Vitamina ABC și continerea emotională

De ceva timp am început să pun în aplicare un model arhicunoscut în lumea psihoterapiei cognitiv-comportamentale: modelul ABC.

De exemplu:

Cu alte cuvinte, această teorie ne spune că gândurile despre noi înșine ce apar în urma unui eveniment ne generează emoții puternice și nu evenimentul în sine. Și dacă identificăm acele gânduri și vedem că sunt iraționale, asta ne ajută să ne liniștim emoțiile.

Dar, degeaba știam această teorie, fiindcă, așa cum e de obicei cu lucrurile foarte simple… avem tendința să le ignorăm. Mintea umană e făcută să caute cauze sau rezolvări mari, pentru probleme mari. Doar nu o să liniștesc cu 3 cuvinte pe foaie o situație extrem de complicată, cu emoții puternice. Ei bine… ba da 🙂

(distorsiunea asta cognitivă se cheamă: predilecția pentru proporționalitate și stă la baza succesului multor teorii ale conspirației – explicată foarte bine aici)

M-am hotărât însă într-o zi să aplic modelul ABC pentru evenimente din viața mea și am rămas foarte surpinsă: cât de bine funcționează.

Astfel, de câte ori am simțit emoții mai puternice:

Pac, am deschis caietul special cu ABC-uri și mi-am făcut unul. De exemplu:

A – activator: Un prieten a ignorat feedbackul pe care i l-am dat și a continuat în același fel.

B – belief: “Nu sunt importantă pentru el”

C – consequences: emoție – furie, tristețe // fiziologic – durere de cap // comportament – ruminație, evitare

Am dat pe gât paharul cu vitamina ABC și deja m-am simțit mai bine. În momentul în care am scris pe foaie gândul pe care l-am identificat deja m-am liniștit, parțial.

Apoi am mai făcut un pas: m-am întrebat cât de adevărat este acest gând?

Chiar nu sunt importantă pentru el? Gânduri alternative: poate în general respinge feedbackul negativ primit, poate că ceea ce am spus este atât de ciudat pentru el, din altă lume, că nu înțelege, poate că nu vrea să îl aplice, fiindcă asta ar însemna să recunoască că a greșit sau alte lucruri dureroase pe care nu le poate trăi. Am dovezi că aș fi totuși importantă pentru el? Da. Și dacă nu aș avea? Ar însemna că nu ne potrivim. Ghinion.

Și toată analiza asta deja m-a făcut să mă simt în totalitate mult mai bine. De cele mai multe ori nici nu mai ajung așa departe, fiindcă pot observa din prima că gândul identificat nu e rațional, nu are nicio legătură cu realitatea prezentă și atunci mă liniștesc.

Ritualul acesta pentru mine a funcționat de fiecare dată exact ca o pastilă cu efect imediat. O pastilă efervescentă calmantă. Fără efecte adverse.

Ce s-a întâmplat aici, pe lângă tehnica în sine, a fost și că m-am ascultat – mi-am ascultat parțial suferința. Dar cum ar fi să mai fac un pas? Să o ascult în totalitate.

OK, gândul nu era rațional, nu avea legătură cu realitatea din prezent. Dar cu ceva avea legătură, nu a apărut chiar din senin. Și atunci mă întreb: Când m-am mai simțit așa în trecut? Când a fost prima oară când m-am simțit așa? Și de fiecare dată ajung la un eveniment cu încărcătură emoțională puternică, negativă, undeva în copilăria mea.

Teoria spune că emoțiile asociate unui eveniment traumatic, dacă nu sunt eliberate și procesate rămân în amintirea noastră și concluziile generate atunci despre noi și lume continuă să ne influențeze. De asemenea, acea suferință vrea să se manifeste, dar dacă nu îi dăm voie, fiindcă fugim de ea, are tendința să stea ascunsă și să iasă în mod neașteptat atunci când avem un conflict cu ceilalți, sau se poate manifesta prin diverse afecțiuni psihosomatice.

Dar cum eliberăm acea suferință în mod sănătos?

Aici am găsit un ghid:

Este vorba despre durerea curată, justificată, de la origine. Care de obicei ne sperie foarte tare și de care fugim la momentul în care o simțim prima dată. Dar, dacă am ști că acea durere durează doar 90 de secunde, poate nu am mai fugi așa de tare și nu am mai lăsa-o să ne influențeze negativ apoi toată viața.

Așa că, revenind la povestea de mai sus.

“Nu sunt importantă pentru el”. Când a fost prima oară când m-am simțit așa? Când ceilalți nu au auzit ce le spun și nu au ținut cont de mine? Poate în școala generală, când am fost ținta bullying-ului?

Să zicem că identific un moment de genul ăsta. Acum, ce aș putea face?

Aici ar fi mai multe direcții, care toate presupun același lucru: retrăirea evenimentului și lăsarea suferinței să se manifeste. Procesul de grieving, cum e descris mai sus: plângerea pierderii unei realități normale, la care te așteptai și care nu s-a întâmplat. Iar asta se poate face prin meditație, hipnoză, EMDR, art-terapie, sau și alte metode, de care poate încă nu am auzit încă. Pe scurt: reîntoarcerea și trăirea emoțiilor originare, ca să nu le trăim necontrolat și violent în prezent. Iar asta se poate face cu ajutorul unui terapeut sau putem încerca și singuri.

În cazul meu,

Am desenat tot ce mi-aș fi dorit să am și am pierdut, nu am avut, în acea perioadă: o profesoară care să știe să gestioneze conflictele și să ne facă conștienți de importanța toleranței și aprecierii diferențelor dintre noi, sentimentul de a fi inclusă în activitățile grupului, perfecțiunea corpului, abilitatea de a răspunde cu replici prin care să mă apăr, lipsa conflictelor de acasă, lipsa libertății de la bunici, lipsa încrederii că sunt frumoasă, lipsa asertivității în cazul modelelor masculine din familie, lipsa blândeții față de mine.

Și am suferit. Poate mai am de suferit toată suferința, dar știu că sunt pe drumul cel bun.

Cum ar fi să normalizăm această activitate? Să fim nerăbdători să ajungem seara acasă pentru o sesiune de suferință, ca să ne simțim apoi mai liberi, mai sănătoși, mai disponibili pentru ceilalți, să avem mai puține conflicte fiindcă apar mai puține suferințe proprii în timpul lor și putem astfel asculta și cuprinde suferința celuilalt, neprocesată? Astfel îl putem ajuta să o proceseze acum, să se simtă înțeles, să se vindece.

Suferința are nevoie să fie simțită și înțeleasă – de noi sau de altcineva, cineva care să ne conțină emoțiile.

“A-i acuza pe alţii de propria nefericire este semnul unei nevoi de educaţie.
A ne acuza pe noi înşine arată am început propria educaţie.
A nu ne acuza nici pe noi înşine nici pe alţii arată că ne-am desăvârşit educaţia”
Epictet

Psihanalistul Wilfrid Bion a propus faptul ca mama suportiva contine mental experienta emotionala careia copilul nu-i poate face fata singur, dar reuseste sa o evoce in ea. Acest tip de continere necesita ca mama sa suporte, sa proceseze si sa prezinte din nou copilului intr-o forma tolerabila ceea ce a fost anterior experienta emotionala intolerabila a copilului. sursa

Un exemplu practic de conținere emoțională reușită: ceea ce face terapeutul în aceste sesiuni: modul în care acceptă și reformulează experiența traumatică a clienților 🙂

Așadar: avem nevoie de o tehnică de liniștire emoțională atunci când am luat foc, pentru a nu distruge relații sau pe noi înșine – avem vitamina ABC.

Avem nevoie și de un proces de identificare și trăire a emoției primordiale, originare – avem ideea de suferință curată și la îndemână creioane și hârtie, pentru a exersa conținerea emoțională a propriei dureri. Sau, oricând un terapeut care ne poate ajuta cu asta.

 

Succes! 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *