Magie albă, Magie neagră

Ce caută un titlu legat de magie pe un site de dezvoltare personală? 🙂

Nu vom învăța, din păcate, să facem vrăji și poțiuni, să folosim baghete și gesturi cu mâna care să deschidă uși (deși asta se poate, la intrarea în supermarketuri). Vom afla însă mai multe despre controlul psihologic (magia neagră) și empatia (magia albă).

Hai să vedem în primul rând ce definiție dăm magiei. Magia este o acțiune orientată spre altcineva cu scopul de a-l ajuta sau, dimpotrivă, a-l face pe el să te ajute, ce constă în anumite cuvinte sau gesturi, care determină schimbarea comportamentului sau a stării de spirit a celuilalt. 

Magia albă are la bază empatia și ca scop ajutorul: a-i da celuilalt ce are el nevoie – a spune ce trebuie la momentul potrivit, a-i arăta înțelegere, a face gesturi vindecătoare (îmbrățișări, mângâieri) și în general a-l face să se simtă în siguranță. Poți să îl ajuți să proceseze un eveniment cu încărcătură emoțională negativă, să îl încurajezi să meargă mai departe pe drumul ales sau să îi arăți un drum nou, dacă se simte pierdut și nu vede nicio ieșire. Poți să îi arăți acceptare, apreciere și iubire.

Tehnicile magiei albe: 
* ascultarea (când asculți ca să înțelegi, nu ca să spui ceva sau să te afirmi pe tine)
* rezonanța (când rezonezi cu starea de spirit a celuilalt și o resimți și tu, arătându-i asta)
* încurajarea (cuvintele și gesturile de încurajare)
* învățarea (când îl duci pas cu pas, din întrebare în întrebare pe celălalt spre mai multă claritate și o idee salvatoare)
* aprecierea (cuvintele și gesturile de apreciere)
* entuziasmul (când molipsești și pe ceilalți cu starea ta de spirit pozitivă)
* blândețea (cu care vorbești, spui ce-ți dorești sau pui limite)
* gesturile iubitoare

Magia neagră, pe de altă parte, are la bază controlul și ca scop satisfacerea propriilor nevoi. Este sinonimă cu manipularea, iar tehnicile ei sunt:

* minciuna (când deformezi, schimbi, ocolești sau eviți adevărul cu bună știință, pentru a obține ce vrei)
* înșelătoria (când promiți ceva și faci altceva, când vorbești pe cineva pe la spate, când furi, sau păcălești “la cântar” pentru a obține un avantaj)
* minimizarea (când îl faci pe celălalt din cuvinte sau gesturi să se simtă mic și incapabil)
* învinovățirea (când îl faci pe celălalt să se simtă vinovat pentru a-l face să te ajute, nu pentru că ar fi)
* rușinarea (când îl faci pe celălalt să se simtă rușinat de ceva ce a făcut pentru a-ți urma ordinele, nu pentru că ar fi făcut ceva rău)
* șantajul (când ameninți și impui condiții pentru a obține doar tu ceea ce vrei)
* insistența (când insiști să se întâmple ce vrei, cu prețul suferinței celuilalt)
* ignorarea (când îi ignori celuilalt dorințele și sentimentele pentru a-ți afirma puterea)
* gaslighting-ul (când îl faci pe celălalt să se considere nebun pentru că îi contrazici și respingi orice feedback)
* gesturile sfidătoare

Partea proastă cu magia neagră este că de multe ori funcționează, cel puțin pe moment, cel care o practică poate obține ce își dorește. Uneori chiar pe termen mediu și lung, dacă este foarte abil.
Doar că costurile sunt foarte mari: poate începe să fie paranoic (să nu pățească și el același lucru), să își piardă încrederea în ceilalți și de multe ori să îi piardă cu totul, când ei se satură de tratamentul primit. De asemenea, poate începe cu lucruri mici, dar care în timp să ajungă foarte grave, fiindcă toleranța la rău crește, pe modelul “azi furi un ou, mâine un bou”.
Nici stima de sine nu o duce prea bine, în momentele de sinceritate interioară și mai ales dacă la un moment dat magicianul cu pălărie neagră “se trezește”, renunță la justificările pe care și le crease, pentru a-și motiva acțiunile, începe să simtă, să fie empatic și se uită cu groază la tot ce a distrus.
În ultimul rând, atunci când faci rău, răul ți se va întoarce. Și asta nu printr-o “lege karmică”, ci fiindcă ajungi să relaționezi cu oameni ca tine, caz în care și ei folosesc magia neagră și e foarte probabil să o folosească și asupra ta.

Este foarte tentant să folosești magia neagră, fiindcă seamănă cel mai mult cu forțarea/ constrângerea fizică și dacă nevoia pe care o resimți e mare, simți că nu poți altfel. Doar că o alternativă mereu există. Să alegi să fii bun e mereu o opțiune, chiar dacă durează mai mult sau e mai greu, efectele pozitive pe termen lung sunt incomparabile, te simți bine, împlinit și curat sufletește, iar asta te face să te poți iubi cu adevărat.

Iar dacă ai pălărie albă și cineva te atacă, poți învăța să te protejezi, prin comunicarea asertivă, să pui limite cu blândețe și fermitate, arătându-i că nu e ok ce face:

Motivele pentru care cineva ajunge să folosească magia neagră:
* are anumite nevoi emoționale foarte mari, neîmplinite
* a avut modele de la care a învățat acest tip de magie (eventual au aplicat-o asupra lui)
* folosește o dată întâmplător, vede că funcționează și continuă, găsindu-și scuze

Cum ar putea să nu o mai folosească? Să își dea seama de efectele ei negative asupra altora și sieși, să vadă cum își poate împlini acele nevoi emoționale și altfel, să vadă că modelele pe care le-a avut nu au fost unele bune, să înceapă să exerseze magia albă.

Temă: de observat persoanele cu adevărat fericite pe care le întâlnești – ele ce fel de magie folosesc, cum se comportă cu ceilalți?

Experiența ta cu cele două tipuri de magie care e? Lasă povestea ta în comentarii 🙂


Georgiana Codrescu

Consilier pentru dezvoltare personală

Normal, anormal

“Normal” este un cuvânt pe care psihologii îl evită cu bună știință de câte ori pot. Dacă îl rostesc din greșeală se corectează, dacă îl gândesc reformulează, dacă altcineva îl rostește au tendința de a-l evidenția și a oferi instant un subsitut.

Iar asta e firesc (ca să nu zic normal), fiindcă în mod tradițional și neștiințific oamenii au împărțit de-alungul timpului pe alți oameni în normali/ anormali, sau s-au referit la diferite comportamente ca fiind normale (vezi heterosexualitatea) și anormale (vezi a-ți vopsi părul în verde). Pe când psihologia studiază diferite tipuri de personaliți, care toate au o logică a formării și dreptul de a se manifesta. Așa cum nu există o personalitate ideală, nu există nici o normalitate… normală. Fiecare personalitate își poate găsi un mediu potrivit, fiecare om își poate găsi “tribul”, pe cei asemenea lui.

Distribuția normală din teoria probabilității se poate aplica la grupuri și ne arată cum avem o majoritate (68.26%), o medie (27.18%), o minoritate 4.28% și o extremă de 0.26%. Și toți au aceleași drepturi. Nu e nimeni anormal, de fapt, doar diferit.

Numeroase teorii împart oamenii în categorii, în funcție de anumite criterii, evidențiind tocmai caracterul lor divers:

Sau valorile/ interesele lor deosebite:

Fiecare a crescut într-un mediu diferit de ceilalți, care l-a creat, prin urmare, diferit.

Totuși, aș vrea să reabilitez diada NORMAL/ ANORMAL pentru o anumită categorie de comportamente. Și anume, cele care țin de AGRESIVITATE. Și asta mai ales pentru că aceia dintre noi care au crescut cu violență se obișnuiesc cu ea și nu o mai recunosc, ni se pare “normală”, iar când creștem ne trezim în aceleași tipuri de relații toxice care sună familiar, nu ne dăm seama ce e toxic și ce nu, sau nu știm să spunem NU, să ne protejăm, să ne creăm și impunem Respectul de sine. Prin urmare, e OK să fim diferiți, DAR:

Este anormal să critici și să fii criticat, cu regularitate

Este anormal să controlezi, sau să te lași controlat

Este anormal să insulți, sau să te lași insultat

Este anormal să lovești altă persoană, sau să te lași lovit

Este anormal să țipi la cineva, sau să permiți să ți se vorbească pe un ton ridicat, cu regularitate

Este anormal să arunci cu obiecte în oameni, la furie, sau să permiți ca ei să arunce cu obiecte în tine

Este anormal să pedepsești pe cineva prin ignorare, sau să te lași ignorat, cu regularitate

Este anormal să invadezi intimitatea cuiva (să îi cotrobăi prin lucruri, prin telefon, să intri peste el în cameră fără să întrebi dacă e ok să intri, etc.) sau să te lași invadat

Este anormal să minți, să înșeli, să manipulezi, să insiști, să ordonezi, să ameninți, sau se te lași supus acestor tratamente, cu regularitate

Este anormal să refuzi cooperarea, când ești într-o relație, pe motiv că așa ești tu și nu vrei să faci nicio schimbare, cu regularitate

Este anormal să șantajezi, sau să te lași șantajat

Este anormal să forțezi pe cineva să facă ce vrei tu, pentru binele tău, sau să te lași forțat

Este anormal să faci mișto/ să fii ironic/ să iei în batjocură pe cineva, sau să te lași batjocorit, cu regularitate

Este anormal să simți vinovăție, rușine, responsabilitate în mod continuu, sau să învinovățești, rușinezi, responsabilizezi pe alții, cu regularitate

Este anormal să îți spui ție lucruri jignitoare și dureroase, cu regularitate (nu sunt bun de nimic/ ceilalți nu mă iubesc de fapt, etc.)
… (cam atât momentan, dacă mai aveți și alte idei, le puteți lăsa în comentarii)
Notă: vedeți și ce spune legea, referitor la violența domestică

După cum se poate observa, am adăugat la unele dintre cele de mai sus “cu regularitate”, iar la altele nu. Și asta pentru că uneori poți țipa, critica, ignora, minți/ înșela/ manipula/ insista/ ordona/ amenința/ refuza cooperarea/ face mișto de cineva, fiindcă nu știi altfel cum să te porți, la acel moment. Doar când acest comportament se repetă devine toxic.

De asemenea, hai să vedem ce înseamnă, de fapt, toxic. Din perspectiva mea toxic este orice comportament care duce la scăderea stimei de sine sau a stimei de sine a celuilalt. De pildă, criticile pot face pe cineva să se simtă incapabil/ prost/ nu destul de bun, iar asta îi scade stima de sine și cu o stimă de sine mică șansele să devină mai capabil, mai deștept, mai bun, sunt mici. Avem mai degrabă nevoie de încurajări, încredere și susținere pentru a face schimbări pozitive.
Hai să vedem acum și ce ar fi normal:

Este normal să citești psihologie, să mergi la terapie/ consiliere, pentru a te cunoaște mai bine și a-ți depăși eventualele blocaje, pentru a-i cunoaște și pe alții mai bine și a învăța cum să te porți cu ei

Este normal să fii cooperant, să te schimbi, să fii receptiv, înțelegător, să asculți cu atenție

Este normal să îți spui punctul de vedere, cu blândețe și atenție și la nevoile celorlalți

Este normal să crezi despre tine că ești OK, că meriți tot ce e mai bine și să încerci să obții fericirea, fără a știrbi fericirea celorlalți

Este normal să înveți să comunici asertiv, să îți reglezi emoțiile, să îți oferi alinare și compasiune, să îți crești reziliența și empatia

Este normal să îți depășești fricile – să faci acele lucruri de care ți-e teamă, pentru a le depăși

Este normal să îți crești rezistența fizică – să treci prin experiențe care să te ajute în acest sens (un maraton)

Este normal să stai cu tine, fără să faci nimic, pentru a procesa gândurile și emoțiile pe care le ai, a te reconecta cu tine

Este normal, în cuplu, să aveți și activități separate

Este normal să ieși și singur în oraș, dacă asta vrei

Este normal să îți cauți fericirea, chiar dacă nu știi cum arată și nu ai întâlnit-o până acum

Este normal să îi explici unui copil cu blândețe efectele acțiunilor lui, consecințele, în loc să îl pedepsești

Este normal să stai cu stările tale negative, emoțiile tristețe, furie, frică, dezgust, ca să vezi ce mesaj au pentru tine și să le dai spațiu de exprimare

Este normal să încurajezi, susții, oferi feedback pozitiv, să arăți încredere în ceilalți, pentru a-i motiva să devină mai buni, să reușească, să facă schimbări pozitive în ei și viața lor

(… ați mai adăuga ceva?)

După cum se poate vedea, cele care țin de ANORMAL au legătură cu agresivitatea împotriva celorlalți și a ta, iar cele care țin de NORMAL au legătură cu blândețea față de ceilalți și față de tine.

Voi ce ziceți, vi se pare întemeiată folosirea cuplului de cuvinte în situațiile descrise mai sus?

 

Razboiul s-a terminat, lupta continua

In psihologie exista doi termeni, cu referire la comportament, numai buni de invatat:

Adaptativ

Dezadaptativ

Simplu de inteles, Comportamentul Adaptativ este unul care te ajuta intr-o situatie data, e functional, potrivit, util, prin el ajungi la rezultatul dorit, iar celalalt, Comportamentul Dezadaptativ face exact opusul – nu te ajuta, nu e functional, nu e potrivit, nu e util, nu-ti atingi scopurile prin el.

Si daca e asa simplu, de ce nu avem mereu un comportament adaptativ? Pentru ca, bineinteles, comportamentul nostru are in spate emotii, care au in spate ganduri, care au in spate credinte, care au in spate evenimente care ne-au format. Nu e ca si cand il alegem. Daca la un moment dat evenimentele prin care am trecut au fost extreme, intr-un fel sau altul, fortandu-ne sa ne adaptam la ele foarte specific, tendinta este sa ramanem in acel fel, desi mai tarziu trecem prin alte evenimente si contextul s-a schimbat. Uneori radical.

Exemple:

* cresti cu lipsa banilor sau a sprijinului. Trebuie sa muncesti ca sa intretii familia. Devii perseverent, responsabil, rezistent. Apoi cresti. Ajungi sa nu mai duci lipsa banilor si a sprijinului. Dar ritmul in care muncesti este acelasi. Razboiul s-a oprit, lupta continua.

* cresti intr-un mediu cu multa agresivitate. Ai parte de violenta verbala si fizica. Te inchizi in tine, nu-ti expui sentimentele, fugi emotional cat mai departe. Cresti apoi si te muti in alta parte, agresorii din viata ta nu-ti mai sunt aproape. Ramai inchis, retras, fugi in continuare, in toate relatiile. Razboiul s-a oprit, lupta continua.

* cresti alaturi de un parinte dependent. Esti la voia lui, sa ii faci pe plac, sa ii faci bine, fiindca e vulnerabil si nu vrei sa il pierzi. Te muti de acasa. Parintele nu mai depinde de tine. Dar cauti in jur persoane vulnerabile, pe care sa le salvezi. Razboiul s-a terminat, lupta continua.

Te invit acum sa te gandesti putin la tine. Care comportamente din cele pe care le manifesti observi ca sunt nepotrivite situatiilor prin care treci? Care iti aduc o stare de rau si rezultate proaste? Urmeaza apoi firul rosu:

* ce emotii au ele in spate? Frica / Furie / Tristete / Dezgust

* ce ganduri au emotiile identificate in spate? “Nu sunt destul de bun”/ ” Nu sunt perfect” “Nu pot” “Merit mai mult”, etc

* ce credinte au aceste ganduri in spate? ” Sunt plictisitor” / “Nu trebuie sa ai in incredere in nimeni” / “Merit sa fiu respins” / “Daca te indragostesti, o sa o patesti”

* unde ai invatat credintele astea? Care sunt primele amintiri legate de ele?

Exemplu:

Comportament – nu-mi vine sa ma angajez

Emotie – teama ca voi gasi ceva ce nu-mi va placea, unde voi simi ca pierd timpul

Gandul – timpul meu e pretios

Credinte – sunt o persoana speciala, care nu trebuie sa se supuna acelorasi reguli ca ceilalti si a carei timp liber e foarte important, fiindca poate crea ceva genial, din starea de relaxare. Corpul meu merita sa se relaxeze.

Evenimente – bullying in scoala generala, care s-a continuat cu relatii proaste la locul de munca. Critica in copilarie, care a generat sensibilitate la critica si la autoritate (sefi autoritari)

Si apoi lucreaza in terapie/ consiliere cu aceste amintiri/ evenimente prin care ai trecut, pentru a le procesa emotia aferenta si a te elibera de influenta lor negativa. Una din cele mai eficiente terapii pentru asta este: EMDR – Eye Movement Desensitization and Reprocessing:

What is EMDR?

Razboiul s-a incheiat, poti lasa armura si armele jos. Poti pastra cu tine doar un scut usor, care sa te fereasca de atacurile celorlalti, cand e nevoie de el. Un scut pe care scrie: “Multumesc pentru parere” 🙂

Si asa poti raspunde Adaptativ, fiecarei situatii in parte, specific ei, fara modele invechite. #modernizare #updates 🙂

PS, modelele teoretice:

Schimbarea = Constientizare + Motivatie + Obiectiv + Metoda

Succes! 🙂

Cum sa te detasezi cand ai o obsesie

Pentru toți cei pe care îi preocupă excesiv ceva:
* o dorință neîmplinită
* un eșec
* o prezentare/ examen
* orice temă care apare obsesiv în gând, accentuează starea de anxietate și provoacă durere emoțională
În psihologie, acest fenomen se numește ruminație.

rumination consists of repetitively thinking about the causes, consequences, and symptoms of one’s negative affect

De aici: A roadmap to rumination: A review of the definition, assessment, and conceptualization of this multifaceted construct

Ok, și ce e de făcut mai exact? Să ne distanțăm de acea temă, să luăm o pauză, să ne concentrăm pe altceva, să ne detașăm. Cum – vedem mai jos. De ce? Avem aici alt studiu: From a distance: Implications of spontaneous self-distancing for adaptive self-reflection

Self-distancing was associated with more problem-solving behavior and less reciprocation of negativity during conflicts among couples in ongoing relationships.

In social psychology more than three decades of research on delay of gratification has shown that children’s use of psychological distancing strategies directly influences their ability to forgo immediate gratification for the sake of long-term goals.

Una peste alta, distanțarea este bună. Te ajută să te simți mai bine, să te eliberezi de gândurile negative repetitive și să dai mai multe șanse lucrurilor să se întâmple de la sine. Ca atunci când faci duș: te relaxezi, deconectezi și tocmai atunci îți vin idei geniale. Sau ca atunci când nu vrei neapărat ceva și se întâmplă. Jobul ăla? Relația aia? Îți amintești.

Și acum ce facem mai exact? Ieși afară, mergi din punctul A în punctul B și dă drumul camerei de filmat din ochii și mintea ta:

Acesta este asfaltul. Acestea sunt picioarele mele. Pașii mei. Merg. Acestea sunt mașini. Acestea sunt faruri. Ele fac lumină. Oare cum funcționează? Aceasta e o pasăre, care cântă. Se aude o sirenă. Acesta e un gard viu, acestea sunt plante, acestea sunt frunze. Aceasta e respirația mea. Merg la o întânire. Aceasta e o întâlnire importantă. Aceasta e o emoție. Acestea e soarele. Aceasta e o femeie, în rochie roșie. Pașii ei se aud pe asfalt. Acesta este un semafor. Acesta e un glas de copil. Aceasta e o trecere. Acest om cu care mă văd e un om important. Foarte important. Acesta este un gând. Mi-aș dori să merg la mare. Aceasta este o dorință. Acesta e un parc. Aceștia sunt copaci. Aceasta e lumina soarelui, printre frunze, pe asfalt. Miroase a tei. În aer se simte umezeală. Acesta este un câine. Acestea sunt mâinile mele. Aceasta este o bancă…

Și cam așa te ancorezi în prezent și iei o pauză de la gândurile tale. Observând realitatea din jur (acesta este asfaltul, aceasta este o mașină), sau realitatea ta interioară (aceasta este o emoție, acesta este un gând).

Deconotând lucrurile și oamenii (acesta este un om important, aceasta este o întâlnire cu miză mare) te distanțezi de ele și le poți aborda cu mult mai multă lejeritate. Și de câte ori, chiar în timpul întâlnirii, simți că îți apar iarăși gânduri negative și anxietate – revino la poziția de observator, dă drumul la camera de filmat (aceasta este o gură, aceasta este o opinie, aceasta este o dorință, aceasta este o bluză).

Cu plăcere! 🙂

 

Tulburările de personalitate

Bună ziua,

Am tulburare de personalitate narcisică, așa că este posibil ca uneori să pun nevoile mele pe primul loc, să nu dau dovadă de prea multă empatie și să mă cred specială, că totul mi se cuvine și ceilalți trebuie să îmi împlinească dorințele. S-ar putea să devin manipulatoare, atunci când îmi doresc mult ceva. Și să caut admirația celorlalți, destul de des. În rest sunt ok și lucrez la a fi mai bună 🙂

Cum ar fi să auzim asta de la un prieten, un partener, sau un coleg? Sau chiar la angajare?

Personality disorders (PD) are a class of mental disorders characterized by enduring maladaptive patterns of behavior, cognition, and inner experience, exhibited across many contexts and deviating from those accepted by the individual’s culture.

Tulburările de personalitate actuale sunt cele desemnate în DSM 5 (Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders) și sunt împărțite în următoarele 3 categorii (sursa):

Cluster A (ciudat și excentric)
Tulburarea de personalitate paranoidă: suspicioși, neîncrezători, ostili, iritabili, geloși, colecționari de nedreptăți sau procesomani.
Tulburarea de personalitate schizoidă: izolați, fără vreo manifestare către ceilalți, contact vizual deficitar, neadecvat de serioși, procupați de obiecte neînsuflețite sau constructe metafizice.
Tulburarea de personalitate schizotipală: multiple ciudățenii ale prezentării, vorbirii, limbaj și gândire excentrică, magică, uneori chiar iluzii și idei de referință, lipsa prietenilor.

Cluster B (dramatic, emotional și imprevizibil)
Tulburarea de personalitate antisocială: de la 15 ani există un comportament de ignorare și încălcare a drepturilor altora, agresivi, iritabili, impulsivi, iresponsabili, fără remușcări, mincinoși, înșală și escrochează.
Tulburarea de personalitate borderline: manipulativi, cu sentimentul de gol lăuntric, impulsivi, relații personale instabile și intense cu oscilarea între idealizare și devalorizare, amenințări sau gesturi suicidare, automutilare.
Tulburarea de personalitate histrionică: dramatici, emoționali, superficiali, seductivi sau provocatori sexual, sugestionabili.
Tulburarea de personalitate narcisică: plini de ei, cu fantezii nelimitate de succes, putere, strălucire sau iubire ideală, lipsiți de empatie, invidioși, exploatativi în preocuparea de a-și atinge propriile țeluri.

Cluster C (anxios sau temător)
Tulburarea de personalitate evitantă: rușinoși, timizi, inhibați în relațiile interpersonale, temători de critică, dezaprobare și rejecție. Se privesc ca inadecvați, inferiori altora.
Tulburarea de personalitate dependentă: dependenți, au nevoie de sfaturi și reasigurări de la cei din jur, cu dificultăți în exprimarea dezacordului de teama să nu piardă sprijinul, inițiază greu proiecte și lucruri pe care să le facă singuri.
Tulburarea de personalitate obsesiv-compulsivă: perfecționiști, ordonați, rigizi, preocupați de ordine și de reguli, lipsiți de spontaneitate, prea serioși, perseverenți, încăpățânați.

În ICD 11 (International Classification of Diseases) termenul de tulburare se înlocuiește și

there will be specifiers called “prominent personality traits” and the possibility to classify degrees of severity ranging from “mild”, “moderate”, and “severe” based on the dysfunction in interpersonal relationships and everyday life

Ce se întâmplă de fapt este că avem cu toții un procent mai mare sau mai mic pe fiecare dintre aceste trăsături de personalitate, problemele apărând atunci când procentul crește peste un anumit prag, în funcție de evaluarea făcută, devenind de intensitate clinică.

Ce se întâmplă din păcate este că cei mai mulți din cei care au sărit de pragul clinic nu își dau seama de asta și, prin urmare, nici nu lucrează la a se echilibra. Modul în care văd ei lumea este perfect justificabil, interior. Însă câteva aspecte ar putea motiva pe cineva să meargă să își facă o evaluare clinică și să urmeze apoi un plan de psihoterapie:

  • Dacă ai primit același feedback (negativ) de la persoane diferite, în contexte diferite, pe o perioadă mai lungă de timp
  • Dacă relațiile pe care le ai avut au avut de suferit în moduri similate, repetat
  • Dacă la nivel profesional, personal (relațiile cu prietenii, familia) și interior (starea de bine) lucrurile nu stau nici pe departe așa cum ți-ai dori (și eventual ceilalți spun că responsabilitatea îți aparține)

Atunci poți căuta un psiholog clinician care să te ajute cu o evaluare, dacă nu vrei să mergi direct la psihiatru (doar el poate pune un diagnostic final) și apoi un psihoterapeut potrivit.

Prima evadare… din zona de confort

Mai jos sunt top 7 beneficii psihologice/ emoționale pe care le putem avea, atunci când participăm la o cursă cu bicicletele, care ne pot scoate din zona de confort și ne pot ajuta în toate celelalte domenii din viață.

De unde a pornit totul: am vrut să îmi mai depășesc niște limite și m-am înscris la o competiție pentru bicicliști, care presupunea un traseu de 55 de km, atât pe șosea, cât și offroad (mai mult offroad). București-Snagov. Prima evadare. Context: alte evenimente similare la care participasem până atunci:
* în urmă cu 3 ani Comana Bike Fest, unde am fost cu o prietenă și mai mult ne-am făcut poze. Dar a fost prin pădure, cam 20 km.
* luna asta: o alergare pe scări de 6 km, cateva alergări (10-12) de 2 km, o alergare de 10 km și o un tur ghidat cu bicicletele de 40 km în total, mai mult pe asfalt.
Am avut, prin urmare o minimă pregătire.

Încă puțin context: traseul Prima Evadare a fost extrem de complex. Am mers mai mult prin pădure și foarte mult prin noroi și nămol – cam 7 km (prin care nu puteai trece cu bicicleta, puteai doar să mergi lângă ea). Am mers și pe asfalt, pietriș, pietre, pământ, frunze, prin bălți, peste dâmburi, cale ferată, iarbă… Cam peste tot. Pentru mine cursa a durat aproximativ 7 ore, în condițiile în care primii au ajuns în 2, iar timpul maxim era de 5 și jumătate. Și asta e ok, am mers în ritmul meu. Iar acum beneficiile:

1. Devii suporterul tău numărul 1

Dacă ai ajuns la linia de Finish, cel mai probabil, mai ales dacă ești începător, ai reușit fiindcă pe drum te-ai încurajat. Poți face asta de oricâte ori ți-e greu, în viață 🙂

2. Înveți să recadrezi ce ți se întâmplă

Asta dacă nu vrei să ai parte de o experiență oribilă și doar înjurături pe traseu. O baltă poate deveni loc de joacă pentru crocodili, noroiul poți zice că e nămol de la Techirghiol și face bine, iar dacă îți sare lanțul e o ocazie numai bună să rogi pe cineva să te ajute și să vezi astfel cum se pune la loc. Mereu apar și lucruri neplăcute în viață și doar interpretarea pe care o dăm noi ne doare sau nu.

3. Faci ceva ce nu puteai face

Iar asta rămâne exemplu pentru orice altceva ce credeai că nu poți și, de fapt, poți. Discuția aia despre mărirea salariului? Să înveți Excel? Să ajungi la Roma?

4. There is no way back

Dacă te-ai îndepărtat de Start, nu prea mai are niciun rost să te întorci. Așa și în alte situații, uneori nu te poți întoarce (la relația dinainte, la jobul dinainte, la contextul în care erai) și dacă te așezi pe marginea drumului și începi să te plângi nu ajungi nicăieri. Literally. Așa că, oricât ar fi de greu, poți merge doar înainte. Important e să ai un obiectiv clar și să ceri ajutor pe parcurs, dacă chiar ai nevoie.

5. O mână se ajută pe cealaltă

La propriu. Dacă o mână a obosit, cealaltă poate susține mai mult. Doar nu e o idee bună să îi dăm totul, că va obosi ea și va trebui să tot schimbăm. Mai bine împarte greutatea cât mai egal. Dacă rămâi însă cu o gleznă scrântită (ca mine) 🙂 celălalt picior va prelua automat tot, fără discuții. Așa și în relațiile apropiate 🙂

6. Focus pe obiectiv, dar și pe natură

Știi ce frumos cântau greierii, păsările, ce frumos se vedea combinația de verde cu albastru, ce mult crescuse grâul, ce aer parfumat era în pădure? Și, în același timp, poți merge înainte, spre linia de Finish, păstrând în memorie sau telefon și câteva poze.

7. Prezent, prezent, prezent

Acesta mi se pare cel mai important beneficiu, la orice sport solicitant. Faptul că îți cere ca atenția să-ți fie în prezent. Un simplu lucru, extrem de important, dacă obișnuiești să mesteci la nesfârșit trecutul, pe toate părțile, firul în patru, sau să îți faci scenarii peste scenarii, legate de viitor. Aici, acum, e realitatea în care trăiești. Nu ești atent la ea – poți imediat să cazi. Ești atent – te ajută să înaintezi, în siguranță și cu stare de bine interioară.

Beneficiu bonus: Pauzele ajută. Când ești foarte obosit, te poți opri puțin, lua o gură de apă, mânca un baton de ceva. O întrebare frumoasă, care ajută oricând: Ce ar vrea ….insert numele tău…. mic/ mică acum? Și cel mai probabil apoi te simți mult mai energizat. De asemenea, dacă ai o problemă, întreabă. Sigur găsești pe cineva să te ajute.

Prin urmare, recomand Prima evadare, sau orice evadare… din zona ta de confort, prin sport.

Analiza relatiei

Avem mai jos cateva teme de baza, care stau la baza relatiei de cuplu.

De verificat atat la inceputul relatiei, inainte de a-ti asuma un angajament, cat si pe parcurs, din cand in cand, pentru a ne alinia sau vedea daca nu cumva suntem prea diferiti pentru a continua.

Cine e de vină?

În orice conflict, mai ales atunci când este unul mai mare, în urma căruia ne simțim răniți, avem tendința să mergem pe una din cele două abordări de mai jos:

Atunci însă când ne asumăm, emoțional, toată vina, sau când îl învinovățim pe celălalt (emoțional, fiindcă putem ști la nivel rațional că are și el o parte de responsabilitate, sau că avem și noi o parte, dar să nu simțim asta) vedem doar o parte a lucrurilor. Uităm că în orice relație suntem 2. Interconectați și interdependenți, cu o chimie proprie.

Este mult mai ușor să vedem lucrurile așa, bidimensional. Dacă ne asumăm noi toată vina îl putem vedea în continuare pe celălalt a fi perfect, dacă îl învinuim în totalitate pe celălalt, putem să ne vedem pe noi înșine a fi perfecți. Și de ambele fantezii pare că avem, uneori, nevoie. Doar că ele nu corespund realității, este nedrept să le vedem așa, ne scad empatia sau compasiunea de sine și ne împiedică să evoluăm.

Mai realist vorbind, lucrurile stau ca în schema de mai jos:

Cum îți dai seama că lucrurile stau într-adevăr așa:

  • Dacă ar fi fost altcineva în locul tău, crezi că s-ar fi simțit la fel ca tine? Ai putea să te gândești la cel puțin 1 persoană care nu s-ar fi simțit la fel de rănită, în aceeași situație?
  • Dacă ar fi fost altcineva în locul celuilalt? Ai putea să te gândești și pentru locul lui la cel puțin 1 persoană care ar fi reacționat diferit?

Dacă ai reușit să faci asta, felicitări. Tocmai ai văzut cum, de fapt, experiența ta este subiectivă* și răul făcut nu este atât de general valabil cum ți se părea inițial.

* există și rău obiectiv, doar că el este reglementat prin legile țării în care trăiești și prin Declarația Universală a Drepturilor Omului. Pentru orice altă situație, care nu intră sub incidența legilor, avem parte de o experiență subiectivă.

Atunci când vorbim de Experiența Subiectivă, ne uităm la prima, respectiv ultima căsuță și vedem acolo: Personalitate, Stimă de sine, Educație.

— Suntem mai atrași de reguli sau de libertate, de tradiție sau nonconformism, de secrete sau deschidere, de empatie sau disociere, de putere sau cooperare, de perfecționism sau relaxare, în funcție de personalitatea noastră.
— De asemenea, avem o părere bună despre noi, suntem plini de compasiune de sine, respect de sine, apreciere de sine și putem, astfel transmitem această imagine în lume și putem oferi și celorlalți același lucruri… sau nu, iar părerea lor ne afectează mai mult sau mai puțin, în funcție de cât de stabili și buni prieteni cu noi suntem.
— Și nu în ultimul rând, în funcție de educația primită suntem obișnuiți cu anumite conduite: tot ce ține de manierele elegante, acasă sau în societate. Iar aceste reguli sunt diferite la fiecare, în funcție de familia în care am crescut.

Responsabilitatea noastră: să ne cunoaștem, să schimbăm ceva la noi dacă suntem într-o extremă sau alta, sau să adaptăm mediul la modul în care suntem, să ne creștem stima de sine și să nu pretindem ca toți să fie ca noi. Nu se poate și nu e de dorit. Am crescut diferit – suntem diferiți.

Mai multe dovezi:

  • Dacă tu ai fi procedat diferit, în relație, crezi că celălalt ar fi avut același răspuns?
  • Dacă celălalt ar fi procedat diferit, crezi că ai fi reacționat la fel?

Cel mai probabil că nu. Având în vedere că suntem în relație, ne influențăm unii pe ceilalți. Acum ne uităm la a doua și a treia căsuță și vedem cum o parte din problemă este și ciocnirea între cele 2 personalități. Nu doar că suntem diferiți, dar ceea ce tu faci pe mine mă scoate din sărite, sau ceea ce eu fac te scoate pe tine din sărite.

Modul în care procedăm în relație ține de comportamentul nostru, iar comportamentul ține de personalitatea/ stima de sine/ educația pe care le avem. Ele generează interpretările pe care le facem pentru o situație, iar acele interpretări generează emoția care alimentează comportamentul.

Atunci când avem o părere bună despre noi, vedem cum comportamentul celorlalți vorbește doar despre ei și facem o interpretare neutră sau pozitivă. Dacă avem o imagine proastă despre sine, orice gest ne poate face să simțim că celălalt are ceva cu noi. Dacă avem o părere foarte bună, ceilalți pot face orice, iar noi să ne simțim în continuare ok. Putem fi supărați pe situație, dar nu pe ei. Și putem să ne oferim compasiune, ca să trecem cu bine peste acel moment.

Aceste două căsuțe ne arată că am putea, ca să ne înțelegem, nu doar să ne îmbunătățim personalitatea, să ne creștem stima de sine sau să ne rescriem obiceiurile și credințele ce vin din educație, dar am putea și să ne schimbăm comportamentul. Să aflăm ce ar fi nevoie să facem sau să zicem ca ceva să se întâmple și să punem în aplicare. Iar asta se poate întâmpla atunci când intrăm în dialog cu gândurile noastre negative. Când apar – să ne răspundem. De aici vine apoi și o emoție neutră sau pozitivă, după ce pe cea negativă ne-am dat voie să o simțim și a trecut. De aici vine apoi, un comportament mai adecvat.

Responsabilitatea noastră: să răspundem celuilalt pe limba lui, să ne adaptăm lui, ca să ne înțelegem, să tolerăm diferențele, să ne manifestăm agresivitatea nu împotriva lui sau împotriva noastră, ci către situația respectivă. Să ne lăsăm să simțim durerea și să intrăm în dialog cu gândurile negative, răspunzându-le cu blândețe.

În orice caz, este important să vedem contribuția ambelor părți ale relației.
Puteți face un test acum – luați orice conflict important pe care l-ați avut și simțiți care este, de fapt, contribuția voastră & a celuilalt.

Pentru a vedea lumea așa cum e ea în realitate, 3D 🙂

A sta tu cu tine

Una dintre experiențele care mi-a schimbat cel mai mult viața, în bine 🙂 a fost venită ca temă pentru acasă în timpul ședințelor de consiliere cu Lavinia.

Suna cam așa: stai o zi cu tine. Fără telefon, laptop, fără să faci nimic.

Poftim? Ce? De ce? Cum? Vai.

Ei bine, a meritat efortul, 100%.

Mi-am luat o zi liberă de la lucru, în timpul săptămânii și o cameră la o pensiune din București, nu prea departe de casă.

A fost foarte greu, trebuie să recunosc. Am vorbit de câteva ori la telefon, spre final de zi și am ieșit la masă, la restaurantul pensiunii, unde am interacționat cu chelnerul 🙂
De ce a fost greu? Fiindcă suntem obișnuiți să fugim de noi, în muncă sau distracții, să fim mereu conectați la altceva, exterior, ca să nu ne plictisim, ca să nu ne doară, ca să nu cumva să gândim prea mult.

Ce s-a întâmplat, în timp ce stăteam în pat, cu ochii pe pereți:
* au început să îmi vină în minte evenimente din trecut și să înțeleg mai bine ce s-a întâmplat atunci, să se lege niște fire, să am niște revelații
* procesând evenimentele astea din trecut, cu emoțiile aferente, le puneam pe rând în cutiuțe, la locul lor, să nu mai stea împrăștiate peste tot

* am început să îmi aud vocea interioară mult mai clar, iar ea îmi spunea ce îmi doresc: să mă ridic, să fac niște exerciții, să fac un duș, să mă uit în oglindă, să râd, să dansez 🙂 Și am făcut aceste lucruri și m-am simțit bine.

Cam asta s-a întâmplat în acea zi și asta mi-a schimbat mult viața apoi, fiindcă am început să pot sta cu plăcere în fiecare zi câteva zeci de minute, doar să procesez ce mi se întâmplă, ca să înțeleg mai bine. Și, făcând asta, reușeam să învăț ceva din experiențele prin care treceam, spre deosebire de trecut când doar treceam de la o experiență la alta, fără să le procesez și astfel fără să învăț din ele, fără să mă las modelată, să cresc.

Acest proces, de a sta cu tine, se cheamă pe de o parte: igienă emoțională, fiindcă cureți și ordonezi emoțiile prin care treci, ca să le înțelegi și să te ajute să te dezvolți și pe de altă parte se cheamă conectare cu sine, fiindcă ajungi să îți auzi vocea interioară, vocea intuiției, a conștiinței și să o urmezi, fiindcă ea cam are dreptate 🙂

Iar conectarea asta cu sine te ajută să vezi ce nevoi ai și să le împlinești, ceea ce este vital pentru relațiile tale, fiindcă nu mai pui presiune pe ele, nu te mai aștepți și nu mai pretinzi de la ceilalți să îți împlinească nevoile, ceea ce este minunat, fiindcă nu este reponsabilitatea lor. De asemenea, te ajută să te conectezi cu ceilalți, ceea ce poți face mult mai ușor atunci când nevoile tale sunt împlinite și îți asculți intuiția, iar asta te ajută să fii empatic și să ai relații profunde, împlinitoare.

Un alt lucru foarte important care se întâmplă atunci când stai cu tine este realizarea faptului că nu ești singur. Mulți oameni au frica de singurătate, frica de abandon, ceea ce îi face să suporte relații abuzive, fiindcă pentru ei singurătatea ar fi mai gravă, chiar decât violența. Nu ești singur, ca un copil părăsit, fiindcă ești tu acolo, ca un adult responsabil, sau ca un părinte bun, calm, iubitor, care poate să te încurajeze. Ca un prieten apropiat sau ca un iubit/ iubită, care te ia în brațe cu apreciere și drag.

Iar această realizare, în gestionarea emoțiilor și a evenimentelor din viață, în relații mai ales, dar și când ești doar tu, este incredibil de importantă. Relațiile tale devin mult mai funcționale și mai stabile atunci când tu ești funcțional și stabil. Când știi cine ești și te bazezi în primul rând pe tine, putând apoi să fii aproape și de celălalt dacă are o cădere, ceea ce îl face și pe el să fie aproape de tine când tu ai nevoie.

.

În ultimul rând, alt lucru care se întâmplă atunci când stai puțin departe de stimulente cum sunt tehnologia, alți oameni, cărțile, filmele, etc, este că ai parte de un post de dopamină. Ceea ce te face să devi mult mai motivat, să ai energie pentru a reuși ceea ce acum nu poți, nu îți vine, pentru ceea ce tot amâni.

O steluță pentru acest proces: dacă ești genul care stai foarte mult tu cu tine, poate un exercițiu bun pentru tine ar fi cel opus – să interacționezi cu oameni, până vezi că nu sunt răi, de fapt, au și ei problemele lor, să înveți să te aperi și să te dezvăluiești, pentru a crea relații intime, înfloritoare.

Nu e ușor, nu ies toate din prima, dar mergem înainte, fiindcă e drumul cel bun 🙂 #landofoz