Cum e să-ti petreci viata în patul lui Procust

Voiam demult să scriu acest articol. Știam că e nevoie de el, dar nu știam încă cum să pun problema. Mi-era clar că era o problemă, dar nu știam de unde să o apuc.

Mai multe cliente în special, dar și clienți, aveau probleme cu imaginea de sine, deși ei în ochii mei arătau foarte ok, sau erau chiar frumoși. Am observat, în același timp asta și la mai multe prietene și uneori la mine însămi: una e ceea ce vedeau ele la ele, alta era ceea ce vedeam eu la ele. Sau uneori mă vedeam pe mine frumoasă, alteori nu. Ce e cu asta?

Vi s-a întâmplat? Să vă uitați la cineva și să îl/o vedeți frumoasă/frumos și el/ea să nu se vadă pe sine așa? Care sunt mecanismele ce stau în spatele acestui fenomen?

De curând am dat și eu (la spartul târgului?) peste sintagma male gaze. Este vorba despre modul în care au fost portretizați femeile și bărbații în filme și reclame de-a lungul timpului, în majoritatea cazurilor: stereotipic, limitat, foarte specific. Și astfel, treptat, imaginea “ideală” la care am fost expuși a devenit, în mintea noastră, patul lui Procust pe care stăm și, asemenea personajului mitic, ne întindem sau ne tăiem, mai mult sau mai puțin metaforic.

Se numește “male gaze” fiindcă este vorba de viziunea unui regizor și/sau DOP care sunt bărbați albi și care, vrând-nevrând, au portretizat femeile și bărbații cam în felul următor:

  • Femeile sunt acolo să fie frumoase, să pice lumina frumos pe ele, să fie sexy

  • Bărbații sunt acolo să acționeze: să negocieze/ să se bată/ să înfăptuiască lucruri

  • Femeile sunt despre Frumusețe, și tind spre un anumit fel de frumusețe. Bărbații când sunt frumoși sau sexy sunt așa fiindcă sunt puternici sau dacă sunt doar frumoși sigur sunt prostuți.

  • Bărbații sunt despre Putere. Femeile când au putere de obicei sunt singure, nu reușesc să aibă o relație/ viață de familie în același timp, sau sunt foarte bitchy. Bărbații au de obicei poziții de putere sau sunt oameni de știință.

E adevărat că în ultimii câțiva ani filmele și serialele includ o diversitate mult mai mare de forme, culori și roluri pentru bărbați și femei, arătând și vulnerabilitatea bărbaților și puterea femeilor, uneori frumusețea bărbaților și femei care sunt bine cu ele deși nu se încadrează în vechile norme. Totuși, nu a trecut încă destul timp și nu sunt încă destule exemple de femei care să nu fie obiectificate, care să fie personajul principal într-un film cu super-eroi, sau bărbați care își arată latura sensibilă, fac greșeli, nu iau deciziile perfecte, femei antreprenor, cu frumusețe diversă, etc. Încă multora dintre noi ne-au rămas în minte aceste paturi ale lui Procust:

  • Femeile trebuie să fie frumoase, blânde, înțelegătoare, să îi susțină pe ceilalți, niciodată pe sine (ar fi egoiste dacă ar face asta)

  • Bărbații ar trebui să fie puternici, de succes, să aibă bani, status, să fie înalți și cu pătrățele, să își urmeze necontenit scopurile indiferent de piedici

Și ce ne facem cu un bărbat care vrea să fie apreciat pentru frumusețea și inteligența lui, pentru empatie și blândețe, nu pentru putere și status? Ce ne facem cu o femeie care vrea să fie apreciată pentru inteligența ei și pentru putere, pentru abilitățile de negociere și puterea ei creatoare, având în același timp o frumusețe diferită de normă? Ce ne facem cu persoanele care nici nu vor să se încadreze în normele unui gen sau altul?

 

Ce se întâmplă când nu semeni cu norma? Când patul lui Procust nu ți se potrivește?
Între noi fie vorba – câtor oameni li se potrivește perfect?

Avem, așadar, male gaze, în filme și reclame. Avem, pe deasupra, și critic parent gaze… dacă am avut ghinionul să avem părinți critici, ironici, care ne transmiteau constant că ceva e în neregulă cu noi: fizic sau psihic (în comportament, atitudine, emoții). Un pat al lui Procust supra-etajat.

Când nu ne comparăm cu idealul din filme, ne comparăm cu idealul părinților. Și ne chinuim, încercăm să intrăm într-o formă care nu a fost desenată de noi, sau de persoane care ne iubesc. Fiindcă la un moment dat putem întâlni pe cineva care ne iubește fix așa cum ne vede că suntem și nu înțelegem cum poate să ne iubească așa… când noi nu ne potrivim cu idealurile din mintea noastră. Iar ei nu înțeleg de ce nu ne place mai mult de noi, de ce nu vedem că suntem minunați, de ce ne chinuim.

Bine, acum dacă avem male gaze… am putea să ne gândim și la cum este o female gaze. Sau la o kind and loving parent gaze. Pentru a doua e simplu: tu cum te uiți la un copil pe care îl iubești, la o prietenă sau un prieten drag, la persoana iubită? Dacă e o diferență substanțială între cum te uiți la ei și cum te uiți la tine: ești pe patul lui Procust.

Pentru prima e puțin mai complicat de explicat, dar putem să ne uităm la filmele și serialele noi, cele care includ multă diversitate (uneori parcă exagerat/ostentativ, dar prielnic, având în vedere sub-reprezentarea de până acum) și mai ales la producțiile non-americane – canadiene, suedeze, etc. sau female porn/ feminist perspective. Cum arată frumusețea și puterea acolo?

E dimineață, lumina soarelui răzbate rece prin perdelele transparente. Te întinzi și te întorci pe-o parte cu perna în brațe. Ce ai de făcut azi?

Poate să te dai jos din patul/paturile lui Procust și să îți dai comandă de un nou pat? Unul mare, încăpător, pentru tot ceea ce ești tu, și comod, să te simți bine cu tine.

 

 

 

 

Parintii ideali *guest post*

Am rugat o clientă să facă o listă cu ce i se pare ei important să aibă un părinte ideal, ca să știm la ce ne raportăm, către ce să tindem, ce nevoi avem. Mi se pare un ghid bun, rezonabil, aplicabil, așa că îl vom împărtăși și cu voi, în cele ce urmează:

  • “își iubesc copiii mai mult decât munca
  • sunt afectuoși și empatici
  • nu râd de tine, nu te ironizează, nu-ți invalidează perspectivele
  • sunt sinceri în dialogul cu tine, spun ce simt și de ce, te învață să faci la fel
  • vorbesc frumos, cu calm, nu țipă
  • nu au pretenția să faci cum cred ei că e bine pentru tine
  • nu te șantajează, nu îți trântesc ușa, întorc spatele sau nu îți vorbesc
  • sunt dispuși să vadă mai multe perspective
  • sunt optimiști în viață
  • încearcă să fie mai buni decât ieri, cred că mai au ce schimba, evoluează
  • nu își transmit, ba chiar impun, anxietățile copiilor
  • își învață copiii că lumea e frumoasă, nu mizeră
  • își învață copiii să caute oportunități și să crească
  • vor să te vadă pe tine când ajung acasă, nu televizorul
  • te înscriu la activități de mic (vioară, patinaj, tenis, etc)”
    Ruxandra, 21 de ani

Așa cum ați observat, unele din cele de mai sus sunt generale, pot fi aplicate oricui și oricine ar fi bine să fie așa, nu doar părinții, altele sunt specifice, ceva ce le lipsesc anumitor părinți. Fiecare dintre noi putem avea listuța noastră și mi se pare important să o avem fiindcă așa ne putem asculta nevoile, dorințele și ea funcționează și ca un ghid despre cum am vrea să fim noi: în raport cu ceilalți, dar, mai ales, cu noi înșine. Fiindcă după o vârstă noi luăm rolul părintelui față de sine și ne putem purta la fel de rău cum se purta el cu noi, sau mult mai bine.

Tu cum te porți cu tine?