Diferente

Uneori, într-o discuție, celălalt are o viziune total diferită față de a noastră a lucrurilor și asta ne scoate din sărite. Sau ia decizii pe care noi nu le-am lua, își dorește lucruri care nouă ni se par lipsite de sens, pretinde de la noi lucruri care ni se par imposibile, sau invers – ne simțim neînțeleși. Povestim cu pasiune ceva și celălalt rămâne rece, sau venim cu tristețe și primim două palme. Metaforice. Cum se poate așa ceva?

E simplu, suntem diferiți. Am văzut asta cel mai bine acum mulți ani, atunci când am descoperit cele 16 personalități gândite de Myers–Briggs. Cei 8 indicatori ai lor sunt: I/E (introvert/ extrovert, își iau energia din a sta singuri sau cu alții), N/S (intuitive/sensing, imaginativi sau practici), T/F (thinking/ feeling, iau decizii bazate pe gândire rațională sau pe ceea ce simt), J/P (judging/ perceiving, judecă sau sunt înțelegători):

Testul: https://www.16personalities.com/free-personality-test 

Scopul tău

Cele 16 personalități relevă fiecare caracteristică a individului (dominanța celor 4 indicatori în cazul lui), dar și despre el ca întreg și “scopul lui în viață”, ce meserii i se potrivesc, cu ce alte personalități se potrivește, cum este în calitate de angajat, partener sau părinte.

Unii au ca scop să analizeze și construiască, alții să descopere și să inventeze, unii să impună reguli și alții să distreze. Fiecare îndeplinește un rol și își trăiește viața așa cum îi place, cum a fost învățat, cum își dorește.

Apoi, am descoperit indicatorii din Big Five:

  • Openness – People who like to learn new things and enjoy new experiences usually score high in openness. Openness includes traits like being insightful and imaginative and having a wide variety of interests.
  • Conscientiousness – People that have a high degree of conscientiousness are reliable and prompt. Traits include being organized, methodic, and thorough.
  • Extraversion – Extraverts get their energy from interacting with others, while introverts get their energy from within themselves. Extraversion includes the traits of energetic, talkative, and assertive.
  • Agreeableness – These individuals are friendly, cooperative, and compassionate. People with low agreeableness may be more distant. Traits include being kind, affectionate, and sympathetic.
  • Neuroticism – Neuroticism is also sometimes called Emotional Stability. This dimension relates to one’s emotional stability and degree of negative emotions. People that score high on neuroticism often experience emotional instability and negative emotions. Traits include being moody and tense.

Testul: https://www.123test.com/personality-test/ 

Abilitățile tale

Acest test ne explică foarte bine de ce unii oameni caută cât mai multe experiențe noi și alții merg la aceeași pensiune, în aceeași stațiune de peste 20 de ani. Cum de unii pot să construiască, metodic un proiect complex, iar alții nu au nicio problemă să se relaxeze, fără nicio grijă. Cum de unora le place la petreceri și alții preferă să stea acasă. De ce unii sunt mai politicoși și alții mai “nesimțiți”. Cum de unii se îngrijorează la fiecare pas și alții se aruncă cu capul înainte și cumpără impulsiv două mașini în aceeași zi 🙂

Și, de curând, ideologiile politice, care pot explica multe lucruri despre cum vedem viața, statul, corporațiile, banii, religia, sexualitatea, clasele sociale, culturile:

  • Right-wing politics hold that certain social orders and hierarchies are inevitable, natural, normal, or desirable, typically supporting this position on the basis of natural law, economics, or tradition. Hierarchy and inequality may be viewed as natural results of traditional social differences or the competition in market economies. The term right-wing can generally refer to “the conservative or reactionary section of a political party or system”.
  • Left-wing politics supports social equality and egalitarianism, often in opposition to social hierarchy. It typically involves a concern for those in society whom its adherents perceive as disadvantaged relative to others (prioritarianism) as well as a belief that there are unjustified inequalities that need to be reduced or abolished (by advocating for social justice). The term left-wing can also refer to “the radical, reforming, or socialist section of a political party or system”
  • Authoritarianism is a form of government characterized by strong central power and limited political freedoms. Individual freedoms are subordinate to the state and there is no constitutional accountability and rule of law under an authoritarian regime. Authoritarian regimes can be autocratic with power concentrated in one person or it can be more spread out between multiple officials and government institutions
  • Libertarianism is a collection of political philosophies and movements that claim to uphold liberty as a core principle. Libertarians seek to maximize political freedom and autonomy, emphasizing freedom of choice, voluntary association and individual judgment. Libertarians share a skepticism of authority and state power, but they diverge on the scope of their opposition to existing political and economic systems. Various schools of libertarian thought offer a range of views regarding the legitimate functions of state and private power, often calling for the restriction or dissolution of coercive social institutions

Testul: https://www.politicalcompass.org/test 

Viziunea ta

Discuțiile despre infidelitate, căsătorie, rolul bărbatului și al femeii, familia tradițională, religia în școli și alte subiecte controversate pot fi explicate foarte bine prin ideologiile la care fiecare din partenerii de discuție aderă. Este util să gândim lucrurile din această perspectivă fiindcă ne ajută să ieșim din dihotomia right or wrong și să intrăm în cea mai realistă: right of left 🙂 Totuși, scopul nostru ar fi să ajungem cât mai mult spre centru, pentru a avea o viziune echilibrată, având deja experiența istorică a extremelor – Stalin/ Hitler vs. lipsa de supraviețuire și răspândire a regimelor anarhiste.

Ideologiile acestea se formează ca orice altă parte din personalitatea noastră în copilărie. Putem avea părinți autoritari (accent pe reguli), permisivi (accent pe libertate) sau echilibrați (și reguli și libertate). Ei pot avea viziuni de stânga (toți oamenii sunt egali, suntem fiii cerului și al pământului) sau de dreapta (există o ierarhie naturală a speciilor și caselor sociale). Iar noi putem adera la viziunile lor sau putem sări în extrema opusă. Și este important, din nou, să ne centrăm, cel puțin în discuțiile cu ceilalți, dacă vrem să evităm conflictele și să dăm dovadă de empatie.

Și, în final, avem tipurile de atașament ale lui John Bowlby care se manifestă în relații – atât de cuplu, cât și părinte-copil sau între prieteni: securizant, anxios, evitant sau dezorganizat:

  • Secure attachment occurs when children feel they can rely on their caregivers to attend to their needs of proximity, emotional support and protection. It is considered to be the most advantageous attachment style.
    • Securely attached people tend to agree with the following statements: “It is relatively easy for me to become emotionally close to others. I am comfortable depending on others and having others depend on me. I don’t worry about being alone or others not accepting me.” This style of attachment usually results from a history of warm and responsive interactions with their attachments. Securely attached people tend to have positive views of themselves and their attachments. They also tend to have positive views of their relationships. Often they report greater satisfaction and adjustment in their relationships than people with other attachment styles. Securely attached people feel comfortable both with intimacy and with independence.
  • Anxious-ambivalent attachment occurs when the infant feels separation anxiety when separated from the caregiver and does not feel reassured when the caregiver returns to the infant.
    • People with anxious-preoccupied attachment type tend to agree with the following statements: “I want to be completely emotionally intimate with others, but I often find that others are reluctant to get as close as I would like”, and “I am uncomfortable being without close relationships, but I sometimes worry that others don’t value me as much as I value them.” People with this style of attachment seek high levels of intimacy, approval, and responsiveness from their attachment figure. They sometimes value intimacy to such an extent that they become overly dependent on the attachment figure. Compared with securely attached people, people who are anxious or preoccupied with attachment tend to have less positive views about themselves. They may feel a sense of anxiousness that only recedes when in contact with the attachment figure. They often doubt their worth as a person and blame themselves for the attachment figure’s lack of responsiveness. People who are anxious or preoccupied with attachment may exhibit high levels of emotional expressiveness, emotional dysregulation, worry, and impulsiveness in their relationships.
  • Anxious-avoidant attachment occurs when the infant avoids their parents.
    • People with a dismissive style of avoidant attachment tend to agree with these statements: “I am comfortable without close emotional relationships”, “It is important to me to feel independent and self-sufficient”, and “I prefer not to depend on others or have others depend on me.” People with this attachment style desire a high level of independence. The desire for independence often appears as an attempt to avoid attachment altogether. They view themselves as self-sufficient and invulnerable to feelings associated with being closely attached to others. They often deny needing close relationships. Some may even view close relationships as relatively unimportant. Not surprisingly, they seek less intimacy with attachments, whom they often view less positively than they view themselves. Investigators commonly note the defensive character of this attachment style. People with a dismissive-avoidant attachment style tend to suppress and hide their feelings, and they tend to deal with rejection by distancing themselves from the sources of rejection (e.g. their attachments or relationships).
    • People with losses or other trauma, such as sexual abuse in childhood and adolescence may often develop this type of attachment and tend to agree with the following statements: “I am somewhat uncomfortable getting close to others. I want emotionally close relationships, but I find it difficult to completely trust others, or to depend on them. I sometimes worry that I will be hurt if I allow myself to become too close to other people.” They tend to feel uncomfortable with emotional closeness, and the mixed feelings are combined with sometimes unconscious, negative views about themselves and their attachments. They commonly view themselves as unworthy of responsiveness from their attachments, and they don’t trust the intentions of their attachments. Similar to the dismissive-avoidant attachment style, people with a fearful-avoidant attachment style seek less intimacy from attachments and frequently suppress and deny their feelings. Because of this, they are much less comfortable expressing affection.
  • Disorganized attachment occurs when there is a lack of attachment behavior.

Un test: https://www.psychologytoday.com/intl/tests/relationships/relationship-attachment-style-test

Stilul tău

Această teorie explică foarte bine atitudinea noastră față de relații, gradul de anxietate pe care îl avem în legătură cu ele sau cât de mult ni le dorim. Explică modul în care reacționăm la stimulii ce vin din afară – cât de mult îi interpretăm negativ, pozitiv sau neutru și cât de echilibrate și durabile sunt relațiile noastre.

Și, la fel ca toate cele de mai sus, se poate, în timp schimba. În urma unui eveniment important sau în urma terapiei, în funcție de scopuri și motivație. De asemenea, ce putem face și este cel mai la îndemână – este să căutăm medii în care personalitatea noastră să înflorească, unde să ne simțim în largul nostru, unde să ne împlinim scopul, să ne punem în valoare abilitățile, un mediu potrivit pentru viziunea noastră și relații în care stilul nostru să fie înțeles și acceptat.

Succes!

Experiente

De-a lungul timpului am fost la multe cursuri, workshopuri, conferințe. Multe informații, la unele dintre ele zici “wow!” și apoi, când ajungi acasă și te regăsești, după un timp, în situația despre care ai învățat ce să faci, parcă uiți tot, sau pur și simplu nu poți aplica ce știi fiindcă emoțiile preiau controlul și îți dictează ele comportamentul, care uneori, cu mintea ta rațională, nici nu îți place. Și ai vrea să te oprești, dar nu poți.

În situații de stres și emoții puternice, de frică sau furie, intrăm în mod obișnuit pe un pilot automat care vrea să ne scoată vii din acea situație, un pilot automat programat de obicei în copilărie, așa că imităm modul în care părinții noștri reacționau în acele situații. Sau intrăm în modul luptă sau fugi, mai exact “fii agresiv” sau “fii pasiv” și iar nu e bine. Un pilot automat care acționează, pe termen lung, împotriva noastră.

Am trecut și eu prin asta și încă mi se mai întâmplă, din ce în ce mai puțin. Ce s-a schimbat? Am descoperit că există și workshopuri sau terapie care chiar funcționează. Care ajunge în profunzime, la cauzele problemelor și repară chiar acolo ce a fost avariat 🙂 Care identifică și schimbă convingeri care nu îmi folosesc. Care identifică momente din trecut când am resimțit o lipsă foarte mare, pe care acum o pot eu singură umple. Care m-au ajutat să îmi descopăr puterea de a răspunde situațiilor care apar, nu doar de a reacționa. Adică de a rămâne la volan, a nu mai lăsa pilotul automat să intre în acțiune.

De exemplu, acum, atunci când mă înfurii, pot sări în poziția observatorului. Mă dau la o parte și observ ce se întâmplă – ce simt, de ce simt așa? ce face celălalt, ce poate fi în spatele acțiunilor lui? Îmi iau un moment de respiro și încerc să înțeleg, mă calmez, îi zic celuilalt “și eu te iubesc” 🙂 Fiindcă așa e și el chiar mă iubește, altfel nu ar fi furios, și după ce trec toate emoțiile pot răspunde calm, ceea ce cred.

Furia e minunată și poate fi exprimată, mai ales dacă o direcționezi spre adevărata cauză a lucrurilor – asupra unei probleme, nu a unei persoane dragi, asupra unui eveniment trecut, care te face să simți ceea ce simți, nu asupra celui prezent, care e doar un reminder de fapt, de cele mai multe ori. E o descărcare de energie, ca o furtună, care poate face rău, dacă e îndreptată spre cine nu trebuie, sau poate face bine, dacă te ajută să vindeci o durere, sau să corectezi o nedreptate – cum ar fi să obții de la o companie aeriană daune dacă ți-au emis greșit un bilet de zbor, ceea ce nu ai obține dacă ai fi prea calm 🙂 Sau ai obține, dar mult mai lent probabil.

Frica e o emoție pe care rareori o conștientizăm. Recunosc că mi-e teamă să îi spun partenerului meu ce mă deranjează, fiindcă am convingerea că nu o să mă asculte, sau că trebuie mereu să fiu drăguță, sau, mai bine, îmi spun că nu e genul meu să spun ce mă deranjează? Recunosc că mi-e teamă să merg la ski de frică să nu cad și să pățesc ceva, sau zic că nu îmi place, nu mă pasionează? Frica ne determină să eliminăm din identitatea noastră lucruri care ne sperie, pe care dacă le-am încerca poate ne-ar ajuta să avem o părere mai bună despre noi, să cunoaștem oameni cu care să ne împrietenim, să avem o viață mai bună. Recunosc că mi-e teamă să mă deschid în fața străinilor, fiindcă cred că îmi pot face rău, sau să văd ce aș putea descoperi neplăcut la mine, sau spun că nu vreau să merg la workshopuri, fiindcă nu mi se potrivesc?

Tristețea este altă emoție văzută ca negativă și din păcate este una foarte reprimată la băieți, așa cum furia este reprimată la fete. Un băiat mare nu “se smiorcăie”, o fată nu “face urât”. Tristețea vine din empatie. Poți simți tristețe pentru cineva, dacă pățește ceva, ca această fetiță:

sau poți simți tristețe pentru tine, când ai pierdut ceva. Atunci când îți blochezi tristețea îți blochezi, de fapt, și empatia ceea ce e destul de grav pentru relațiile pe care vrei să le ai, fiindcă celălalt se va simți neînțeles. În plus, fără tristețe exprimată, nici bucuria nu se mai simte la fel de puternic, cele două comportându-se ca un binom, ca două fețe ale aceleiași monede.

Reprimarea furiei la fetițe generează un comportament pasiv mai târziu, sau pasiv-agresiv, crescând riscul abuzului din partea altora, ce ar putea profita de atitudinea lor. Reprimarea tristeții la băieți poate duce la lipsă de empatie în relații și nevoia de supra-stimulare pentru a simți bucurie. Nerecunoașterea fricilor pe care le avem poate duce la o viață limitată, unde ele ne conduc acțiunile, în spatele măștii lui “așa sunt eu/ nu e genul meu”.

Reprimarea bucuriei nu prea există în cultura noastră, sau foarte rar. Poate doar atunci când mamele țipă la copii să nu mai alerge prin parc, ca să nu se împiedice, ceea ce îi face probabil să asocieze bucuria cu frica (dacă mi se întâmplă ceva bun acum, sigur urmează ceva rău după). Dar, spre deosebire de țări cum sunt Japonia, India, Iran, Corea de Sud, sau Rusia, unde râsul sau zâmbetul sunt semn de prostie, stăm bine 🙂 Ar fi interesant de asociat această tendință a lor spre seriozitate și muncă fără distracție cu ratele de depresie și sinucidere: https://en.wikipedia.org/wiki/List_of_countries_by_suicide_rate Pare că se leagă.

Bottom line: emoțiile nu sunt bune sau rele, doar sunt 🙂

Vă doresc să aveți parte de cât mai multă claritate și control asupra a ceea ce faceți (mai puțin pilot automat), emoții manifestate, cu acțiuni direcționate spre adevăratele cauze, dacă vrem să restabilim un echilibru, și… multă bucurie! 🙂

Georgiana Codrescu
Consilier pentru dezvoltare personală

Spre Orașul de Smarald

Orașul de smarald reprezintă un ideal, pe care îl putem interpreta în mai multe feluri. Poate fi reprezentarea vieții noastre așa cum ne-o dorim, putem fi noi, așa cum visăm să devenim, poate fi o lume utopică unde toți oamenii sunt fericiți, sau poate fi, ca în poveste, locul unde îl găsești pe Vrăjitorul din Oz, cel care îți poate oferi ce crezi că îți lipsește.

În poveste, orașul de smarald e o mare minciună. Locuitorilor li se spune să poarte neapărat o pereche de ochelari, care să îi ferească de strălucirea orbitoare a smaraldelor. Ochelarii sunt însă verzi și smaraldele sunt doar în imaginația celor care se uită în jur cu acești ochelari. Vrăjitorul – The Great and Powerful – este de fapt un bătrânel simplu, ce a pus la punct un mecanism complicat care să îi facă vocea mai răsunătoare și prezența mai impozantă și care nu face de fapt vrăji. În schimb, este foarte înțelept, fiindcă reușește, până la urmă, să scoată la iveală puterea interioară pe care o au cei care vin la el pentru ajutor. La fel ca un terapeut, nu îți pune pe tavă nicio nouă calitate, doar te ajută să le descoperi pe cele pe care le ai deja în tine. Dacă am face o comparație cu lumea medicală, nu ți-ar oferi antibiotice, ci suc de portocale și morcovi, care îți întărește sistemul imunitar 🙂

Să presupunem că Orașul de smarald este viața noastră ideală și noi așa cum ne dorim să fim. În armonie cu ceilalți, cu o stare de bine interioară, cu împliniri, cu motivație. Drumul până la el este drumul dezvoltării personale și al educației – formale sau informale. Este drumul pe care ne facem prieteni și înfruntăm pericole. Este un drum pe care mergem doar înainte și de la care nu ne abatem, fiindcă distracțiile, de dragul distracției, nu fac decât să ne încetinească.

Chiar înainte de porțile orașului se află câmpul de maci – The Deadly Poppy Field – care te adoarme. Metaforic, poate fi o moleșeală dată de lipsa motivației, care vine din convingerile că nu poți reuși, că nu ești destul de bun, că ești prea (bătrân/ ne-educat/ tânăr/ prost/ urât, etc.), că alții care au reușit ori au avut noroc, ori au muncit zi și noapte de mici, iar tu nu ai cum să recuperezi, etc. De fapt, este vorba de o deconectare de tine. Când vine vorba de artă și creație, pentru a putea face ceva original nu poți și nu e nevoie să studiezi tot ce s-a creat vreodată, ca să găsești o modalitate prin care să te diferențiezi, printr-o analiză rațională, ci doar să te conectezi cu tine, să fii autentic, sincer și să îți spui povestea ta intimă, care nu are cum să fie decât unică, fiindcă tu ești unic.

Moleșeala dinaintea atingerii obiectivului are astfel legătură cu credința intimă că nu putem reuși, că nu merităm reușita, sau că dacă reșim, ceva rău s-ar putea întâmpla. Și atunci ne culcăm pe o ureche, la propriu și la figurat, amăgindu-ne că e destul ce am realizat până atunci, sau spunându-ne că e prea greu să continuăm.

Cei doi care nu sunt în poveste afectați de lanul de maci sunt Omul de tinichea și Omul de paie, fiindcă nu sunt făcuți din carne și oase, cum spun ei. Se ajută unul pe altul, îl trezesc și pe leu, care e mai puternic și toți trei îi iau pe sus pe Dorothy și pe Toto. Astfel, în acele momente de neputință, lipsă de motivație, lipsa găsirii unui scop, prietenii pot veni în ajutor. Omul de paie nu gândește, doar simte. Omul de tinichea nu simte, doar gândește. Cine din jurul tău ar putea avea aceste calități, pentru a sta de vorbă cu amândoi, pentru a găsi o cale de ieșire? Dacă nu găsești printre prieteni poți încerca între terapeuți, mulți sunt specializați ori pe gândirea strategică și analiză, ori pe simțire, emoții, intuiție, iar alții, pe amândouă.

Oricum ar fi, e foarte important să ieșim din lanul de maci. Orașul de smarald, împlinirea viselor noastre se află la o aruncătură de băț 🙂

Georgiana Codrescu
Consilier pentru dezvoltare personală

Drumul dezvoltării personale

“Dezvoltarea personală” este un concept devenit popular în România cu cel puțin 10 ani în urmă, ce include orice înseamnă auto-educare, mai ales în zona de psihologie, filosofie și spiritualitate și are ca scop îmbunătățirea stării de bine interioare, a relațiilor și împlinirea scopurilor pe care le avem.

Dacă întrebi Wikipedia, îți va zice că:

Dezvoltarea personală include activități și experiențe care au scopul final de a îmbunătăți starea de conștientizare, dezoltare a talentelor și abilităților personale, îmbunătățirea calității vieții și contribuirea la realizarea aspirațiilor și viselor personale.

Cunoscut și sub denumirea de “self help” sau “evoluție personală”, conceptul de dezvoltare personală include și acitivăți formale sau informale pentru a dezvolta în alții roluri precum cel de profesor, ghid, consilier, manager, coach sau mentor.

Ca în orice domeniu de altfel, avem și o parte mai întunecată, ce aduce cu sine și o reputație mai puțin onorantă a fenomenului. Mai exact, unele cărți de self-help americane și impostorii din zona de spiritualitate. Să le luăm pe rând.

Stilul american de scriere are anumite particularități care se regăsesc atât în cărțile de ficțiunie, cât și în cele de non-ficțiune. Are o anumită claritate, răceală și factualitate, iar în special când e vorba de self-help, o anumită superficialitate. Mai exact, multe cărți americane de “psihologie” conțin 1 singură idee, expusă în diverse feluri și repetată pe parcursul a zeci și sute de pagini. În plus, parcă sunt scrise de un om de vânzări, mai degrabă decât un psiholog sau scriitor.

Pe lângă cărți, asociate cu viziunea americană sunt și programele “transformaționale” în “10 pași simpli”, sau conferințele care seamănă mai mult cu predicile bisericești, un spectacol de fum și oglinzi care promit totul și nu oferă, practic, nimic. În afară, bineînțeles, de un transfer generos, ce face “adepții” să îl divinizeze pe “profet”, doar fiindcă acesta se prezintă cu o energie foarte puternică și se proclamă ca fiind “dovada vie” că procesul propus de el este unul de succes. Cam așa cum este ironizat fenomenul în Yes man, dacă vă amintiți.

“Impostorii” din lumea spiritualității sunt greu de identificat. Având în vedere cât de multe tehnici de terapie s-au dezvoltat între timp, dacă cineva îți face un semn cu mâinile deasupra capului și rostește câteva mesaje, iar asta pe tine te ajută, este greu să îl considerăm impostor pe primul, având în vedere că și în cadrul terapiei clasice, cu psihoterapeuți acreditați de Consiliul Psihologilor putem avea tehnici de vindecare a copilului interior în care practic vorbești cu tine din trecut și îți oferi ce nu ți-au oferit cei din jur când aveai nevoie. Cele două practici, deși deosebite, seamănă mult prin faptul că implicăm autosugestia și imaginația, într-un mod auto-vindecător. Putem totuși identifica “impostorii” dacă, de exemplu, își folosesc autoritatea câștigată pentru a întreține relații sexuale cu cursanții lor, sau obținerea de diverse avantaje din partea lor și acesta este scopul lor de fapt, agenda lor ascunsă. Vezi celebrul nostru guru.

Curățând însă acest domeniu minunat de cele 2 de mai sus, putem spune că el poate fi chiar salvarea multora dintre noi 🙂 Și acum să vedem de ce este el așa de minunat.

Așa cum știm, educația se face în cea mai mare măsură acasă și apoi la școală & cu prietenii, în funcție de cât de mult frecventează copiii o zonă sau alta (orele de clasă sau barurile). La școală nu avem ore de soft-skils, din păcate, cel puțin la școlile de stat din România. Am dat zilele trecute peste o grădiniță foarte promițătoare și știu din auzite că școlile Waldorf și Montessori au programe speciale pentru dezvoltarea abilităților emoționale, însă acestea sunt exemple destul de izolate, momentan. Școala altfel este un proiect interesant, descris de Ministerul învățământului astfel: “un program național al cărui scop este să contribuie la dezvoltarea competenței de învățare și a abilităților socio-emoționale în rândul copiilor preșcolari/elevilor. Programul are o durată de 5 zile consecutive lucrătoare în timpul anului școlar și poate fi derulat pe baza unei planificări ce rămâne la decizia fiecărei unități de învățământ”. Este interesant că pentru abilitățile socio-emoționale ale oamenilor sistemul nostru de învățământ alocă doar (!!!) 5 zile/ an.

Prin urmare, copiii se pot baza doar pe educația socio-emoțională primită de la părinți, sau prin interacțiunea cu prietenii. Iar părinții, dragii de ei, au avut parte de același tip de educație, de cele mai multe ori. Așa că o mare parte din cunoașterea dobândită de umanitate în ultimii zeci de ani (aici găsiți top 100 de cărți, top 25 experimente și top 10 studii, dacă vă interesează) din domeniul psihologiei, care se ocupă cu psihicul uman, adică, practic, cu ceea ce suntem, fiindcă gândurile și emoțiile pe care le avem ne determină acțiunile, rămân în afara ariei noastre de contact. Ceea ce ne aduce la “dezvoltarea personală”, la a lua problema în propriile mâini și a ne auto-educa – singuri, sau cu ajutorul unui consilier sau terapeut.

Din fericire, avem acces la sute de articole și cărți din acest domeniu, la workshopuri și psihologi care ne pot ajuta. Ideal da, ar fi să obținem tot ce avem nevoie în copilărie, atunci când învățăm cel mai ușor orice și când ne putem pregăti pentru viață, așa cum învățăm ce facem când răcim sau ne tăiem la un deget, să ne spălăm pe dinți și să mâncăm fructe, așa ar fi foarte util să învățăm și ce să facem cu emoțiile noastre și cum să construim relații armonioase cu cei din jur. Mai puțin ideal, dar posibil este să învățăm toate aceste lucruri și când am crescut, mai ales dacă vrem să devenim sau suntem părinți, pentru a fi bine cu noi și a-i inspira pe cei mici să fie și ei bine, fiindcă educația, pentru ei, înseamnă într-un procent foarte mare, imitarea noastră, a părinților.

Și fiindcă vorbeam mai sus de salvare, educația emoțională poate salva vieți, pentru că traumele lăsate nevindecate fiindcă nu știm cum să facem asta, duc la anxietate sau depresie, principala cauză a sinuciderilor. Putem compara, să zicem cu o problemă la matematică, pe care nu o putem rezolva dacă nu am învățat mai înainte logaritmii, de pildă, sau ecuațiile diferențiale, doar că nerezolvarea ei nu este o problemă de viață și de moarte… în mod obișnuit.

La fel ca Dorothy, leul cel fricos, omul de tinichea și omul de paie, ne lipsește câte ceva.
Ce ne lipsește ca să fim bine?

Să pornim la drum, Vrăjitorul din Oz ne așteaptă 🙂

Georgiana Codrescu
Consilier pentru dezvoltare personală