Ești într-un Catch-22?

Catch 22 este numele unui roman și a unei situații descrise în acel roman:

An army psychiatrist invokes “Catch-22” to explain why any pilot requesting mental evaluation for insanity — hoping to be found not sane enough to fly and thereby escape dangerous missions — demonstrates his own sanity in creating the request and thus cannot be declared insane.

This phrase also means a dilemma or difficult circumstance from which there is no escape because of mutually conflicting or dependent conditions.
sursa

Și așa se întâmplă și atunci când mergem la consiliere sau la terapie. De obicei suntem într-un Catch-22. Vrem ceva, dar nu putem obține – și nu neapărat datorită unui paradox, ci datorită unor factori care intră în conflict sau a unor condiții inter-dependente, care nu se împlinesc.

De multe ori mi-am imaginat clienții, sau pe mine, ca pioni în Quoridor:

The abstract strategy game Quoridor is surprisingly deep for its simple rules. The object of the game is to advance your pawn to the opposite edge of the board. On your turn you may either move your pawn or place a wall. You may hinder your opponent with wall placement, but not completely block him off. Meanwhile, he is trying to do the same to you. The first pawn to reach the opposite side wins.
sursa

Doar că, în viață, poți să simți că ești blocat din toate părțile și nu mai poți face nimic pentru a înainta spre scopul tău. Și rolul consilierului sau al terapeutului este să te ajute să găsești o cale de ieșire sau să alegi un zid, pe care să îl dai jos: să faci o schimbare în viața ta, interioară sau exterioară.

Astfel, un Catch-22 ar fi atunci când te simți blocat, înconjurat de diverse ziduri.

Cum recunoști că ești într-un Catch-22?

Vezi dacă îți apar în minte fraze care încep cu “da, dar…”, când e vorba de a face pași spre scopul tău. De exemplu:

Scop: vreau să stau la o casă, cu grădină

Road-blocks: 

  • da, dar trebuie să fac un credit și asta o să îmi aducă stres…
  • da, dar o să fiu dependent de mașină dacă mă mut lângă București…
  • da, dar durează mult să o fac și apoi trebuie să mă ocup de întreținerea ei…
  • da, dar nu îmi plac insectele…
  • da, dar trebuie să închiriez apartamentul unde stau sau să îl vând…
  • da, dar nu știu ce să fac cu toate lucrurile din apartament care nu vor încăpea acolo…
  • șamd.

Sau

Scop: vreau să cânt la saxofon

Road-blocks:

  • da, dar nu am educație muzicală…
  • da, dar nu aș avea destul timp…
  • da, dar trebuie să strând bani să îmi cumpăr unul
  • da, dar trebuie să găsesc un instructor bun…
  • da, dar ce o să fac dacă învăț apoi, unde o să cânt?
  • da, dar nu sunt destul de disciplinat să fac exerciții zilnice…
  • șamd.

Sau

Scop: vreau să mă înțeleg mai bine cu soțul

Road-blocks:

  • da, dar nu îmi place că fumează
  • da, dar nu îmi place că lucrează prea mult
  • da, dar nici el nu ma ia în brațe destul
  • da, dar nu îmi place că nu vrea să ieșim cu prietenii
  • da, dar atunci când se enervează nu te mai înțelegi cu el
  • da, dar nici el nu e înțelegător cu mine
  • da, dar îl iubesc și nu vreau să ne despărțim
  • șamd.

Sau

Scop: aș vrea să am mai mulți prieteni

Road-blocks: 

  • da, dar muncesc mult și nu am timp de ieșit
  • da, dar nu știu ce să zic când ieșim, mi se pare că sunt plictisitor
  • da, dar mai bine tac decât să greșesc și să fiu respins
  • da, dar îmi place să îi las pe alții să propună activități
  • da, dar nu îmi place să deranjez
  • da, dar nu știu să răspund când cineva glumește cu mine…
  • șamd

Și tot așa.

Și ce putem face?

Cum ziceam, putem găsi o cale de ieșire sau putem începe să schimbăm din aceste ziduri, să le dăm jos, să înaintăm prin spațiul proaspăt creat.

Cum găsim o cale de ieșire?

De exemplu, începem să căutăm pasiunile pe care le avem. Lucruri care nu au legătură cu road-block-urile identificate și care ne pot motiva îndeajuns de mult încât acestea să nici nu mai conteze. Ce ne face inima să tresară? Ce ne poate atrage destul de mult încât să ne dea energie să sărim peste toate zidurile?

Sau, poate identificăm o frică care ne motivează să devenim mai buni. Ca atunci când ești alergat de un tigru și îți descoperi resurse nebănuite.

În primul caz descoperi că vrei foarte mult ceva, în al doilea caz descoperi că nu vrei foarte mult… altceva. Sau, poți să găsești și una și alta. De exemplu:

Scop: vreau să stau la o casă, cu grădină

Pasiune: 

  • vreau să fie răcoare vara în casă și aerul bun, de la verdeață

Frică:

  • nu vreau să fiu o persoană comodă, care se mulțumește cu puțin, cu ceea ce i s-a dat

Scop: vreau să cânt la saxofon

Pasiune: 

  • vreau să cânt într-o trupă, să simt armonia aia și cooperarea de grup

Frică:

  • nu vreau să fiu o persoană care doar visează și nu face nimic și la final regretă că nu a făcut

Scop: vreau să mă înțeleg mai bine cu soțul

Pasiune: 

  • vreau să fiu fericită în timpul petrecut cu el, să ofer și un exemplu copilului despre cum să fii fericit

Frică:

  • nu vreau să ne despărțim și să creștem separat copilul

Scop: aș vrea să am mai mulți prieteni

Pasiune: 

  • vreau să am cu cine să vorbesc deschis despre orice și să ne ajutăm oricând avem nevoie

Frică:

  • nu vreau să iau decizii greșite, pentru că nu m-am consultat cu nimeni

Și tot așa.

Și, acum o surpriză! Frica nu e un bun motivator, deși poate părea așa. Pam, pam, răsturnare de situație. Frica e emoția care stă la baza anxietății. Și anxietatea ne ia din energie mai degrabă decât să ne dea. Pentru că vine la pachet cu îngrijorare și gânduri negative. Dacă nu o să reușesc…? :/ 

De aceea, e bine ca după ce am identificat fricile – ăsta a fost scopul meu ascuns… să găsim un Plan B – Și dacă se întâmplă asta, ce o să fie?, să găsim modalități pentru a nu ajunge acolo și să le reformulăm, să le transformăm și pe ele în Pasiuni:

  • vreau să fiu o persoană autonomă, puternică, care obține lucruri de calitate, pe gustul ei
  • vreau să fiu o persoană care își împlinește visele
  • vreau să fim o familie și copilul să aibă parte de o copilărie cât mai armonioasă, cu exemple de oameni care au reușit să își rezolve problemele
  • vreau să iau decizii bune, după ce m-am consultat și cu alții

Cum dăm jos ziduri?

Ziceam că o a doua cale ar fi să începem să dăm jos câteva ziduri. Ideea cu zidurile astea e că sunt prea multe și asta ne descurajează să înaintăm. Dacă ar fi mai puține am putea să facem lucruri în pofida existenței lor, așa cum fac toți ceilalți, sau cum am făcut și noi altă dată, în legătură cu alte subiecte. De exemplu:

Road-blocks: 

  • da, dar trebuie să fac un credit și asta o să îmi aducă stres…
  • da, dar o să fiu dependent de mașină dacă mă mut lângă București…
  • da, dar durează mult să o fac și apoi trebuie să mă ocup de întreținerea ei…
  • da, dar nu îmi plac insectele…
  • da, dar trebuie să închiriez apartamentul unde stau sau să îl vând…
  • da, dar nu știu ce să fac cu toate lucrurile din apartament care nu vor încăpea acolo…

Cu ce putem lucra, să le schimbăm:

  • da, dar nu îmi plac insectele…
    • identificarea cauzelor
    • terapie prin expunere – cunoașterea lor și împrietenirea cu ele
    • reframing – cum le putem vedea altfel?
  • da, dar trebuie să fac un credit și asta o să îmi aducă stres…
    • aș putea identifica persoane din familie la care să mă împrumut?
    • aș putea deveni mai disciplinat, ca să plătesc cu siguranță creditul? să avansez în carieră?
  • da, dar durează mult să o fac și apoi trebuie să mă ocup de întreținerea ei…
    • ce pot face între timp, de ce mă pot ocupa până e gata?
    • pe cine pot lua de partea mea să mă ajute cu întreținerea?
  • da, dar nu știu ce să fac cu toate lucrurile din apartament care nu vor încăpea acolo…
    • aș putea să mai trec de 2-3 ori prin ele să păstrez doar strictul necesar?
    • aș putea să duc tot ce nu am nevoie momentan la altcineva?

Ce rămâne:

  • da, dar o să fiu dependent de mașină dacă mă mut lângă București…
  • da, dar trebuie să închiriez apartamentul unde stau sau să îl vând…

Parcă nu mai par așa grave aceste 2 road-block, parcă pot să le accept, dacă sunt doar ele, ce zici?

Și tot așa:)

Tu ce zici, ești în vreun Catch-22? Cum poți ieși de acolo? Ce pasiuni te-ar putea motiva? Ce ai putea să schimbi ca să ieși afară și să câștigi jocul?

De asemenea, hai să nici nu punem ziduri celorlalți, să nu îi descurajăm 🙂

 

Certurile sunt o mină de aur!

…dacă amândoi vă transformați în mineri.

Contrar credinței populare, certurile nu semnalizează o problemă a relației, o incompatibilitate. Poate ai văzut vreodată oameni care au viziuni total diferite asupra lumii, personalități opuse și totuși nu se ceartă. Sunt amuzați de diferențe. Curioși. Mirați. Puțin deranjați, poate, dacă simt o urmă de judecată din partea celuilalt, dar nu ajung să se certe. Ajung să zică lucruri de genul: “let’s agree to disagree”/ “fiecare cu părerea lui”/ “de gustibus…”/ “whatever works”/ “dacă pentru tine funcționează așa e minunat, asta contează”, etc.

Sau, oameni care în fața agresivității cuiva se feresc, dar nu se enervează, se uită la celălalt mai mult cu compasiune, milă, detașare. Ca la un animăluț rănit și speriat care țipă. Ca la un câine care se ascunde sub pat de frica artificiilor. Sau se uită ca un părinte blând la copilul care plânge și aruncă cu lucruri de frustrare că nu a reușit să potrivească piesa rotundă în forma pătrată.

Cum de ei nu se ceartă și alții da? Hai să îi denumim pe cei care nu se ceartă Împăcații și pe ceilalți Înfuriații, ca să fie mai ușor să ne referim la ei:) Fiindcă primii au ca stare interioară una de liniște și împăcare (cel puțin unul dintre cei doi), iar ceilalți una de disconfort puternic, manifestat în furie (amândoi).

Mai întâi, ce au ei în comun? Cum spuneam mai sus: moduri diferite de a vedea lumea, valori diferite, trăsături de personalitate opuse, moduri de a reacționa/ comportament diferit pentru aceeași situație dată (pe principiul: “eu nu aș face niciodată asta”).

Ce au ei diferit? Aici lucrurile sunt foarte interesante, pentru că, de fapt, asta stă la baza certurilor.

Înfuriații au:
1 – așteptări nerealiste de la celălalt (trebuie să fie perfect/ să nu greșească/ să se poarte exemplar/ să mă înțeleagă/ iubească necondiționat, etc)
2 – gânduri negative la adresa propriei persoane (dar cine sunt eu? prostul lui?/ se poartă așa fiindcă nu mă iubește, fiindcă sunt de neiubit/ eu nu contez/ eu nu sunt important/ă/ nu sunt suficient de bună, că dacă aș fi fost nu s-ar fi purtat așa, etc)
3 – lipsa autocunoașterii profunde și a exercițiului de a identifica rapid propriile emoții, ca să își poată da seama imediat ce s-a întâmplat, de ce simt ceea ce simt și care sunt gândurile negative și așteptările nerealiste pe care le au, ca să vadă că suferința vine din interior, nu din exterior.
4 – lipsa compasiunii de sine, pentru a identifica și tristețea și frica din spatele furiei, care se referă la o pierdere sau la lipsa controlului resimțite în background, cu referire la momentul prezent și/sau cu referire la o traumă din trecut ce acum doar se reactivează. Fiindcă atunci când ești în contact cu tristețea sau frica ta nu te mai înfurii, nu mai ești agresiv și poți să trăiești pierderea sau teama pentru a te elibera de ele:

Learning to recognize anger as not only a basic, valid emotion, but also as a protector of our raw feelings, can be incredibly powerful. It can lead to healing conversations that allow couples, as well as children and parents, to understand each other better.

5 – lipsa cunoașterii unor metode de autoliniștire eficiente, dacă au reușit totuși să își identifice rapid emoțiile și cauzele lor. Am scris aici despre una eficientă:

Vitamina ABC și continerea emotională

Mai poate fi respirația adâncă, scrisul în jurnal, plimbarea, desenatul:

De ce copiii desenează mai mult decât adulții?

Beneficiile art-terapiei în tratamentul anxietății

Și aici intervine partea cu mineritul:

Fiecare ceartă e o mină de aur în care putem descoperi lucruri noi despre noi din cele 5 categorii de mai sus, pe care dacă le prindem putem să le analizăm apoi în terapie/ consiliere/ auto-analiză și să le schimbăm: să nu mai avem așteptări nerealiste, să nu mai avem gânduri negative despre noi, să ne recunoaștem mai rapid emoțiile, să ne dăm voie să simțim tristețea și frica, pentru a nu mai fi agresivi, să învățăm să ne gestionăm emoțiile.
Să facem ceva, să nu fim așa:

Furia ne face să ne revendicăm drepturile. Dar avem noi, de fapt, acele drepturi?

Putem pune limite, cere ce avem nevoie, stabili dreptatea și prin rațiune și cu liniște.

Să luăm exemplul Împăcaților:

  • nu (prea) au așteptări nerealiste (știu că oamenii sunt imperfecți, supuși greșelii, cu suita lor de gânduri negative la propria persoană și stări de moment)
  • nu (prea) au gânduri negative despre ei înșiși (dacă ar face testul Young ar vedea că au scoruri mici pe (aproape) toate schemele cognitive)
  • se cunosc bine și-și identifică repede emoțiile
  • nu (prea) se critică, mai mult își arată înțelegere și compasiune
  • știu metode eficiente de gestionare a emoțiilor și le aplică

Fii și tu ca ei 🙂 Miner și apoi… Împăcat.

Succes!