru și zice: “Ce e ăsta? N-am mai mâncat”. Află ce e după ce l-a tăiat, că se folosește la guacamole, dar, cum nu are avocado, îl aruncă. Găsise în debara niște leuștean.

Să zicem că mergi în viață pe ideea “Trebuie să dai tot ce ai mai bun din tine, ca să iasă totul perfect”, crezi că “Nu există scuze” și că “Doar cei puternici reușesc”. Iar partenerul tău de afaceri lucrează doar trei ore pe zi, își ia multe pauze, se plânge toată ziua și nu se concentrează destul încât să facă lucrurile bine. Spune el “Dacă aș fi avut… aș fi putut”

Să zicem că ești de părere că “Important e să încerci”, că “Nimic nu trebuie”, că “Intenția contează” și că “Greșeala e perfect umană și cel mai bun învățător”. Și atunci cineva îți dă o rețetă de tort, destul de complicată să o faci, îți iese la gust, dar nu și la aspect și când îl pui pe masă… e criticat. “Da, e bun, dar nu a ieșit cum trebuia”.

Vrei ca “Toată lumea să se simtă bine”, crezi că “Copiii trebuie lăsați să se joace liberi” și că “Educația se poate face doar cu multă blândețe sau prin joc” și la masa la care ești un copil e criticat pentru că nu stă cuminte, e obligat să stea frumos la masă, părinții dorindu-și ca el să fie disciplinat.

În toate aceste situații avem exemple de credințe pe care pot să le aibă oamenii, în funcție de care se ghidează în viață, principii conducătoare care se pot rezuma, mai simplu, dacă le analizăm, în câteva cuvinte: în V A L O R I   P E R S O N A L E.

Mai sus regăsim valori ca: Libertatea, Creativitatea, Învățarea, Performanța, Succesul, Determinarea, Corectitudinea, Relaxarea, Puterea, Disciplina, Confortul, Simplitatea, Eficiența, Auto-disciplina sau Învățarea.

Dacă fiecare dintre noi am fi o țară, Constituția ar cuprinde toate credințele pe care le-am avea, iar Sloganul ar fi setul de valori. Așa cum pentru Franța este “Liberté, égalité, fraternité”.

În momentul în care începem un proces de auto-cunoaștere putem să ne aflăm valorile de bază – care sunt cam între trei și cinci, acele direcții care se regăsesc în toate acțiunile noastre, fără de care nu putem trăi, sau nu ne simțim vii. Cum ar fi ca cineva cu valori ca Distracția și Prietenia să lucreze într-un cubicle, între colegi care au în majoritatea lor valori ca Perfecțiunea și Responsabilitatea?

Cum ar fi ca cineva cu principala valoare Ambiția să lucreze cu cineva care are ca principala valoare Afectivitatea? Dar cineva care are Sinceritatea ca valoare să fie într-o relație cu cineva care are Succesul – dus la extrem, pe principiul “Scopul scuză mijloacele”?

Valorile nu sunt bune sau rele în sine. Toate ne aduc beneficii și vin la pachet cu limitări, mai ales dacă le aplicăm la extrem. Ambiția te poate duce la împlinirea scopurilor, dar în exces poate să-ți aducă burn-out, sau relații disfuncționale. Libertatea te poate ajuta să fii creativ și curios, dar dusă la extrem poate să însemne anarhie și chiar agresivitate, dacă prin libertatea ta îi rănești pe alții. Empatia poate să te ajute să creezi relații profunde, echilibrate, dar în exces poate să te epuizeze emoțional. Și tot așa.

De aceea, e important să le cunoaștem, ca să:

:: căutăm medii de lucru și relații potrivite cu ele. Sau diferite, dacă vrem să ne creștem toleranța, sau să adoptăm valori noi

:: nu ne enervăm prea tare când întâlnim pe cineva cu valori diferite, fiindcă știm cum funcționează ele și că acelei persoane îi aduc și beneficii

:: le ajustăm intensitatea, dacă avem tendința de a le duce la extrem

Pentru mine așa a fost, din momentul în care mi-am dat seama care sunt valorile mele și că toți avem valori în funcție de care ne ghidăm – am înțeles mai bine conflictele din trecut și le-am resimțit mult mai ușor pe cele din prezent.
Cum ajungem să avem anumite valori și nu altele? Asta e o altă poveste și voi vorbi despre ea aici: https://www.facebook.com/events/254260432501830/

Valorile tale care sunt? 🙂

 

Vitamina ABC și continerea emotională

De ceva timp am început să pun în aplicare un model arhicunoscut în lumea psihoterapiei cognitiv-comportamentale: modelul ABC.

De exemplu:

Cu alte cuvinte, această teorie ne spune că gândurile despre noi înșine ce apar în urma unui eveniment ne generează emoții puternice și nu evenimentul în sine. Și dacă identificăm acele gânduri și vedem că sunt iraționale, asta ne ajută să ne liniștim emoțiile.

Dar, degeaba știam această teorie, fiindcă, așa cum e de obicei cu lucrurile foarte simple… avem tendința să le ignorăm. Mintea umană e făcută să caute cauze sau rezolvări mari, pentru probleme mari. Doar nu o să liniștesc cu 3 cuvinte pe foaie o situație extrem de complicată, cu emoții puternice. Ei bine… ba da 🙂

(distorsiunea asta cognitivă se cheamă: predilecția pentru proporționalitate și stă la baza succesului multor teorii ale conspirației – explicată foarte bine aici)

M-am hotărât însă într-o zi să aplic modelul ABC pentru evenimente din viața mea și am rămas foarte surpinsă: cât de bine funcționează.

Astfel, de câte ori am simțit emoții mai puternice:

Pac, am deschis caietul special cu ABC-uri și mi-am făcut unul. De exemplu:

A – activator: Un prieten a ignorat feedbackul pe care i l-am dat și a continuat în același fel.

B – belief: “Nu sunt importantă pentru el”

C – consequences: emoție – furie, tristețe // fiziologic – durere de cap // comportament – ruminație, evitare

Am dat pe gât paharul cu vitamina ABC și deja m-am simțit mai bine. În momentul în care am scris pe foaie gândul pe care l-am identificat deja m-am liniștit, parțial.

Apoi am mai făcut un pas: m-am întrebat cât de adevărat este acest gând?

Chiar nu sunt importantă pentru el? Gânduri alternative: poate în general respinge feedbackul negativ primit, poate că ceea ce am spus este atât de ciudat pentru el, din altă lume, că nu înțelege, poate că nu vrea să îl aplice, fiindcă asta ar însemna să recunoască că a greșit sau alte lucruri dureroase pe care nu le poate trăi. Am dovezi că aș fi totuși importantă pentru el? Da. Și dacă nu aș avea? Ar însemna că nu ne potrivim. Ghinion.

Și toată analiza asta deja m-a făcut să mă simt în totalitate mult mai bine. De cele mai multe ori nici nu mai ajung așa departe, fiindcă pot observa din prima că gândul identificat nu e rațional, nu are nicio legătură cu realitatea prezentă și atunci mă liniștesc.

Ritualul acesta pentru mine a funcționat de fiecare dată exact ca o pastilă cu efect imediat. O pastilă efervescentă calmantă. Fără efecte adverse.

Ce s-a întâmplat aici, pe lângă tehnica în sine, a fost și că m-am ascultat – mi-am ascultat parțial suferința. Dar cum ar fi să mai fac un pas? Să o ascult în totalitate.

OK, gândul nu era rațional, nu avea legătură cu realitatea din prezent. Dar cu ceva avea legătură, nu a apărut chiar din senin. Și atunci mă întreb: Când m-am mai simțit așa în trecut? Când a fost prima oară când m-am simțit așa? Și de fiecare dată ajung la un eveniment cu încărcătură emoțională puternică, negativă, undeva în copilăria mea.

Teoria spune că emoțiile asociate unui eveniment traumatic, dacă nu sunt eliberate și procesate rămân în amintirea noastră și concluziile generate atunci despre noi și lume continuă să ne influențeze. De asemenea, acea suferință vrea să se manifeste, dar dacă nu îi dăm voie, fiindcă fugim de ea, are tendința să stea ascunsă și să iasă în mod neașteptat atunci când avem un conflict cu ceilalți, sau se poate manifesta prin diverse afecțiuni psihosomatice.

Dar cum eliberăm acea suferință în mod sănătos?

Aici am găsit un ghid:

Este vorba despre durerea curată, justificată, de la origine. Care de obicei ne sperie foarte tare și de care fugim la momentul în care o simțim prima dată. Dar, dacă am ști că acea durere durează doar 90 de secunde, poate nu am mai fugi așa de tare și nu am mai lăsa-o să ne influențeze negativ apoi toată viața.

Așa că, revenind la povestea de mai sus.

“Nu sunt importantă pentru el”. Când a fost prima oară când m-am simțit așa? Când ceilalți nu au auzit ce le spun și nu au ținut cont de mine? Poate în școala generală, când am fost ținta bullying-ului?

Să zicem că identific un moment de genul ăsta. Acum, ce aș putea face?

Aici ar fi mai multe direcții, care toate presupun același lucru: retrăirea evenimentului și lăsarea suferinței să se manifeste. Procesul de grieving, cum e descris mai sus: plângerea pierderii unei realități normale, la care te așteptai și care nu s-a întâmplat. Iar asta se poate face prin meditație, hipnoză, EMDR, art-terapie, sau și alte metode, de care poate încă nu am auzit încă. Pe scurt: reîntoarcerea și trăirea emoțiilor originare, ca să nu le trăim necontrolat și violent în prezent. Iar asta se poate face cu ajutorul unui terapeut sau putem încerca și singuri.

În cazul meu,

Am desenat tot ce mi-aș fi dorit să am și am pierdut, nu am avut, în acea perioadă: o profesoară care să știe să gestioneze conflictele și să ne facă conștienți de importanța toleranței și aprecierii diferențelor dintre noi, sentimentul de a fi inclusă în activitățile grupului, perfecțiunea corpului, abilitatea de a răspunde cu replici prin care să mă apăr, lipsa conflictelor de acasă, lipsa libertății de la bunici, lipsa încrederii că sunt frumoasă, lipsa asertivității în cazul modelelor masculine din familie, lipsa blândeții față de mine.

Și am suferit. Poate mai am de suferit toată suferința, dar știu că sunt pe drumul cel bun.

Cum ar fi să normalizăm această activitate? Să fim nerăbdători să ajungem seara acasă pentru o sesiune de suferință, ca să ne simțim apoi mai liberi, mai sănătoși, mai disponibili pentru ceilalți, să avem mai puține conflicte fiindcă apar mai puține suferințe proprii în timpul lor și putem astfel asculta și cuprinde suferința celuilalt, neprocesată? Astfel îl putem ajuta să o proceseze acum, să se simtă înțeles, să se vindece.

Suferința are nevoie să fie simțită și înțeleasă – de noi sau de altcineva, cineva care să ne conțină emoțiile.

“A-i acuza pe alţii de propria nefericire este semnul unei nevoi de educaţie.
A ne acuza pe noi înşine arată am început propria educaţie.
A nu ne acuza nici pe noi înşine nici pe alţii arată că ne-am desăvârşit educaţia”
Epictet

Psihanalistul Wilfrid Bion a propus faptul ca mama suportiva contine mental experienta emotionala careia copilul nu-i poate face fata singur, dar reuseste sa o evoce in ea. Acest tip de continere necesita ca mama sa suporte, sa proceseze si sa prezinte din nou copilului intr-o forma tolerabila ceea ce a fost anterior experienta emotionala intolerabila a copilului. sursa

Un exemplu practic de conținere emoțională reușită: ceea ce face terapeutul în aceste sesiuni: modul în care acceptă și reformulează experiența traumatică a clienților 🙂

Așadar: avem nevoie de o tehnică de liniștire emoțională atunci când am luat foc, pentru a nu distruge relații sau pe noi înșine – avem vitamina ABC.

Avem nevoie și de un proces de identificare și trăire a emoției primordiale, originare – avem ideea de suferință curată și la îndemână creioane și hârtie, pentru a exersa conținerea emoțională a propriei dureri. Sau, oricând un terapeut care ne poate ajuta cu asta.

 

Succes! 🙂