Spre Orașul de Smarald

Orașul de smarald reprezintă un ideal, pe care îl putem interpreta în mai multe feluri. Poate fi reprezentarea vieții noastre așa cum ne-o dorim, putem fi noi, așa cum visăm să devenim, poate fi o lume utopică unde toți oamenii sunt fericiți, sau poate fi, ca în poveste, locul unde îl găsești pe Vrăjitorul din Oz, cel care îți poate oferi ce crezi că îți lipsește.

În poveste, orașul de smarald e o mare minciună. Locuitorilor li se spune să poarte neapărat o pereche de ochelari, care să îi ferească de strălucirea orbitoare a smaraldelor. Ochelarii sunt însă verzi și smaraldele sunt doar în imaginația celor care se uită în jur cu acești ochelari. Vrăjitorul – The Great and Powerful – este de fapt un bătrânel simplu, ce a pus la punct un mecanism complicat care să îi facă vocea mai răsunătoare și prezența mai impozantă și care nu face de fapt vrăji. În schimb, este foarte înțelept, fiindcă reușește, până la urmă, să scoată la iveală puterea interioară pe care o au cei care vin la el pentru ajutor. La fel ca un terapeut, nu îți pune pe tavă nicio nouă calitate, doar te ajută să le descoperi pe cele pe care le ai deja în tine. Dacă am face o comparație cu lumea medicală, nu ți-ar oferi antibiotice, ci suc de portocale și morcovi, care îți întărește sistemul imunitar 🙂

Să presupunem că Orașul de smarald este viața noastră ideală și noi așa cum ne dorim să fim. În armonie cu ceilalți, cu o stare de bine interioară, cu împliniri, cu motivație. Drumul până la el este drumul dezvoltării personale și al educației – formale sau informale. Este drumul pe care ne facem prieteni și înfruntăm pericole. Este un drum pe care mergem doar înainte și de la care nu ne abatem, fiindcă distracțiile, de dragul distracției, nu fac decât să ne încetinească.

Chiar înainte de porțile orașului se află câmpul de maci – The Deadly Poppy Field – care te adoarme. Metaforic, poate fi o moleșeală dată de lipsa motivației, care vine din convingerile că nu poți reuși, că nu ești destul de bun, că ești prea (bătrân/ ne-educat/ tânăr/ prost/ urât, etc.), că alții care au reușit ori au avut noroc, ori au muncit zi și noapte de mici, iar tu nu ai cum să recuperezi, etc. De fapt, este vorba de o deconectare de tine. Când vine vorba de artă și creație, pentru a putea face ceva original nu poți și nu e nevoie să studiezi tot ce s-a creat vreodată, ca să găsești o modalitate prin care să te diferențiezi, printr-o analiză rațională, ci doar să te conectezi cu tine, să fii autentic, sincer și să îți spui povestea ta intimă, care nu are cum să fie decât unică, fiindcă tu ești unic.

Moleșeala dinaintea atingerii obiectivului are astfel legătură cu credința intimă că nu putem reuși, că nu merităm reușita, sau că dacă reșim, ceva rău s-ar putea întâmpla. Și atunci ne culcăm pe o ureche, la propriu și la figurat, amăgindu-ne că e destul ce am realizat până atunci, sau spunându-ne că e prea greu să continuăm.

Cei doi care nu sunt în poveste afectați de lanul de maci sunt Omul de tinichea și Omul de paie, fiindcă nu sunt făcuți din carne și oase, cum spun ei. Se ajută unul pe altul, îl trezesc și pe leu, care e mai puternic și toți trei îi iau pe sus pe Dorothy și pe Toto. Astfel, în acele momente de neputință, lipsă de motivație, lipsa găsirii unui scop, prietenii pot veni în ajutor. Omul de paie nu gândește, doar simte. Omul de tinichea nu simte, doar gândește. Cine din jurul tău ar putea avea aceste calități, pentru a sta de vorbă cu amândoi, pentru a găsi o cale de ieșire? Dacă nu găsești printre prieteni poți încerca între terapeuți, mulți sunt specializați ori pe gândirea strategică și analiză, ori pe simțire, emoții, intuiție, iar alții, pe amândouă.

Oricum ar fi, e foarte important să ieșim din lanul de maci. Orașul de smarald, împlinirea viselor noastre se află la o aruncătură de băț 🙂

Georgiana Codrescu
Consilier pentru dezvoltare personală