Mulți părinți se plâng de copiii lor de peste 6-7 ani că preferă să stea pe telefon, tabletă, laptop, la televizor, decât să facă orice altceva:
alte activități recreative, dar care presupun mișcarea și socializarea (fizică), sau
alte activități educative, care să le aducă în viitor diverse beneficii (o meserie de succes – școlare, un hobby din care să câștige bani, relaxare, prieteni sau faimă – artistice, ori un corp mai bine lucrat – sportive).
Prima întrebare care se pune în acest caz este: cum mă comport eu, ca părinte? Cât de mult stau eu pe telefon/ tabletă/ laptop/ la televizor, ca activitate recreativă? Fiindcă, așa cum se știe, copiii învață cel mai mult prin asimilarea modelului parental. Inconștient, ei vor să fie ca mama sau ca tata, fiindcă de mici îi văd aproape ca pe niște zei (“ei pot face tot ce nu pot face eu sau mult mai bine”). Astfel, dacă vrem să schimbăm comportamentul copiiilor noștri, primul lucru este observarea comportamentului propriu și găsirea de noi metode de distracție, care să nu implice ecranele. Avem mai jos câteva exemple.
A doua întrebare pe care ne-o putem pune este: are voie copilul meu să exploreze lumea, în libertate? Fiindcă mulți părinți, din teama ca cel mic să nu pățească ceva, îl țin mai mult în casă, nu-l lasă în parcul din apropiere, nu ies cu el la activități în aer liber (patinuar, cu bicicleta, fotbal, parc de aventuri, la munte, etc), ca nu cumva să cadă și să pățească ceva. Prin urmare, preferă subconștient ca el să stea acasă, chiar dacă asta înseamnă să intre în lumea virtuală a jocurilor, sau să se uite la desene. Ce putem face, dacă avem aceste frici, este să căutăm ajutorul unui terapeut, care să ne ghideze spre a le liniști, fiindcă ele sunt cele care impun multe blocaje în dezvoltarea copilului. Frica noastră devine frica lui, fiindcă emoțiile circulă liber între părinți și copii.
A treia întrebare este: ce părere am eu despre relațiile cu ceilalți, despre prietenie? Statul la calculator este o activitate solitară, chiar dacă poți avea nenumărați cunoscuți în Multiplayer. Cu ei însă nu poți împărtăși problemele pe care le ai, nu le simți limbajul trupului, nu poți crea prietenii profunde și de durată, decât în cazuri excepționale. Prin urmare, dacă un copil stă mult la calculator, e posibil ca el să nu aibă prieteni. La fel ca la prima întrebare: dar noi, ca părinți, avem prieteni? Ieșim cu ei în oraș, ne vedem regulat, îi invităm pe acasă, mergem la ei? Sau ni se pare că nu știm cum să ne apropiem de ceilalți, care au interesele lor și e mai sigur să stăm acasă? Și aici, primul pas este să ne deschidem noi spre ideea de prietenie, să învățăm, dacă nu știm, din cărți sau în cadrul consilierii cum se face și apoi să îl încurajăm și pe cel mic spre asta, 80% prin propriul exemplu, 20% prin a organiza petreceri acasă, sau în aer liber.
A patra și ultima întrebare: cât de importante sunt învățătura, asumarea responsabilităților, disciplina și corectitudinea în educația copilului? Dacă te-ai bucurat văzând această întrebare și ai răspuns cu mândrie “Cele mai importante!”, ai putea începe să îți pui un semn de întrebare.
* Sigur, poate că părinții tăi așa te-au crescut, cerând mereu mai mult și perfect de la tine, iar asta te-a împins să excelezi. Dar cum te-ai simțit? Când resimți în copilărie lipsa aprecierii și iubirii, asta te poate face să nu te apreciezi și iubești nici tu necondiționat și nici să poți oferi asta mai departe. Furia sau lipsa ta de plăcere și motivație pot avea legătură cu aceste sentimente.
* Sau te uiți la lumea în care trăim și crezi că doar cel mai bun poate supraviețui. Dar ce senzație ai văzând lumea așa? Lumea e și rea și bună, la fel ca apa sau focul. Contează cum gestinionezi tu relația cu ea. Poți trăi cu frica de apă sau poți învăța să înoți.
* Vrei să oferi copilului tău un viitor sigur, mergând pe o rețetă imbatabilă. Dar crezi că toți suntem la fel? Poate copilul tău are potențialul de a deveni un toboșar genial, de succes și fericit, sau un programator mediocru și nefericit.
Și totuși, ce nu e în regulă? Doar îi vrei binele. Așa că, atunci când nu vrea, e prea lent sau face dinadins totul într-o doară, alegi să-l forțezi și mai tare. De fapt, educația care formează adulți de succes, studiată și exemplificată de țările nordice, sau de psihologii specializați în parenting din toată lumea este aceea care îmbină Libertatea cu Limitele (nu prea multe și puse cu blândețe). Cele mai importante limite sunt:
* nu-ți face rău ție
* nu face rău altora
* nu face rău obiectelor
* e ok să te distrezi, dar și învață
* e ok să greșești, dar cere-ți scuze/ remediază pe viitor
* e ok să faci dezordine/ murdar, dar fă și ordine/ curat la final
Cam astea ar fi generale și se referă la propria dezvoltare, la relația cu ceilalți și cu obiectele din jur. De aici, fiecare familie își poate crea propriile limite. Ideea e să nu fie prea multe și să fie spuse că blândețe, răbdare, explicând motivele și folosind puterea propriului exemplu. E ok și noi să ne enervăm, dar ne putem cere scuze copilului.
Libetatea aduce plăcere, Limitele aduc lipsa durerii (de acum sau de mai târziu). Când copilul se joacă pe calculator se simte liber și asta îi aduce plăcere. Întrebarea e: ce altă activitate îi propunem astfel încât să îi aducă cel puțin la fel de multă plăcere? Sau cum îi punem limite, astfel încât să îl responsabilizăm?
Echilibrul între Libertate și Limite este foarte important. Dacă lipsește Libertatea, copilul poate fugi în jocuri video, se poate îndrepta spre a fi teribilist, extrem, rebel (fără cauză) sau dimpotrivă, excesiv de timid, retras, neîncrezător în el și în ceilalți. Dacă lipsesc Limitele el poate simți confuzie, să nu știe ce e bine sau rău, să nu aibă o direcție și să nu poată lucra în cooperare cu ceilalți, fiindcă nu poate accepta un lider și nici el nu poate fi un lider complet. Prin urmare, ultimul și cel mai important pas este să trecem, din nou, peste fricile noastre (cu ajutor specializat, de preferat) și să oferim copilului mai multă Libertate – de a fi el însuși, chiar dacă diferit de noi și de a pune câteva Limite sănătoase, cu blândețe, iubire, înțelegere și prin propriul exemplu.
După toate acestea, care pot fi implementate în decursul a 3-4 luni (lucrul cu noi înșine – conștientizarea și liniștirea fricilor) și apoi încă 2-3 luni (pentru a se finaliza adaptarea la noul stil de viață) ne auzim să aflăm cum stau lucrurile 🙂
Mai jos am adunat câteva idei despre ce activități puteți avea în familie, care să favorizeze conectarea între voi, diversificarea și conectarea cu ceilalți. E foarte important să alegeți ceva ce v-ar făcea și vouă, părinților plăcere, nu doar pentru copil, ca să faceți lucrurile cu bucurie și să funcționeze pe termen lung.
Pentru a face mai ușoară trecerea de la jocurile pe calculator la cele de afară:
- Escape rooms:https://escapeadvisor.ro/categorie/escape-rooms-deschise/nivel-de-dificultate/incepatori/
- Virtual reality:https://www.vrstudio.ro/
- Aventura Park:https://www.facebook.com/parcaventuracomana/
- Therme – Galaxy:https://therme.ro/ro/zone/galaxy/
Pentru a-ți face noi prieteni:
- Cercetași:http://scout.ro/
- Voluntariat:https://www.ajungemmari.ro/contact/
- Cursuri de teatru de improvizație:http://www.improvisneyland.ro/academia-de-improvizatie/cursuri-de-improvizatie-pentru-copii/
- Seri de boardgames:https://www.facebook.com/pg/CreativeBoardGaming/events/
- Cursuri diverse:https://www.fundatiacaleavictoriei.ro/category/ateliere-copii/
Gratuite:
- (ai nevoie doar de palete/minge) Ping-pong în parc 🙂 Sau fotbal, tenis, badminton, etc.
- Jocul stânga-dreapta: ieșiți din casă și la fiecare intersecție, pe rând alegeți stânga sau dreapta și vedeți unde ajungeți 🙂
- Photowalking tour (ca aici:https://www.facebook.com/events/394846824384428/)
- Tururi ghidate (ca aici:https://www.facebook.com/events/1856053361202781/)
- (costă doar jocul) Seri de boardgames acasă:https://www.redgoblin.ro/ (mergeți în magazin și vă recomandă ei)
- Exerciții de râs (găsim motive de râs și râdem), minutul de gâdilat, jocul cu șosetele (încercăm să ne scoatem unii altora șosetele din picioare (via @Lavinia Sîrboiu)
Voi la ce v-ați mai putea gândi? 🙂
Georgiana Codrescu
Consilier pentru dezvoltare personală
