Ce spui, aia e

Cine spune ăla e… sau ce spui aia e… pentru copilul tău.

Pentru copii totul e nou. De la masa din bucătărie, la nori și ploaie. Așa că se bazează pe tine pentru explicații despre cum funcționează lucrurile.

(vânzătoarea dintr-un magazin de haine): Din ce țară ești tu? Din Egipt?
(un copil a cărui mamă purta burca): Nu sunt din Egipt, sunt din România.
(vânzătoarea): E, din România. Așa sunt și eu din America.
(copilul, cu ochi mari): Pe bune, ești din America?
(vânzătoarea, râzând mândră de ea): Da, sunt din America

(copilul, după un timp): Și cum e în America?

Aș fi vrut să îi zic să nu mai mintă copilul fiindcă așa capătă frică de străini, că pot să îl păcălească, dar era prea târziu.
Copiii te cred când le spui că plouă fiindcă atunci când e cald apa din mare se ridică în sus, la cer și când se răcește cade înapoi, că dacă se aproprie de aragaz pot să se ardă, că laptele vine de la vacă și cadourile de sub brad de la Moș Crăciun.
Tot așa te cred și când le spui că sunt răi, nesimțiți, nesuferiți și ar fi bine să tacă din gură, să nu se facă de râs. Te cred când le spui că sunt proști, așa că nu mai încearcă, sau cei mai deștepți, frumoși, geniali, așa că nu se mai străduiesc.

Vocea ta, atunci când repeți în fiecare zi aceleași lucruri legate de modul în care ei sunt, devine vocea lor interioară ce le va vorbi în minte toată viața.
Vezi cu ce cuvinte le creezi vocea.

Georgiana Codrescu
consilier pentru dezvoltare personală

Legăturile dintre aici, acum și acolo, mai încolo

Când vine vorba de creșterea copilului lucrurile nu par foarte clare. Ce legătură există între experiențele prin care trece acum copilul și dezvoltarea lui ulterioară? Când ești prins, ca părinte, în 10.000 de lucruri de făcut zi de zi e greu să vezi imaginea de ansamblu. Trăiești cu el și schimbările care apar sunt atât de subtile, încât nu ai cum să le observi, fiindcă te obișnuiești cu ele.

Așa că nu ai cum să vezi că dacă de fiecare dată când ia o notă proastă îl compari cu ceilalți colegi, care au luat note mai bune, pentru a-l motiva să muncească mai mult, șansele ca el să se compare mereu cu alții când va fi mare sunt foarte mari. Gândul că ceilalți colegi fac mai mult, te poate face să ajungi în burn-out, la un serviciu cu un manager demanding. Gândul că ceilalți au casa, mașina, iubita, corpul, vacanțele pe care tu nu le ai te poate face să fii foarte nefericit.

Așa că, dacă nu putem vedea viitorul, hai să vedem trecutul. Pe el îl cunoaștem și ne putem baza pentru a trage niște concluzii. De fapt, hai să începem cu prezentul. Ce ne doare, ce ne supără, ce nu e așa cum ne dorim acum? Apoi, după ce am făcut o listă cu toate aceste lucruri, să vedem de unde vin ele. Și de obicei, lucrurile stau cam așa:

  • Copilul nu mă ascultă. Pe tatăl lui îl ascultă, că se joacă cu el. Eu nu mă joc cu el, că mă plictisesc și simt că pierd timpul, că am multe de făcut. Când eram mică mama îmi zicea mereu “ce stai degeaba, ca o leneșă? treci la treabă, că viața e grea, fii serioasă, nu te mai prosti, ce o să zică lumea?”.
  • Văd mereu partea negativă, judec oamenii și îi critic, vreau să fiu perfectă și mă plâng mereu, nu pot să mă bucur de ce am. Tata mereu mă critica dacă greșeam, dacă nu eram destul de bună, de curată, de frumoasă, dacă nu aveam note mari.
  • Nu reușesc să comunic celorlalți nevoile pe care le am. Nici eu nu îmi dau seama că le am uneori. Mama de câte ori spuneam ce vreau și nu era de acord, îmi zicea să vorbesc mai încet, că îi supăr pe ceilalți, sau pur și simplu se făcea că nu mă aude și nu mai vorbea cu mine.

Cumva problemele de acum și aici pe care nu reușim să le rezolvăm, își au rădăcina în acolo, demult. Și de aici putem să ne dăm seama cum ce experimentează acum, aici un copil, poate avea legătură cu acolo, mai încolo, în același mod în care noi am parcus drumul nostru.

Ar fi o ecuație simplă a ceea ce poate influența negativ, în viitor, un copil. Poate, fiindcă se poate să nu se întâmple asta, doar că șansele sunt foarte mari:

  • O suferință repetată, generată de părinți sau îngrijitori; o nevoie neîmplinită în mod constant (de apreciere, respect, iubire, ascultare, iertare, limite, etc.)
  • Un model de părinte/ îngrijitor sau relație în familie nesănătoase (vicii, conflicte permanente, violență, pasivitate, paranoia, depresie netratată, etc.)

Dacă însă un copil a trecut prin una sau amândouă din cele de mai sus, el poate să ajungă să fie fericit urmând un proces terapeutic (sau de auto-terapie) sau sublimând în artă sau sport emoțiile pe care le are, ajungând să facă performanță într-unul dintre aceste domenii. Sau nu… și poate ajunge la izolare, burn out, boală, depresie, vicii sau chiar sinucidere.

E posibil să fie și invers? Un copil să nu treacă prin cele două scenarii de mai sus, să îi fie împlinite nevoile de bază, să aibă un model pozitiv și totuși să ajungă să fie nefericit la maturitate? Nu am auzit/ întâlnit cazuri. Dacă voi știți… e interesant de văzut cum s-a ajuns acolo. De obicei dacă în copilărie se întrunesc cele două criterii se formează o bază solidă de încredere de sine și empatie, cu ajutorul cărora poți naviga prin viață pe orice ape.

Sfatul nostru pentru părinții care au avut fie un model negativ în familie, fie simt că nu li s-a împlinit vreo nevoie de bază este să vină la cel puțin o oră de consiliere, pentru a vedea ce ar avea de lucru cu ei, cum și dacă nu pentru fericirea lor, măcar pentru a reuși să nu transmită mai departe aceleași modele și copiiilor lor.

Georgiana Codrescu
Consilier pentru dezvoltare personală