Nu mai arunca apa din cadă cu tot cu bebelușul

Există în engleză această frază:

Don’t throw the baby out with the bathwater

(de unde vine)
Care se referă la atenționarea de a nu arunca ce e bun, la pachet, împreună, cu ce e rău, de care vrei să scapi. Cu alte cuvinte, să fim atenți să nu pierdem ceva valoros, încercând să scăpăm de ceva toxic. Și asta, surprinzător, se aplică foarte des în legătură cu sfaturile (nesolicitate) primite de la părinți.

Unii părinți, ca să nu zicem majoritatea, sau cel puțin din generația trecută, au avut și poate încă au impresia că rolul lor este să ne apere de nereușite, sau să ne îndrume spre succes, cu orice preț, indiferent dacă le cerem sau nu părerea. Și astfel, în funcție de cât de intruzivi și agresivi sunt, în funcție de cât de mare e nevoia lor de putere și control, aruncă spre copii cu diverse sfaturi salvatoare.

– Pune-ți căciula, că răcești
– Când te măriți? că trece viața
– Dă-ți aia jos de pe tine, nu vezi cum arăți?
– Pune și tu mâna pe-o carte, nu mai umbla teleleu
– Să nu te prind cu țigară că-ți rup mâinile
– Dacă vrei să reușești în viață trebuie să dai din coate
– Caută-ți și tu un băiat/ fată de familie bună
– Și? Pe când un copil? Cine o să-ți aducă un pahar de apă la bătrânețe?
– Nu mai alerga, că o să cazi!
– Nu poți fi și tu normal/ă?
– Lasă cluburile și vei-ți de casă, de serviciu
– Termină cu prostiile, auzi, vrea să se facă artistă, să moară de foame
– …și așa mai departe, probabil ați recunoscut genul

Intră la această categorie

orice sfat nesolicitat, intruziv, care sună a critică

Și ce facem o parte din noi, dintre copii când auzim toate acestea? Mai ales dacă se tot repetă în aceeași formă și dacă ne enervează, fiindcă ne fac să ne simțim neînțeleși/ neiubiți? Le respingem. Și ce se întâmplă când le respingem? Putem risca să aruncăm apa murdară cu tot cu bebeluș. Mai exact:

– Nu ne mai punem căciulă
– Nu ne mai căsătorim
– Ne îmbrăcăm cât de fistichiu se poate
– Ne aruncăm în distracții
– Fumăm/ bem
– Devenim prea modești
– Alegem parteneri ciudați/ de la extremele tiparelor de personalitate
– Nu mai facem copii
– Folosim aproape tot timpul liber ca să alergăm sau să facem alt sport
– Respingem orice ține de normalitate
– Frecventăm zilnic cluburile și barurile
– Renunțăm la orice job și insistăm să facem artă (chiar dacă poate nu avem talent)
– …

Sună cunoscut?
Sună a fi … util?

Capcana cea mai mare a celor care ne răzvrătim în felul de mai sus este că avem impresia că ne afirmăm independența făcând invers decât ni se spune. Din păcate însă, nu suntem departe de cei care urmează îndeaproape sfaturile primite, fiindcă și noi, tot la ele ne raportăm, chiar dacă suntem împotrivă. Pam pam.

Independența reală și maturitatea este atunci când blocăm atitudinea/ comportamentul/ intruziunea/ atacul celuilalt (învelișul) și punem pe masă conținutul (miezul), la care ne putem uita, analiza și alege dacă să-l primim sau nu, ori în ce măsură să-l adoptăm. Poate adoptăm doar o parte, de pildă și nu ne căsătorim la biserică, dar facem o ceremonie de genul acesta, dacă așa ne place mai mult:

Cum blocăm atitudinea celuilalt, punând pe masă conținutul?

“Mulțumesc pentru sfat!/ idee/ părere/ împărtășire/ etc.” “Voi lua în considerare ce mi-ai spus”
“Înțeleg că tu așa ai face, poate ar fi o idee bună și pentru mine, o să mă gândesc”
“Interesant, nu m-am gândit la asta. Pentru tine cum a funcționat?”

Vă puteți imagina o castană cu coajă, țepoasă. Îi dați în acel moment jos coaja și analizați conținutul (când vreți). S-ar putea să fie ceva valoros acolo:

Mie personal mi s-a întâmplat să arunc apa cu bebelușul în câteva cazuri, în care m-am redresat, mai am câteva în pending și poate altele nedescoperite.

Depășite acum:
– Fii normală! —— Really? No! 🙂 Și mi-am cumpărat și ăsta:

Consecințe: m-am ținut departe și de lucruri care duceau spre echilibru și liniște
– Ai mai multă grijă de tine ——– Cine mă iubește mă place și așa!
Consecințe: m-am ținut departe de cea mai bună variantă a mea, fizic vorbind
– Fă-te și tu o culoare normală ——- Eu: portocaliu!
La fel
– Nu mai umbla prin cluburi noaptea, stai acasă. ——– Eu: Salsa! Și Bachata! Și Kizomba!
Consecințe: am erodat prin acest comportament o relație și am stat departe de a învăța cum să am grijă de casa în care locuiesc
– Termină cu prostiile, fă și tu o facultate serioasă, angajează-te într-un loc stabil! —— Eu: Facultatea de Comunicare și Relații Publice. 10 joburi schimbate și acum freelancer.
Consecințe: instabilitate și lipsa ascensiunii profesionale pe verticală. Noroc că există și orizontala 🙂

Pending:
– Închide apa că iar plătesc la întreținere de-mi vine rău! (și orice legat de economisire) ——– Eu: nu mă interesează banii!
Consecințe: banii vin și pleacă în afara controlului meu
– Vezi să nu mergi la mare că e (insert catastrofă auzită la știri) ——– Eu: nu mă gândesc la ce poate merge rău, va fi bine oriunde, oricând!
Consecințe: nu mă gândesc la consecințe negative și astfel mi-e greu să creez strategii valide pe termen lung

Necunoscute:
– ?! de explorat

Voi cum stați cu apa și bebelușii? 🙂

Te aștept la cabinet dacă vrei să începi un parcurs de dezvoltare personală!
Georgiana Codrescu
Creative Life Coach

 

Legăturile dintre aici, acum și acolo, mai încolo

Când vine vorba de creșterea copilului lucrurile nu par foarte clare. Ce legătură există între experiențele prin care trece acum copilul și dezvoltarea lui ulterioară? Când ești prins, ca părinte, în 10.000 de lucruri de făcut zi de zi e greu să vezi imaginea de ansamblu. Trăiești cu el și schimbările care apar sunt atât de subtile, încât nu ai cum să le observi, fiindcă te obișnuiești cu ele.

Așa că nu ai cum să vezi că dacă de fiecare dată când ia o notă proastă îl compari cu ceilalți colegi, care au luat note mai bune, pentru a-l motiva să muncească mai mult, șansele ca el să se compare mereu cu alții când va fi mare sunt foarte mari. Gândul că ceilalți colegi fac mai mult, te poate face să ajungi în burn-out, la un serviciu cu un manager demanding. Gândul că ceilalți au casa, mașina, iubita, corpul, vacanțele pe care tu nu le ai te poate face să fii foarte nefericit.

Așa că, dacă nu putem vedea viitorul, hai să vedem trecutul. Pe el îl cunoaștem și ne putem baza pentru a trage niște concluzii. De fapt, hai să începem cu prezentul. Ce ne doare, ce ne supără, ce nu e așa cum ne dorim acum? Apoi, după ce am făcut o listă cu toate aceste lucruri, să vedem de unde vin ele. Și de obicei, lucrurile stau cam așa:

  • Copilul nu mă ascultă. Pe tatăl lui îl ascultă, că se joacă cu el. Eu nu mă joc cu el, că mă plictisesc și simt că pierd timpul, că am multe de făcut. Când eram mică mama îmi zicea mereu “ce stai degeaba, ca o leneșă? treci la treabă, că viața e grea, fii serioasă, nu te mai prosti, ce o să zică lumea?”.
  • Văd mereu partea negativă, judec oamenii și îi critic, vreau să fiu perfectă și mă plâng mereu, nu pot să mă bucur de ce am. Tata mereu mă critica dacă greșeam, dacă nu eram destul de bună, de curată, de frumoasă, dacă nu aveam note mari.
  • Nu reușesc să comunic celorlalți nevoile pe care le am. Nici eu nu îmi dau seama că le am uneori. Mama de câte ori spuneam ce vreau și nu era de acord, îmi zicea să vorbesc mai încet, că îi supăr pe ceilalți, sau pur și simplu se făcea că nu mă aude și nu mai vorbea cu mine.

Cumva problemele de acum și aici pe care nu reușim să le rezolvăm, își au rădăcina în acolo, demult. Și de aici putem să ne dăm seama cum ce experimentează acum, aici un copil, poate avea legătură cu acolo, mai încolo, în același mod în care noi am parcus drumul nostru.

Ar fi o ecuație simplă a ceea ce poate influența negativ, în viitor, un copil. Poate, fiindcă se poate să nu se întâmple asta, doar că șansele sunt foarte mari:

  • O suferință repetată, generată de părinți sau îngrijitori; o nevoie neîmplinită în mod constant (de apreciere, respect, iubire, ascultare, iertare, limite, etc.)
  • Un model de părinte/ îngrijitor sau relație în familie nesănătoase (vicii, conflicte permanente, violență, pasivitate, paranoia, depresie netratată, etc.)

Dacă însă un copil a trecut prin una sau amândouă din cele de mai sus, el poate să ajungă să fie fericit urmând un proces terapeutic (sau de auto-terapie) sau sublimând în artă sau sport emoțiile pe care le are, ajungând să facă performanță într-unul dintre aceste domenii. Sau nu… și poate ajunge la izolare, burn out, boală, depresie, vicii sau chiar sinucidere.

E posibil să fie și invers? Un copil să nu treacă prin cele două scenarii de mai sus, să îi fie împlinite nevoile de bază, să aibă un model pozitiv și totuși să ajungă să fie nefericit la maturitate? Nu am auzit/ întâlnit cazuri. Dacă voi știți… e interesant de văzut cum s-a ajuns acolo. De obicei dacă în copilărie se întrunesc cele două criterii se formează o bază solidă de încredere de sine și empatie, cu ajutorul cărora poți naviga prin viață pe orice ape.

Sfatul nostru pentru părinții care au avut fie un model negativ în familie, fie simt că nu li s-a împlinit vreo nevoie de bază este să vină la cel puțin o oră de consiliere, pentru a vedea ce ar avea de lucru cu ei, cum și dacă nu pentru fericirea lor, măcar pentru a reuși să nu transmită mai departe aceleași modele și copiiilor lor.

Georgiana Codrescu
Consilier pentru dezvoltare personală