Cum să-ti calmezi sperietoarea

Fiecare dintre noi avem o sperietoare în interior.
Apare de fiecare dată când suntem într-o situație nouă, de care ne e frică. Simțim că nu ne putem descurca și atunci apar tot felul de gânduri: “Dar dacă?…”, “dacă o să iasă rău?”/ “dacă o să mă părăsească?”/ “dacă o să râdă toți de mine?”/ “dacă o să mă împiedic?”/ “dacă o să mă încurc?”/ “dacă cânt fals?”/ “dacă o să pățească ceva?” dacă, dacă, dacă. Ceea ce e urmat de obicei de un film de groază, în care frica se materializează. Parcă vezi cum o să fii respins/ o să pici examenul/ o să pățești un accident/ o să…

Seamănă întrucâtva cu ea:

De unde vine ea?

Pei ia să vedem: pe cine știi că vorbea într-un fel asemănător?
Sperietoarea interioară poate fi reprezentarea vocii unei persoane cu care am crescut și care ne vorbea într-un mod asemănător. Încerca să ne apere de pericole (așa cum agricultorii vor să apere grâul de păsări). “Nu umbla noaptea pe străzi”/ “Trage fusta în jos”/ “Ce să cauți tu acolo?”/ “Să nu te faci de râs”/ “Dar ce o să spună lumea?”/ “Vino încoa că îi deranjezi pe domnii”/ “Nu fugi că o să cazi”/ “Trebuie să înveți să nu rămâi pe străzi”/ “Dacă mergi la mare să nu intri în apă, că sunt valuri mari și să nu stai la soare că faci cancer de piele”/ …etc.

Sau ce lucruri grave ai pățit? Ce pericole reale a trebuit să înfrunți? (tu, sau cineva apropiat)
Sperietoarea interioară poate fi și rezultatul unei calamități prin care ai trecut (poate păsările ți-au distrus recolta într-un an și nu ai mai avut ce să mănânci și de atunci faci tot ce poți ca să nu mai treci prin asta. Așa cum o persoană cu PTSD evită anumite persoane sau situații care îi amintesc de trauma prin care a trecut.

De ce se poartă așa?

Când te simți la fel de neajutorată ca o găină în fața unei vulpi înfometate nu ai cum să simți altceva decât frică. 

O găină nu poate fugi prea repede, nu poate zbura, ciocul și ghearele ei nu sunt prea puternice. În plus, e mică și nu are nicio armură: e acoperită de pene moi și fulgi.

Așa cum când ai un ciocan în mână totul în jur seamănă cu un cui, așa și când te simți ca un pui neajutorat vezi în jur numai pericole.

Cum o putem calma?

Prin a o ajuta să se protejeze și înarmeze. Prin a o ajuta să gândească rațional și logic. Prin a crea împreună mici experimente care să îi verifice ipotezele (scenariile negative).

1.Cât de întemeiată e teama ta? Te confrunți cu un pericol real?

Uneori ne putem da seama imediat de asta, dacă analizăm puțin, alteori chiar nu știm. Când nu știm ce putem face? Putem să ne informăm, să îi întrebăm pe alții, să așteptăm să vedem ce se întâmplă.

2.Dacă teama ta e întemeiată: cum te poți pregăti, pentru a-i face față mai bine?

Poate poți învăța ceva nou, face o strategie, cere ajutorul, etc.

Cum ne putem proteja și înarma?

Din punctul de vedere al protecției un scut este mai util decât o armură, fiindcă pe el îl poți ridica și da jos imediat, în funcție de nevoi. O armură se pune greu și se dă jos la fel de greu, poate fi menținută în situații în care nu e nevoie de ea (să fii retras, închis, deși ești alături de oameni pașnici, care te iubesc).

Să îți pui un scut înseamnă să te aperi, verbal, atunci când cineva te atacă verbal. Atunci când învățăm să răspundem oricărui lucru care ne deranjează din partea celorlalți, să fim sinceri, să ne susținem adevărul, identitatea, să punem limite, să spunem ce ne deranjează civilizat: atunci începem să ne simțim mai puternici.

Ce înseamnă să ne înarmăm? Înseamnă să învățăm să negociem, convingem și genera empatie în ceilalți mai bine.

Cum putem gândi mai rațional și logic?

Identificând dacă nu cumva avem distorsiuni cognitive în ceea ce credem:

Cum putem crea experimente prin care să ne testăm ipotezele?

Ne e frică să vorbim în public? Putem începe prin a pune întrebări din public, a ține mini-cursuri pentru un prieten, apoi mai mulți, și tot așa. Și vedem dacă ipoteza noastră că o să ne descurcăm oribil este întemeiată. Ne e teamă să cunoaștem oameni noi? Putem merge la un eveniment de socializare mai mic, unde toată lumea vrea să cunoască oameni noi și să se joace un joc. Și așa vedem dacă ipoteza noastră se confirmă sau nu: chiar o să se simtă deranjați ceilalți dacă vorbesc cu ei/ nu o să am nimic interesant de spus?

Și, cel mai important:

E normal să simți teamă în situațiile noi. Asta nu înseamnă că nu o să te descurci. Am încredere în tine că vei lua cele mai bune decizii și că vei învăța din eșecuri, dacă se întâmpla ca ele să intervină.

Avem nevoie de sperietoare atunci când avem de-a face cu pericole reale. Uneori suntem în situații grave: observăm simptomele unei boli/ ale unei relații toxice, etc, și e nevoie să ne panicăm pentru a face ce e nevoie ca să ne fie bine. Nu avem însă nevoie de o sperietoare care sună alarma la fiecare bătaie de vânt. Avem nevoie de o sperietoare atentă, logică, înțeleaptă. Una cu creier 😀 (pentru cine a citit Vrăjitorul din Oz).

Cam așa. Ce zici?