De ce e important să-ti cunoști valorile: povestea mea

Hai să vedem câteva situații:

Să zicem că mergi în viață pe ideea “Orice e posibil” și “Dacă apeși butoanele potrivite poți obține orice” sau “Totul se învață” și un prieten îți arată cât e de pasionat de nutriție. Cum a citit o grămadă, știe totul pe de rost. “Dar de ce nu scrii o carte, nu ții niște cursuri?”, îi spui tu, mirat, văzând cât de bine explică. “Dar cine sunt eu? Un nimeni. Trebuie să ai studii în domeniu ca să scrii.” “Dar tu ai studiat singur.” “Trebuie să ai o facultate.”

Să zicem că mergi în viață pe ideea “Toată lumea trebuie să fie inclusă, să se simtă bine, să nu fie discriminată” și “Toți suntem egali, merităm același respect”. De asemenea, poate crezi că “Putem găsi o întrebuințare pentru orice” și că “Orice ocazie e bună să înveți ceva nou”. Și că “Atunci când nu știm, improvizăm, ne adaptăm”. Și un prieten face o ciorbiță acră de legume. Găsește în frigider niște coriandru și zice: “Ce e ăsta? N-am mai mâncat”. Află ce e după ce l-a tăiat, că se folosește la guacamole, dar, cum nu are avocado, îl aruncă. Găsise în debara niște leuștean.

Să zicem că mergi în viață pe ideea “Trebuie să dai tot ce ai mai bun din tine, ca să iasă totul perfect”, crezi că “Nu există scuze” și că “Doar cei puternici reușesc”. Iar partenerul tău de afaceri lucrează doar trei ore pe zi, își ia multe pauze, se plânge toată ziua și nu se concentrează destul încât să facă lucrurile bine. Spune el “Dacă aș fi avut… aș fi putut”

Să zicem că ești de părere că “Important e să încerci”, că “Nimic nu trebuie”, că “Intenția contează” și că “Greșeala e perfect umană și cel mai bun învățător”. Și atunci cineva îți dă o rețetă de tort, destul de complicată să o faci, îți iese la gust, dar nu și la aspect și când îl pui pe masă… e criticat. “Da, e bun, dar nu a ieșit cum trebuia”.

Vrei ca “Toată lumea să se simtă bine”, crezi că “Copiii trebuie lăsați să se joace liberi” și că “Educația se poate face doar cu multă blândețe sau prin joc” și la masa la care ești un copil e criticat pentru că nu stă cuminte, e obligat să stea frumos la masă, părinții dorindu-și ca el să fie disciplinat.

În toate aceste situații avem exemple de credințe pe care pot să le aibă oamenii, în funcție de care se ghidează în viață, principii conducătoare care se pot rezuma, mai simplu, dacă le analizăm, în câteva cuvinte: în V A L O R I   P E R S O N A L E.

Mai sus regăsim valori ca: Libertatea, Creativitatea, Învățarea, Performanța, Succesul, Determinarea, Corectitudinea, Relaxarea, Puterea, Disciplina, Confortul, Simplitatea, Eficiența, Auto-disciplina sau Învățarea.

Dacă fiecare dintre noi am fi o țară, Constituția ar cuprinde toate credințele pe care le-am avea, iar Sloganul ar fi setul de valori. Așa cum pentru Franța este “Liberté, égalité, fraternité”.

În momentul în care începem un proces de auto-cunoaștere putem să ne aflăm valorile de bază – care sunt cam între trei și cinci, acele direcții care se regăsesc în toate acțiunile noastre, fără de care nu putem trăi, sau nu ne simțim vii. Cum ar fi ca cineva cu valori ca Distracția și Prietenia să lucreze într-un cubicle, între colegi care au în majoritatea lor valori ca Perfecțiunea și Responsabilitatea?

Cum ar fi ca cineva cu principala valoare Ambiția să lucreze cu cineva care are ca principala valoare Afectivitatea? Dar cineva care are Sinceritatea ca valoare să fie într-o relație cu cineva care are Succesul – dus la extrem, pe principiul “Scopul scuză mijloacele”?

Valorile nu sunt bune sau rele în sine. Toate ne aduc beneficii și vin la pachet cu limitări, mai ales dacă le aplicăm la extrem. Ambiția te poate duce la împlinirea scopurilor, dar în exces poate să-ți aducă burn-out, sau relații disfuncționale. Libertatea te poate ajuta să fii creativ și curios, dar dusă la extrem poate să însemne anarhie și chiar agresivitate, dacă prin libertatea ta îi rănești pe alții. Empatia poate să te ajute să creezi relații profunde, echilibrate, dar în exces poate să te epuizeze emoțional. Și tot așa.

De aceea, e important să le cunoaștem, ca să:

:: căutăm medii de lucru și relații potrivite cu ele. Sau diferite, dacă vrem să ne creștem toleranța, sau să adoptăm valori noi

:: nu ne enervăm prea tare când întâlnim pe cineva cu valori diferite, fiindcă știm cum funcționează ele și că acelei persoane îi aduc și beneficii

:: le ajustăm intensitatea, dacă avem tendința de a le duce la extrem

Pentru mine așa a fost, din momentul în care mi-am dat seama care sunt valorile mele și că toți avem valori în funcție de care ne ghidăm – am înțeles mai bine conflictele din trecut și le-am resimțit mult mai ușor pe cele din prezent.
Cum ajungem să avem anumite valori și nu altele? Asta e o altă poveste și voi vorbi despre ea aici: https://www.facebook.com/events/254260432501830/

Valorile tale care sunt? 🙂

 

Vitamina ABC și continerea emotională

De ceva timp am început să pun în aplicare un model arhicunoscut în lumea psihoterapiei cognitiv-comportamentale: modelul ABC.

De exemplu:

Cu alte cuvinte, această teorie ne spune că gândurile despre noi înșine ce apar în urma unui eveniment ne generează emoții puternice și nu evenimentul în sine. Și dacă identificăm acele gânduri și vedem că sunt iraționale, asta ne ajută să ne liniștim emoțiile.

Dar, degeaba știam această teorie, fiindcă, așa cum e de obicei cu lucrurile foarte simple… avem tendința să le ignorăm. Mintea umană e făcută să caute cauze sau rezolvări mari, pentru probleme mari. Doar nu o să liniștesc cu 3 cuvinte pe foaie o situație extrem de complicată, cu emoții puternice. Ei bine… ba da 🙂

(distorsiunea asta cognitivă se cheamă: predilecția pentru proporționalitate și stă la baza succesului multor teorii ale conspirației – explicată foarte bine aici)

M-am hotărât însă într-o zi să aplic modelul ABC pentru evenimente din viața mea și am rămas foarte surpinsă: cât de bine funcționează.

Astfel, de câte ori am simțit emoții mai puternice:

Pac, am deschis caietul special cu ABC-uri și mi-am făcut unul. De exemplu:

A – activator: Un prieten a ignorat feedbackul pe care i l-am dat și a continuat în același fel.

B – belief: “Nu sunt importantă pentru el”

C – consequences: emoție – furie, tristețe // fiziologic – durere de cap // comportament – ruminație, evitare

Am dat pe gât paharul cu vitamina ABC și deja m-am simțit mai bine. În momentul în care am scris pe foaie gândul pe care l-am identificat deja m-am liniștit, parțial.

Apoi am mai făcut un pas: m-am întrebat cât de adevărat este acest gând?

Chiar nu sunt importantă pentru el? Gânduri alternative: poate în general respinge feedbackul negativ primit, poate că ceea ce am spus este atât de ciudat pentru el, din altă lume, că nu înțelege, poate că nu vrea să îl aplice, fiindcă asta ar însemna să recunoască că a greșit sau alte lucruri dureroase pe care nu le poate trăi. Am dovezi că aș fi totuși importantă pentru el? Da. Și dacă nu aș avea? Ar însemna că nu ne potrivim. Ghinion.

Și toată analiza asta deja m-a făcut să mă simt în totalitate mult mai bine. De cele mai multe ori nici nu mai ajung așa departe, fiindcă pot observa din prima că gândul identificat nu e rațional, nu are nicio legătură cu realitatea prezentă și atunci mă liniștesc.

Ritualul acesta pentru mine a funcționat de fiecare dată exact ca o pastilă cu efect imediat. O pastilă efervescentă calmantă. Fără efecte adverse.

Ce s-a întâmplat aici, pe lângă tehnica în sine, a fost și că m-am ascultat – mi-am ascultat parțial suferința. Dar cum ar fi să mai fac un pas? Să o ascult în totalitate.

OK, gândul nu era rațional, nu avea legătură cu realitatea din prezent. Dar cu ceva avea legătură, nu a apărut chiar din senin. Și atunci mă întreb: Când m-am mai simțit așa în trecut? Când a fost prima oară când m-am simțit așa? Și de fiecare dată ajung la un eveniment cu încărcătură emoțională puternică, negativă, undeva în copilăria mea.

Teoria spune că emoțiile asociate unui eveniment traumatic, dacă nu sunt eliberate și procesate rămân în amintirea noastră și concluziile generate atunci despre noi și lume continuă să ne influențeze. De asemenea, acea suferință vrea să se manifeste, dar dacă nu îi dăm voie, fiindcă fugim de ea, are tendința să stea ascunsă și să iasă în mod neașteptat atunci când avem un conflict cu ceilalți, sau se poate manifesta prin diverse afecțiuni psihosomatice.

Dar cum eliberăm acea suferință în mod sănătos?

Aici am găsit un ghid:

Este vorba despre durerea curată, justificată, de la origine. Care de obicei ne sperie foarte tare și de care fugim la momentul în care o simțim prima dată. Dar, dacă am ști că acea durere durează doar 90 de secunde, poate nu am mai fugi așa de tare și nu am mai lăsa-o să ne influențeze negativ apoi toată viața.

Așa că, revenind la povestea de mai sus.

“Nu sunt importantă pentru el”. Când a fost prima oară când m-am simțit așa? Când ceilalți nu au auzit ce le spun și nu au ținut cont de mine? Poate în școala generală, când am fost ținta bullying-ului?

Să zicem că identific un moment de genul ăsta. Acum, ce aș putea face?

Aici ar fi mai multe direcții, care toate presupun același lucru: retrăirea evenimentului și lăsarea suferinței să se manifeste. Procesul de grieving, cum e descris mai sus: plângerea pierderii unei realități normale, la care te așteptai și care nu s-a întâmplat. Iar asta se poate face prin meditație, hipnoză, EMDR, art-terapie, sau și alte metode, de care poate încă nu am auzit încă. Pe scurt: reîntoarcerea și trăirea emoțiilor originare, ca să nu le trăim necontrolat și violent în prezent. Iar asta se poate face cu ajutorul unui terapeut sau putem încerca și singuri.

În cazul meu,

Am desenat tot ce mi-aș fi dorit să am și am pierdut, nu am avut, în acea perioadă: o profesoară care să știe să gestioneze conflictele și să ne facă conștienți de importanța toleranței și aprecierii diferențelor dintre noi, sentimentul de a fi inclusă în activitățile grupului, perfecțiunea corpului, abilitatea de a răspunde cu replici prin care să mă apăr, lipsa conflictelor de acasă, lipsa libertății de la bunici, lipsa încrederii că sunt frumoasă, lipsa asertivității în cazul modelelor masculine din familie, lipsa blândeții față de mine.

Și am suferit. Poate mai am de suferit toată suferința, dar știu că sunt pe drumul cel bun.

Cum ar fi să normalizăm această activitate? Să fim nerăbdători să ajungem seara acasă pentru o sesiune de suferință, ca să ne simțim apoi mai liberi, mai sănătoși, mai disponibili pentru ceilalți, să avem mai puține conflicte fiindcă apar mai puține suferințe proprii în timpul lor și putem astfel asculta și cuprinde suferința celuilalt, neprocesată? Astfel îl putem ajuta să o proceseze acum, să se simtă înțeles, să se vindece.

Suferința are nevoie să fie simțită și înțeleasă – de noi sau de altcineva, cineva care să ne conțină emoțiile.

“A-i acuza pe alţii de propria nefericire este semnul unei nevoi de educaţie.
A ne acuza pe noi înşine arată am început propria educaţie.
A nu ne acuza nici pe noi înşine nici pe alţii arată că ne-am desăvârşit educaţia”
Epictet

Psihanalistul Wilfrid Bion a propus faptul ca mama suportiva contine mental experienta emotionala careia copilul nu-i poate face fata singur, dar reuseste sa o evoce in ea. Acest tip de continere necesita ca mama sa suporte, sa proceseze si sa prezinte din nou copilului intr-o forma tolerabila ceea ce a fost anterior experienta emotionala intolerabila a copilului. sursa

Un exemplu practic de conținere emoțională reușită: ceea ce face terapeutul în aceste sesiuni: modul în care acceptă și reformulează experiența traumatică a clienților 🙂

Așadar: avem nevoie de o tehnică de liniștire emoțională atunci când am luat foc, pentru a nu distruge relații sau pe noi înșine – avem vitamina ABC.

Avem nevoie și de un proces de identificare și trăire a emoției primordiale, originare – avem ideea de suferință curată și la îndemână creioane și hârtie, pentru a exersa conținerea emoțională a propriei dureri. Sau, oricând un terapeut care ne poate ajuta cu asta.

 

Succes! 🙂

Cum gestionăm conflictele de valori?

Conflictele dintre oameni pot fi de două feluri:

>> personale: când cel puțin unul dintre cei doi își simte atacată imaginea de sine
>> de valori: când cel puțin unul dintre cei doi simte că îi este atacată imaginea despre lume și ceilalți

Putem identifica valorile pe care le avem prin a completa propoziții de genul:

// Toți oamenii ar trebui să fie …
// Cel mai mult apreciez …
// În viață cel mai important e să …
// Lumea mea e un loc definit de …
// Toată lumea ar trebui să …

Un ghid pas cu pas despre cum le poți identifica și updata aici:

http://expresive.ro/cum-sa-ti-identifici-valorile-si-de-ce-sunt-ele-importante/

Valorile mele la acest moment sunt: Creativitatea, Afectivitatea, Dreptatea, Învățarea

Consider că inventivitatea e foarte importantă, îmi aduce bucurie, apreciez cel mai mult oamenii empatici, mi se pare esențial ca toată lumea să fie tratată cu dreptate, să nu existe abuzuri și discriminări și cred ca toată lumea ar trebui să învețe mereu 🙂

Luate separat nu sunt niște idei raționale, fiindcă conțin generalizări, dar împreună se completează destul de funcțional. Dacă e cineva care nu învață, afectivitatea m-ar putea ajuta să îl înțeleg și accept și așa. Dacă cineva nu e empatic aș putea învăța cum să relaționez cu el/ ea. Și tot așa.

Mergând mai departe, această combinație de valori se aliază unei ideologii. Valorile care țin de performanță sunt în general de dreapta, cele care țin de afectivitate de stânga, cele care țin de putere de dimensiunea autoritariană și cele care țin de libertate de cea libertariană.

Puteți face aici un test pentru a vedea unde vă situați mai exact:

https://www.politicalcompass.org/test 

Stalin was an authoritarian leftist (ie the state is more important than the individual) and Gandhi, believing in the supreme value of each individual, is a liberal leftist. While the former involves state-imposed arbitrary collectivism in the extreme top left, on the extreme bottom left is voluntary collectivism at regional level, with no state involved.

On the non-socialist side you can distinguish someone like Milton Friedman, who is anti-state for fiscal rather than social reasons, from Hitler, who wanted to make the state stronger, even if he wiped out half of humanity in the process.

Despite popular perceptions, the opposite of fascism is not communism, but anarchism (ie liberal socialism), and that the opposite of communism (ie an entirely state-planned economy) is neo-liberalism (ie extreme deregulated economy).


Un exemplu de extremă stângă libertariană:

Step inside the Rainbow Family, a utopian hippy community with no rules, clothes or hierarchy

Un exemplu de dreapta autoritariană:

La nivel individual, valorile pe care le au cei de stânga sunt, de cele mai multe ori: empatia, cooperarea, comuniunea, prietenia, egalitatea, armonia, iar valorile pe care le au cei de dreapta ar fi: performanța, competitivitatea, succesul, măiestria, perfecționismul, individualismul, calitatea.

Valorile autoritarienilor: puterea, respectul, decența, eleganța, eticheta, protocolul, iar valorile libertarienilor: libertatea, plăcerea, creativitatea, inventivitatea, non-conformismul, excentricitatea.

Un studiu recent realizat pe 983 de respondenți arată cum lipsa inteligenței emoționale este corelată cu ideologia de dreapta:

https://www.psypost.org/2019/09/people-with-lower-emotional-intelligence-are-more-likely-to-hold-right-wing-views-study-finds-54369 

Iar asta are sens și din perspectiva trăsăturilor de personalitate Big Five, oamenii cu agreabilitate scăzută și conștiinciozitate ridicată se află de multe ori în poziție de management. Oamenii cu conștiinciozitate scăzută, deschidere la experiențe noi mare sunt de multe ori artiști. Cei cu agreabilitate mare se regăsesc des în ONG-uri.

Bun, acum că știm ce e cu valorile și ideologiile și am identificat unde ne regăsim, să vedem ce putem face în cazul unui conflict, sau tocmai pentru a-l preîntâmpina:

1. Recunoaște ideologia interlocutorului tău
Este mai ușor să o identifici dacă este una extremă, dar observă cum se îmbracă, cum vorbește, cum se poziționează pe scaun, ce idei are despre lume și viață. Arată mai mult ca un hippiot sau ca un descentent regal? Gesticulează mult, prietenos, cald, deschis, sau mai mult ca un om de business, calculat și distant?

2. Dacă este extremă, nu încerca să o schimbi
Poți încerca dar fără succes. Ideologiile seamănă mult cu religiile, credințele în ideile pe care le avem, atașamentul față de valori sunt foarte profunde. Să încerci să convertești un leftist la o viziune de dreapta, sau invers poate semăna cu încercarea de a converti un musulman la catolicism. Va trebui să accepți că nu poți face asta. Sau, poate doar după foarte mult timp petrecut împreună și după ce i-ai câștigat foarte multă încredere și prin repetare. Însă asta este destul de puțin probabil să se întâmple, fiindcă

3. Oferă-i Cezarului ce-i al Cezarului și lui Dumnezeu ce-i a lui Dumnezeu
Dacă este vorba de o persoană apropiată, cu care ești nevoit să interacționezi, pentru a preîntâmpina un conflict sau a ieși dintr-unul, este recomandat să îi respecți celuilalt valorile, ideologia, viziunea asupra vieții. Din păcate însă acest lucru va fi făcut mai degrabă de către cei de stânga, fiindcă ei au mai multă inteligență emoțională și își doresc armonie, decât de cei de dreapta care sunt mai individualiști.
Este interesant însă când libertarienii încearcă să respecte lumea puternic ierarhizată și plină de reguli a autoritarienilor, sau când un autoritarian încearcă să înțeleagă și accepte “haosul” unui libertarian.

4. Învață ceva nou, care te poate ajuta să ai o viață mai bună
Fiecare are avantaje și dezavantaje în pătrățica lui, mai ales dacă se află la o extremă. Cineva de extremă dreaptă ar putea fi extrem de performant în meseria lui, dar să nu aibă prieteni și parte de prea multă iubire în viață. Cineva la extrema dreaptă ar putea avea mulți prieteni, dar foarte puțini bani. Un autoritarian convins poate avea putere, un sistem de reguli pe care se poate baza, dar să fie stresat și să se plictisească, fiindcă nu își dă și libertatea de a fi pur și simplu, de a se bucura de viață. Iar un libertarian get beget poate să se simtă foarte liber, să nu aibă nicio rutină, să nu respecte reguli, dar să nu aibă niciun statut, să aibă o apariție mai degrabă indecentă și dezordonată, să nu fie luat în serios de ceilalți și nici prețuit îndeajuns, fiindcă e ca un diamant neșlefuit.

5. Bucură-te de diferențe și acționează ca un om de știință
Prima reacție, când apare un conflict de valori, e de șoc și groază: Cum poate cineva să gândească așa??? Ce am eu de împărțit cu un om care gândește așa??? Parcă deja vedem dracul în celălalt, întruchiparea celor mai negre coșmaruri pe care le avem. Dar să respirăm. Să ne imaginăm că tocmai am întâlnit un membru al unui trib de pe altă insulă, chiar dacă e de canibali. Nu ar fi interesant să cunoști un canibal? Nu are de fapt cum să-ți facă prea mult rău, mai ales dacă nu intri în conflict cu el, suntem totuși într-o societate destul de avansată. Nu ai fi curios să afli mai multe despre el? Ce beneficii are el în urma gândirii pe care o are? Fiindcă sigur are anumite beneficii și poți învăța de la el. Nu să fii ca el, dar poate iei anumite elemente care te ajută să ai o viață mai bună. Fiindcă, de fapt, o viață echilibrată este o viziune de centru pe axele ideologice. Bucură-te că l-ai întâlnit și abordează-l cu curiozitate, ca un om de știință.

Sper că te-au ajutat cele de mai sus și vei avea relații mai bune de acum, cu mai puține conflicte de valori sau, cel puțin, rezolvabile.

Fiindcă aripa stângă și aripa dreaptă sunt, de fapt, ale aceleiași păsări 🙂


Georgiana Codrescu
Creative Life Coach
0727 235 888

 

 

 

Cuvinte vechi, cuvinte noi

Cuvintele seamănă destul de mult cu bulgării de zăpadă. Pe măsură ce se rostogolesc, mai ales dacă au legătură cu emoțiile, se măresc: adună tot mai multe conotații.

Hai să luăm doar câteva, care înseamnă ceva în dicționar, dar atât de multe sentimente se amestecă atunci când le spunem sau le auzim:

VINOVĂȚÍE – Faptul de a fi vinovat; faptă comisă de cel vinovat; starea celui vinovat; culpabilitate, vină.

RUȘÍNE – Sentiment penibil de sfială, de jenă provocat de un insucces sau de o greșeală.

IERTÁ – A scuti pe cineva de o pedeapsă, a trece cu vederea vina, greșeala cuiva, a nu mai considera vinovat pe cineva.

La fel și cuvintele despre care vreau să vorbesc mai departe, au adunat și ele mai multe conotații și, în plus, mi se par învechite – avem acum variante mai exacte, bazate pe știință. Propun înlocuirea lor pentru mai multă claritate, ca să scăpăm și de șantajul emoțional cu care am impresia că vin la pachet 😀

În primul rând, putem observa că ele sunt etichete, adjective care definesc persoana, deși ele de fapt se referă doar la comportamentele oamenilor respectivi, la un anumit moment. Iar oamenii oricum nu se definesc prin comportamentul pe care îl au, ci prin o mulțime de factori ce țin de personalitate, mod de gândire, structură emoțională, valori, nevoi și preferințe, etc, care ele determină, de fapt, comportamentul. Iar ele sunt într-o continuă adaptare și ajustare.

Iar etichetarea este periculoasă în sine. Există o întreagă literatură despre acest fenomen ce a fost analizat din multe perspective.

the fact that we label people by their behavior and characteristics can end up limiting our curiosity about a person. Our interest can end in exploring a connection with someone because we think we know who they are and that it might not align with our value system.
sursa

Labeling theory posits that self-identity and the behavior of individuals may be determined or influenced by the terms used to describe or classify them. It is associated with the concepts of self-fulfilling prophecy and stereotyping.
sursa

being labeled or defined by others as a criminal offender may trigger processes that tend to reinforce or stabilize involvement in crime and deviance, net of the behavioral pattern and the social and psychological conditions that existed prior to labeling.
sursa

A child’s self-esteem will be determined by the conditional acceptance that he or she receives from others and will be determined by success and progress in four areas: social (acceptance, friendships), competence (in a skill area), physical (clothing, attractiveness) and character (effort, generosity).
sursa

Hai să vedem acum și UPDATE-ul cuvintelor de care spuneam mai sus:

OBRAZNIC => comportament anti-social

Acest cuvânt este folosit cel mai des de către părinți în legătură cu acei copii care nu se conformează regulilor sociale sau a celor impuse de ei.

RĂU => comportament lipsit de empatie

Idem mai sus sau se referă la anumite acțiuni egoiste, care îi afectează pe ceilalți sau sunt distructive la adresa lucrurilor. Dacă e voluntar, intenționat, planificat, poate fi chiar comportament sadic.

LENEȘ => comportament de procrastinare

Procrastinarea vine se pare dintr-o stimă de sine scăzută: “nu am încredere că pot realiza acele lucruri pe care le am de făcut”, dintr-o respingere a lor: “nu vreau să fac acele lucruri/ nu am motivație”, sau din prea multe emoții negative: “mă simt prea trist/ furios/ mi-e teamă și nu mă pot mobiliza să le fac, nu am energie”.

CUMINTE => comportament agreabil

Cum e un copil ascultător, care face tot ce îi zici? Cuminte. Stă frumos în bancă, ia note bune, nu răspunde părinților, face ceea ce ei îi spun, stă frumos la masă, mănâncă tot din farfurie și nu se ridică până la final. Ceea ce poate fi bine: că urmează reguli și ia în considerare nevoile celorlalți, dar poate duce la a fi people-pleaser, până la uitarea de sine, lipsă de asertivitate și afecțiuni psihosomatice, fiindcă dacă nu își exprimă emoțiile direct se pot exprima prin diferite boli.

NEBUN/Ă => comportament reactiv

Uneori, emoțiile noastre sunt atât de intense, încât ne pierdem controlul și ne comportăm “nebunește” – avem atunci un comportament reactiv. Asta poate însemna că au fost atinse niște butoane foarte sensibile, au fost încălcate niște limite personale importante sau persoana respectivă chiar suferă de o anumită tulburare mintală și a avut un episod de manifestare a ei.

Dacă mai aveți propuneri de cuvinte învechite le puteți lăsa în comentarii.


Georgiana Codrescu
Creative Life Coach
0727 235 888

 

Oamenii și butoanele lor

Poate ați mai auzit ideea asta: oamenii au butoane. “Mi-ai apăsat toate butoanele“, se poate plânge cineva. În acest caz este de fapt o metaforă pentru conceptul de Trigger.

A trigger is a reminder of a past trauma. This reminder can cause a person to feel overwhelming sadness, anxiety, or panic. It may also cause someone to have flashbacks. A flashback is a vivid, often negative memory that may appear without warning. It can cause someone to lose track of their surroundings and “relive” a traumatic event.

Ca să definim în întregime metafora putem conveni că:

  • Oamenii au diverse butoane care determină la apăsare o reacție specifică – ori la apăsarea unui buton, ori la apăsarea unei combinații de butoane.
  • Apăsarea acestor butoane sau combinații pot genera:
    1. un Trigger negativ, cum este descris mai sus: o retrăire a unei traume – te simți brusc așa cum te simțeai în trecut când se întâmpla ceva similar și poți simți intens emoțiile de atunci: frică, tristețe, furie
    2. sentimente pozitive: plăcere, bucurie, râs, uimire, admirație, iubire, etc.
    3. o reacție agresivă, de apărare, fiindcă au fost amenințate anumite credințe de bază

Mai puteți auzi ideea asta: bărbații sunt foarte simpli, femeile sunt cele complicate:

Este, bineînțeles o glumă venită probabil dintr-o frustrare și se referă mai mult la nevoile emoționale și sexuale ale bărbaților vs. cele ale femeilor, așa cum sunt ele percepute. Unii bărbați se mândresc că au nevoie doar de sex, mâncare și somn, pe când femeile are avea multe alte mici nevoi: legate de îngrijire, diverse cumpărături pentru ele și pentru casă, au nevoie de atenție, să fie ascultate, mângâiate, complimentate, preludiu, etc. Bineînțeles că asta nu este de fapt adevărat și bărbații sunt și ei mai complecși decât vor să pară.

În orice caz, butoanele de mai sus se referă la nevoi, iar butoanele noastre la reacții.

Hai să le luăm pe rând.

 

Triggerele negative

 

Vi s-a întâmplat vreodată ca cineva să zică sau să facă ceva și gestul lor să vă teleporteze brusc în copilărie, poate, când și unul dintre părinți se comporta “exact la fel”? La acel moment, în trecut, ați simțit emoții negative foarte intense, iar ele vă cuprind în prezent cu aceeași intensitate de atunci. Și reacționați pe măsură: dacă e vorba de furie țipați și trântiți, dacă e vorba de tristețe începeți să plângeți necontrolat, iar dacă e frică vă cuprinde panica și vă vine să vă ascundeți, pulsul se accelerează și vă hiperventilați.

Iar în fața voastră cineva poate observa o persoană care arată cam așa:

De uimire, la reacția pe care a provocat-o, întrebându-se ce a făcut, pe ce butoane a apăsat din greșeală. Fiindcă de multe ori ce face cel din prezent seamănă cu ce au făcut cei din trecut, dar nu răsare: pot fi doar două-trei cuvinte similare, dar intenția din spate să fie cu totul alta. Alteori poate fi chiar doar un ton al vocii, un miros, un gest, care să declanșeze amintirea din trecut. Bineînțeles, poate fi și destul de similară încât reacția să fie destul de bine justificată, dacă avem de exemplu de-a face cu comportamente de manipulare, șantaj emoțional, minciună, abandon.

Uneori ceilalți reușesc să ne avertizeze despre un anumit buton pe care îl au, dar nu îi luăm în serios și ne purtăm atunci ca Didi.

Ați mai auzit de expresiile: “A explodat pur și simplu când i-am zis…” sau “În preajma lui/ ei trebuie să umblu ca pe ouă”. Cu alte cuvinte: am apăsat un buton nepotrivit sau trebuie să fiu atent/ă să nu apăs ceva din greșeală.

Soluția? Ca să nu mai provocăm explozii? Ideal ar fi să vină din ambele părți:

  • cel cu butoanele roșii să urmeze un proces terapeutic, de consiliere pentru a procesa evenimentele din trecut care au rămas atașate de emoții puternice, ca ele să nu mai năvălească în prezent
  • noi să fim atenți la punctele sensibile ale celuilalt și să nu le mai tot împingem, să realizăm că reacțiile lui exagerate nu sunt despre noi în totalitate și astfel, în spatele lor să vedem și să auzim nevoile copilului supărat și, dacă putem, să i le împlinim – să facem ceea ce oamenii din trecut nu au reușit la acel moment

 

Sentimentele pozitive

 

Aici e simplu – avem cu toții anumite plăceri, lucruri care ne bucură, un anumit tip de umor la care reacționăm, anumite lucruri care ne place să le facem, sunt cuvinte sau gesturi care ne fac să ne simțim apreciați și iubiți, etc. Trebuie doar să fim atenți la ceilalți, ca să le identificăm și să le oferim mai mult din ceea ce le place. Un mic ghid de ajutor la care poți răspunde pentru a te cunoaște mai bine și a-l cunoaște mai bine și pe celălalt:

Ce îți place cel mai mult să faci? Dar celuilalt?

Ce te amuză cel mai mult? Dar pe celălalt? – comedianți, seriale, filme, tip de umor: negru, sec, absurd, auto-ironia, umorul fizic, etc

Ce gesturi sau cuvinte te fac să te simți iubit, apreciat? Dar pe celălalt?

And just do more of these 🙂

 

Reactiile agresive, de apărare

 

Aici este foarte interesant. Este vorba de credințele pe care le avem, structura noastră internă, scheletul nostru psihologic. Cele mai greu de schimbat principii pe care le avem. Iar ele se referă la noi înșine, la ceilalți și la lumea din jur. Au tentă religioasă și ideologică, deși nu se referă neapărat la religie sau politică.

Ele formează modul nostru de gândire – ochelarii colorați prin care vedem lumea, frecvența noastră radio, universul nostru. Filtrul prin care ne creăm bula în care stăm, oamenii pe care îi alegem, experiențele pe care le trăim. Oamenii pot să își dea și viața pentru aceste idei și valori care stau la baza identității lor – vezi războaiele ideologice, manifestațiile, etc.

Cu toții semănăm cu ei în anumite puncte ale vieții, unde copaci sunt credințele noastre:

– grup de manifestanți care se împotriveau tăierii copacilor –

Dacă folosim diagrama ideologică, putem fi mai degrabă de stânga sau dreapta, autoritarieni sau libertarieni:

Care sunt cele mai importante trei valorile ale noastre?

Lista întreagă aici. Ale mele sunt Freedom, Fun și Friendliness 🙂

Care sunt proverbele/ zicalele pe care le folosim cel mai des?

Care sunt părerile tale despre tine – pozitive sau negative: acceptate sau neacceptate?

S-ar putea să reacționăm negativ când cineva ne pune în evidență tocmai părerea noastră negativă despre noi, neacceptată.

Soluție? Să acceptăm că opusele sunt adevărate: arătăm și bine și mai puțin bine, ne pricepem la unele, la altele nu. Înțelegem multe lucruri și multe nu, etc. Și să vorbim frumos cu noi – așa cum am vorbi cu cel mai bun prieten – altfel vom avea o relație proastă cu noi. Avem nevoie să ne înțelegem bine și să ne simțim iubiți de persoana cu care petrecem tot timpul pe care îl avem – noi înșine 🙂

Avem viziuni mai tradiționaliste sau mai progresiste? Ce părere ai despre LGBTQ? Dar despre relațiile deschise? Crezi că adulterul e o crimă sau exprimarea pasiv-agresivă/ lipsită de asertivitate a unor probleme din relație?

Iubiți oamenii în general, sunteți curioși să îi cunoașteți sau vă interesează doar cei apropiați, iar ceilalți să nu vă stea în cale?

Ce părere aveți despre creșterea copiilor? Citiți tot ce apare nou, vă interesează educația fără pedepse și recompense, prin joacă și câteva limite impuse cu blândețe sau vi se pare ok să mai altoiți copilul dacă nu e cuminte?

Credeți că în viața e un chin care trebuie îndurat sau o ocazie de descoperire? În viață trebuie să fii cel mai bun, sau să te distrezi?

Te enervează tare când cineva își arată îngrijorarea față de tine – Dă-mi un semn când ajungi acasă – fiindcă ți se pare controlling, sau îți place, îl asociezi cu grija și iubirea?

Criticile te fac să te simți foarte prost și te descurajează sau le apreciezi fiindcă te motivează să faci schimbări la tine?

Și tot așa.

Ca relațiile să funcționeze e nevoie să fie cât mai multe credințe similare, mod de a vedea lucrurile similar. Iar acolo unde sunt credințe diferite – dacă nu sunt total opuse, putem învăța unii de la alții. Dacă sunt total opuse putem încerca să evităm discuțiile despre ele. Avem și o vorbă despre asta – să nu vorbim la masă de bani, religie și politică. Tocmai din aceste cauze. Din păcate însă subiectele de evitat nu sunt doar acestea  – în jurul cărora oamenii se pot polariza, ci sunt infinit mai multe – în funcție de credințele, valorile, principiile noastre de bază.

Multe relații se pot destrăma pornind de la conflicte ideologice, de la apăsarea butoanelor roșii sau de la neindentificarea celor care provoacă plăcere. Așa că, mai ales în relațiile apropiate unde ne îmbrățișăm des și astfel putem fizic să ne apăsă butoanele 🙂 avem nevoie – atunci când ne așezăm la panoul de control să ne luăm destul timp de observație, cunoaștere, pentru a ne putea face mai puțin rău, mai mult bine:

Succes!


Georgiana Codrescu
Creative Life Coach
0727 235 888

 

Microfeedback sau cum îi învătăm pe ceilalti să se poarte cu noi

Noi oamenii, ca ființe vii ce suntem, învățăm în mare parte prin pedeapsă și recompensă. Și nu trebuie să fie unele mari: treci în camera ta, ia un tort, uite medalia! ci sunt, mai ales, și foarte mici. Atât de mici încât aproape nici nu le sesizăm. În copilărie, fiecare micro-expresie de pe fața celor alături de care creștem, fiecare nuanță a tonului vocii lor, ne arată că ne aprobă sau că ne resping, în funcție de ceea ce facem.
Primim atunci de la ei: micro-feedback.

Și cum evident vrem să îi mulțumim pe părinți, inconștient, cum nu vrem să îi supărăm – aprecierile, manifestările de afecțiune: ne bucură, iar respingerile, nemulțumirile: ne supără. Și nu neapărat facem ce zic ei, uneori chiar dimpotrivă, atunci când primim feedback negativ, dar el cu siguranță ne modelează părerea de sine, părerea despre ceilalți și despre lume. Ai luat 7 la mate? Meh. Te-a păcălit vânzătoarea la cântar? Pffff. Vrei să sari în bălți? Huh!? și tot așa. Pe de altă parte, recompensele, expresiile pozitive: ne bucură de fiecare dată și ne întăresc comportamentul respectiv. Bineînțeles, atâta timp cât sunt sincere.

Aduce puțin a dresaj:

Dar ce se întâmplă mai târziu, în alte relații pe care le avem? Oferim la rândul nostru micro-feedback celorlalți și le arătăm ce părere avem despre ei, dar și ce părere avem despre noi și cum ar trebui ei să se poarte cu noi. Ce micro-feedback oferim noi când:

  • ne ajută cineva fără să îi cerem? sau ne arată afecțiune
  • cineva face ceva ce ne deranjează? sau se poartă agresiv cu noi

De analizat situațiile de genul acesta fiindcă în cazul în care respingem un gest frumos (Ah, Nu trebuia!) și acceptăm un gest urât (E ok, nu-i nimic!), deși ne deranjează, îi învățăm prin asta pe ceilalți cum să se poarte cu noi. Ajung astfel, evident, să nu ne mai arate gesturi frumoase și să ne arate mai multe gesturi urâte, fiindcă așa au învățat că ne face plăcere sau că nu ne deranjează.

Microfeedback-ul de acest gen are legărură cu imaginea noastră de sine.

Ce merităm noi să primim?

Și de aici poate începe un proces de schimbare.


Georgiana Codrescu
Creative Life Coach
0727 235 888

 

Metode sănătoase de gestionare a emotiilor

*a emoțiilor dureroase, cum sunt: furia, frica, tristețea, dezgustul.
*emoțiile nu sunt negative sau pozitive, bune sau rele – ele semnalează că ceva este sau nu în regulă. De obicei, când ceva nu e în regulă, asta are mai multă legătură cu trecutul nostru, decât cu prezentul, și cu interpretarea noastră subiectivă a realității.
De aceea, avem nevoie să simțim și ne eliberăm în mod funcțional de aceste emoții, pentru a le analiza apoi, a vedea ce au să ne transmită și a vedea de unde vin, de fapt. Urmând apoi să facem față realității cu mult mai multă prezență: empatie, logică și succes.
Cam așa:


Te aștept la cabinet dacă vrei să începi un parcurs de dezvoltare personală!
Georgiana Codrescu
Creative Life Coach

Cum să fii nefericit și să ai relatii proaste

Teoria cognitiv-comportamentală ne arată cum comportamentul nostru este dictat de emoții, care sunt generate de gândurile pe care le avem referitoare la o situație:

Observând acest model, vedem că ar fi ideal să ne putem schimba gândurile – intepretările pe care le dăm situațiilor, astfel încât ele să genereze emoții pozitive, sau neutre și comportamente adecvate, adaptate situației, care să ne ducă la succes.

Acest proces nu este însă unul ușor, semănând destul de mult cu munca de a convinge un conspiraționist că Pământul NU este plat, cu cea a unui ateu de a demonstra unui credincios că Geneza este o poveste creată de oameni pentru a-și explica viața pe Pământ înainte de validarea Teoriei evoluției speciilor, sau cu insistența ta de a-i spune mamei să nu-ți mai pună sarmale, când ea și-a pus deja în cap să te hrănească.

Therapists or computer-based programs use CBT techniques to help people challenge their patterns and beliefs and replace errors in thinking, known as cognitive distortions, such as “overgeneralizing, magnifying negatives, minimizing positives and catastrophizing” with “more realistic and effective thoughts, thus decreasing emotional distress and self-defeating behavior”.

Cuvântul-cheie aici este credințe, care, așa cum știm, sunt implicit iraționale, preponderent emoționale și au legătură cu ce am învățat de mici sau din experiență că ne face bine… chiar dacă pe termen lung ne face rău, sau facem rău altora. Dacă nu ar fi iraționale ar fi doar niște convingeri, deschise către argumente noi, care să le invalideze.

În știință avem principiul falsificabilității, care spune că o ipoteză, teorie, trebuie să poată fi falsificabilă – să se poată demonstra contrariul, ca ea să fie validă. De exemplu, ipoteza care spune că “toate lebedele sunt albe”, poate fi contrazisă de dovada ” lebădă neagră”, ceea ce ajunge să o invalideze. Pe de altă parte, credințele nu prea sunt falsificabile. “Dumnezeu există”, “planetele ne dictează soarta prin vibrații ce nu se pot măsura”, “trebuie să mănânci că așa zic eu”, nu sunt falsificabile și, astfel, iraționale.

Nu este imposibil să provoci și schimbi credințele nefuncționale ale cuiva, dovadă fiind succesele terapiei CBT. Felicitări lor 🙂 Aș vrea însă în continuare să vedem ce putem face și la nivel individual, în completare sau în locul unui proces terapeutic asistat.

Dar, mai întâi, hai să vedem câteva credințe iraționale nefuncționale și cum rezistă ele la dovezi.

– “Nu sunt bun de nimic/ nu sunt îndeajuns de bun”
– Dar ai făcut X, Y, Z! Uite câte realizări ai!
– Da, dar nu înseamnă mare lucru. O să fiu bun când o să consider eu că sunt bun și probabil nu o să consider asta niciodată (ipoteză nefalsificabilă)

– “Oamenii sunt egoiști și răi, își văd numai interesul”
– Dar uite oamenii X, Y, Z, câte fapte caritabile au făcut!
– Nu putem știi ce e în mintea lor, indiferent ce afirmă. Eu cred că fac asta ca să se simtă ei mai bine și nu ai cum să-mi demonstrezi contrariul! (ipoteză nefalsificabilă)

– “Lumea e un loc plin de pericole, mai bine stau acasă”
– Dar uite, ai fost în trecut acolo și acolo și nu s-a întâmplat nimic!
– Am avut noroc! Nu știm ce se poate întâmpla și eu simt că o să mi se întâmple ceva rău dacă ies afară și n-ai cum să mă convingi că nu! (ipoteză nefalsificabilă)

În primul exemplu de mai sus avem și o tehnică care se numește moving the goalposts

an informal fallacy in which evidence presented in response to a specific claim is dismissed and some other (often greater) evidence is demanded. That is, after an attempt has been made to score a goal, the goalposts are moved to exclude the attempt.[3] 

În al doilea exemplu avem o eroare logică care se numește Just in case, sau Worst case scenario, când se alege o interpretare a realității bazată pe frică, nu pe dovezi.

Making an argument based on the worst-case scenario rather than the most probable scenario, allowing fear to prevail over reason.

În al treilea exemplu avem și un tip de gândire emoțională

Emotional reasoning is a cognitive process by which a person concludes that his/her emotional reaction proves something is true, regardless of the observed evidence. For example, even though a spouse has shown only devotion, a person using emotional reasoning might conclude, “I know my spouse is being unfaithful because I feel jealous.”

Emotional reasoning amplifies the effects of other cognitive distortions. For example, a test-taker may feel insecure about their understanding of the material even though they are perfectly capable of answering the questions. If he (or she) acts on his insecurity about failing the written test he might assume that he misunderstands the material and therefore might guess answers randomly, causing his own failure.

Și nu doar anxiety 🙂

Hai să vedem un nou model despre cum poți deveni nefericit și să ai relații proaste:

Critică de sine – trash-talk în urma greșelilor

Devalorizare de sine – minimizarea reușitelor

Stimă de sine scăzută (lipsa valorii personale)

Dependență emoțională de ceilalți (externalizarea valorizării)

Gânduri negative – interpretări negative ale realității
(când nu primim valorizare)

Emoții negative (furie, frică, tristețe) – Nefericire

Lipsa Cunoștințelor – despre cum funcționează oamenii, lumea

Lipsa Abilităților – eleganță, negociere, planificare, reziliență, etc.

Comportament inadecvat (agresiv/ evitant)

Relații proaste cu ceilalți

Și, vice-versa 🙂

Te aștept la cabinet dacă vrei să începi un parcurs de dezvoltare personală!
Georgiana Codrescu
Creative Life Coach

 

Cele 7 păcate capitale ale relațiilor

Dacă tot e să păstrăm referințele biblice, așa cum a făcut și psihologul John M. Gottman, cu ai lui 4 călăreți ai Apocalipsei, am zis să vedem și care ar fi păcatele capitale pe care le putem face în relații, care pot duce la apariția acestora. Fiindcă, nu-i așa, e mai ușor să previi, decât să tratezi.

Probabil că ați auzit de cei 4 călăreți – critica (care poate include și violența fizică), disprețul, defensiva, închiderea în sine – sunt cei care preced o despărțire în cuplu, iar dacă nu – puteți citi articolul de mai sus și vedea și aici care ar putea fi antidotul împotriva lor. Totuși, dacă au apărut, deja este cam prea târziu, de cele mai multe ori, poate fi foarte greu să aplicăm metodele salvatoare, datorită prea multor emoții negative acumulate în timp.

Prin urmare, hai mai bine să o luăm de la început cu atenție, să nu ajungem la ei, să evităm pe cât putem:

  1. Minciuna

Am pus-o prima, fiindcă poate apărea de la începutul relației. Minciuna e atunci când te pui într-o lumină atât de bună, încât nu se mai vede niciun defect (dezvăluindu-le abia după ce ai obținut anumite avantaje). Când închizi ochii și la defectele celuilalt – atunci te minți pe tine și nici asta nu e ceva folositor relației.

Când dai impresia că vrei ceea ce vrea și celălalt: de la o relație serioasă, până la sporturi și activități care-i plac, când dai impresia că îți plac prietenii și familia lui, doar ca să-l faci să se îndrăgostească de tine. Orice moment în care gândurile și expresia ta sunt în dezacord, este o minciună.

Bineînțeles, minciuna e și atunci când spui în mod direct un neadevăr, pentru a te proteja (cel puțin pe moment, fiindcă dacă află celălalt mai târziu e mult mai rău) – de la ascunderea unor dependențe, ce poate implica cheltuirea unor bani comuni pe altceva decât ceea ce declari, sau anumite activități pe care le faci și cu care celălalt nu ar fi de acord, până la înșelat.

În acest caz, responsabilitatea producerii acestui fenomen stă și la partener, care e nevoie să creeze un safe space pentru exprimarea adevărului, să fie înțelegător și orientat spre înțelegerea cauzelor și soluții, mai degrabă decât spre pedepsire (prin critică, ironie, batjocură, respingere, ignorare, silent treatment).

Soluția: maturizarea, asumarea deciziilor și comunicarea gândurilor cu curaj și asertivitate.

2. Înșelatul

Este o formă complexă de minciună și implică și ruperea unui contract simbolic, în cadrul unei relații monogame. Nu cred că e nevoie să insistăm aici – orice înșelat provoacă suferință celuilalt.

Soluția: maturizarea, comunicarea directă a sentimentelor sau încheierea relației, în cazul în care nevoile neîmplinite din relație sunt mult mai mari și mai multe decât cele împlinite, nu le putem împlini singuri și celălalt nu cooperează.

3. Manipularea

Și aceasta este o formă voalată de minciună, amestecată cu insistență, învinovățire și amenințare subtilă prin care îl determini pe celălalt să facă ce vrei tu, împotriva voinței lui. Nici aici nu insistăm, fiindcă este clar în ce mod îi facem rău.

Soluția: maturizarea, independența – să nu mai avem nevoie neapărat de celălalt pentru împlinirea nevoilor noastre.

4. Lăsarea nemulțumirilor să se adune

Atunci când o nemulțumire se tot repetă, se agravează și nu se rezolvă de la sine, e ca în cazul afecțiunilor fizice – pe lângă că ne deranjează constant, poate să se extindă și să degenereze într-o boală cronică (vezi gastrita care se transformă în ulcer, sau apendicita cu peritonită). Este foarte nociv pentru relație să lași nemulțumirile să se adune și apoi să explodezi, și tot așa. Celălalt poate să nu realizeze deloc ce se întâmplă – nici cât de nemulțumit ești, nici ce se întâmplă când explodezi – nu are ce să mai spună atunci.

Soluția: maturizarea, asumarea propriilor stări și gânduri, orientarea spre soluție, cooperarea, curajul de a te afirma.

5. Neprioritizarea relației

Dacă mereu e mai importantă cariera/ familia de origine/ prietenii/ hobbiurile și relația nu primește destul timp și energie, ea se poate ofili, ca o floare neudată. Este nevoie de timp pentru rezolvarea nemulțumirilor și pentru bonding: activități plăcute împreună, ca ea să înflorească și să rodească.

Aici, din nou, e nevoie și ca partenerul să creeze un safe place, se poate ca celălalt să evite prioritizarea relației și fiindcă nu îi aduce o starea de bine interacțiunea.

Soluția: timp de calitate împreună, destul pentru amândoi partenerii.

6. Perfecționismul

Concentrarea pe defectele partenerului și încercarea de a le schimba, pe toate, cu efort susținut, poate duce foarte ușor la chemarea tuturor călăreților.

Soluția: să te concentrezi pe calități, să îl inspiri prin propriul exemplu, să te concentrezi pe evoluția ta, dezvoltarea ta personală, să îți arăți disponibilitatea de a-l sprijini și pe el, atunci când vrea să ceară ajutorul. Ar fi ideal ca fiecare să aibă prieteni cu care să se sfătuiască și un terapeut/ consilier, fiindcă lumea în care trăim este mult prea complexă și avem nevoie de un ghid prin ea.

7. Proiecția

Foarte des, din păcate, se întâmplă să proiectăm pe partenerul nostru roluri care nu au legătură cu el: rolul de mamă/ tată/ bunic/ bunică/ copil/ terapeut/ stăpân/ sclav/ iubit ideal. Mare atenție la ele. Am scris un articol despre asta aici. De observat dacă vi se pare că celălalt seamănă nu unul din cei de mai sus. Poate că seamănă puțin, dar este altcineva, asemănările sunt mai mult create de mintea noastră, ca într-un test proiectiv. Problema când facem asta este că nu mai vedem omul în totalitatea lui și relaționăm astfel cu o fantasmă a noastră, iar asta duce numai la frustrări: celălalt se simte neînțeles, iar noi putem suferi atunci când celălalt (evident) nu se poartă conform rolului din mintea noastră.

Soluția: de rezolvat relația cu persoana reală (mamă/ tată/ bunic/ bunică) pe care o proiectăm, în terapie/ consiliere, de văzut ce nevoi se ascund în spatele celorlalte proiecții (copil/ terapeut/ stăpân/ sclav/ iubit ideal). De discutat deschis în cuplu despre asta.

Cam astea ar fi cele pe care le-am identificat.

Succes! 🙂

Te aștept la cabinet dacă vrei să începi un parcurs de dezvoltare personală!
Georgiana Codrescu
Creative Life Coach

Nu mai arunca apa din cadă cu tot cu bebelușul

Există în engleză această frază:

Don’t throw the baby out with the bathwater

(de unde vine)
Care se referă la atenționarea de a nu arunca ce e bun, la pachet, împreună, cu ce e rău, de care vrei să scapi. Cu alte cuvinte, să fim atenți să nu pierdem ceva valoros, încercând să scăpăm de ceva toxic. Și asta, surprinzător, se aplică foarte des în legătură cu sfaturile (nesolicitate) primite de la părinți.

Unii părinți, ca să nu zicem majoritatea, sau cel puțin din generația trecută, au avut și poate încă au impresia că rolul lor este să ne apere de nereușite, sau să ne îndrume spre succes, cu orice preț, indiferent dacă le cerem sau nu părerea. Și astfel, în funcție de cât de intruzivi și agresivi sunt, în funcție de cât de mare e nevoia lor de putere și control, aruncă spre copii cu diverse sfaturi salvatoare.

– Pune-ți căciula, că răcești
– Când te măriți? că trece viața
– Dă-ți aia jos de pe tine, nu vezi cum arăți?
– Pune și tu mâna pe-o carte, nu mai umbla teleleu
– Să nu te prind cu țigară că-ți rup mâinile
– Dacă vrei să reușești în viață trebuie să dai din coate
– Caută-ți și tu un băiat/ fată de familie bună
– Și? Pe când un copil? Cine o să-ți aducă un pahar de apă la bătrânețe?
– Nu mai alerga, că o să cazi!
– Nu poți fi și tu normal/ă?
– Lasă cluburile și vei-ți de casă, de serviciu
– Termină cu prostiile, auzi, vrea să se facă artistă, să moară de foame
– …și așa mai departe, probabil ați recunoscut genul

Intră la această categorie

orice sfat nesolicitat, intruziv, care sună a critică

Și ce facem o parte din noi, dintre copii când auzim toate acestea? Mai ales dacă se tot repetă în aceeași formă și dacă ne enervează, fiindcă ne fac să ne simțim neînțeleși/ neiubiți? Le respingem. Și ce se întâmplă când le respingem? Putem risca să aruncăm apa murdară cu tot cu bebeluș. Mai exact:

– Nu ne mai punem căciulă
– Nu ne mai căsătorim
– Ne îmbrăcăm cât de fistichiu se poate
– Ne aruncăm în distracții
– Fumăm/ bem
– Devenim prea modești
– Alegem parteneri ciudați/ de la extremele tiparelor de personalitate
– Nu mai facem copii
– Folosim aproape tot timpul liber ca să alergăm sau să facem alt sport
– Respingem orice ține de normalitate
– Frecventăm zilnic cluburile și barurile
– Renunțăm la orice job și insistăm să facem artă (chiar dacă poate nu avem talent)
– …

Sună cunoscut?
Sună a fi … util?

Capcana cea mai mare a celor care ne răzvrătim în felul de mai sus este că avem impresia că ne afirmăm independența făcând invers decât ni se spune. Din păcate însă, nu suntem departe de cei care urmează îndeaproape sfaturile primite, fiindcă și noi, tot la ele ne raportăm, chiar dacă suntem împotrivă. Pam pam.

Independența reală și maturitatea este atunci când blocăm atitudinea/ comportamentul/ intruziunea/ atacul celuilalt (învelișul) și punem pe masă conținutul (miezul), la care ne putem uita, analiza și alege dacă să-l primim sau nu, ori în ce măsură să-l adoptăm. Poate adoptăm doar o parte, de pildă și nu ne căsătorim la biserică, dar facem o ceremonie de genul acesta, dacă așa ne place mai mult:

Cum blocăm atitudinea celuilalt, punând pe masă conținutul?

“Mulțumesc pentru sfat!/ idee/ părere/ împărtășire/ etc.” “Voi lua în considerare ce mi-ai spus”
“Înțeleg că tu așa ai face, poate ar fi o idee bună și pentru mine, o să mă gândesc”
“Interesant, nu m-am gândit la asta. Pentru tine cum a funcționat?”

Vă puteți imagina o castană cu coajă, țepoasă. Îi dați în acel moment jos coaja și analizați conținutul (când vreți). S-ar putea să fie ceva valoros acolo:

Mie personal mi s-a întâmplat să arunc apa cu bebelușul în câteva cazuri, în care m-am redresat, mai am câteva în pending și poate altele nedescoperite.

Depășite acum:
– Fii normală! —— Really? No! 🙂 Și mi-am cumpărat și ăsta:

Consecințe: m-am ținut departe și de lucruri care duceau spre echilibru și liniște
– Ai mai multă grijă de tine ——– Cine mă iubește mă place și așa!
Consecințe: m-am ținut departe de cea mai bună variantă a mea, fizic vorbind
– Fă-te și tu o culoare normală ——- Eu: portocaliu!
La fel
– Nu mai umbla prin cluburi noaptea, stai acasă. ——– Eu: Salsa! Și Bachata! Și Kizomba!
Consecințe: am erodat prin acest comportament o relație și am stat departe de a învăța cum să am grijă de casa în care locuiesc
– Termină cu prostiile, fă și tu o facultate serioasă, angajează-te într-un loc stabil! —— Eu: Facultatea de Comunicare și Relații Publice. 10 joburi schimbate și acum freelancer.
Consecințe: instabilitate și lipsa ascensiunii profesionale pe verticală. Noroc că există și orizontala 🙂

Pending:
– Închide apa că iar plătesc la întreținere de-mi vine rău! (și orice legat de economisire) ——– Eu: nu mă interesează banii!
Consecințe: banii vin și pleacă în afara controlului meu
– Vezi să nu mergi la mare că e (insert catastrofă auzită la știri) ——– Eu: nu mă gândesc la ce poate merge rău, va fi bine oriunde, oricând!
Consecințe: nu mă gândesc la consecințe negative și astfel mi-e greu să creez strategii valide pe termen lung

Necunoscute:
– ?! de explorat

Voi cum stați cu apa și bebelușii? 🙂

Te aștept la cabinet dacă vrei să începi un parcurs de dezvoltare personală!
Georgiana Codrescu
Creative Life Coach