Vindecare emotională

De obicei începi un parcurs terapeutic când te-ai săturat. Când s-a adunat prea multă suferință în viața ta, pe un anumit subiect și nu-i mai poți face față. Când ajungi să nu mai poți funcționa într-un domeniu sau altul, când plângi foarte mult, relațiile pe care le ai se destramă, te simți neintegrat, nu reușești să faci ce îți propui și toate modalitățile pe care le aveai înainte de “coping” – de a face față, nu te mai ajută. Atunci cauți ajutorul unui specialist.

Nevoia de vindecare vine atunci când există o durere. Durere emoțională, rană emoțională, spune-i cum vrei. Este acel sentiment de gol și disperare care apare când te gândești la ceva anume, de obicei la o lipsă, o despărțire, un “aș vrea să fie și nu e”. La fel ca în medicină, e nevoie de analize, pentru a vedea predispozițiile, investigație, să vezi de unde vine durerea, diagnostic, care poate fi chiar “broken heart”, “singurătate”, “respingere” și apoi de tratament.

Tratamentul poate lua diferite forme, așa cum este și terapia, însă de cele mai multe ori se bazează pe două etape: conștientizare (la nivel mental), când înțelegi cum funcționează lucrurile logic, ce mecanism duce la ce comportament și apoi vindecare (la nivel emoțional), când simți – îți exteriorizezi toate emoțiile, te pui în locul altor persoane cu care interacționezi pentru a le înțelege mai bine, îți oferi ce ți-a lipsit într-un anumit moment și activezi în tine forțe pe care nici nu le știai acolo.

Cum faci asta? Descoperind în primul rând ce crezi că nu poți face. Apoi dându-ți voie să faci acel lucru. Simplu de zis, și mai simplu de făcut. Doar că e nevoie de un cadru sigur, un trainer cu experiență și un grup ca tine, gata să te susțină.

Pe 8-9 decembrie avem un workshop de vindecare: https://www.facebook.com/events/163063527975675/

Dacă te interesează – te așteptăm!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *