Întâlnire cu Mihaela

Avem pe 14 un workshop cu Mihaela și am vrut să aflăm mai multe despre ea. Vezi mai jos discuția la un ceai (de iasomie) cu un terapeut foarte cald și câteva urări la final scrise parcă special pentru tine 🙂

Cine este Mihaela Ruscior? Şi Olimpia (este numele moştenit de la bunica mea). Iar Mihaela pentru că părinţii mei au vrut să îmi sărbătoresc numele împreună cu sora mea mai mare Gabriela. Sunt o tânără femeie căreia îi plac o mulţime de lucruri şi are o grămadă de vise… unele mai îndrăzneţe, altele mai potolite. Îmi place să citesc, să petrec timp frumos împreună cu prieteni dragi, să fac plimbări lungi, să fac sport şi chiar să lenevesc uneori la un film bun.

Am studiat Psihologia pentru că mi-am dorit să lucrez cu oamenii. Am studiat jocul (devenind psihoterapeut prin joc şi dramaterapeut în cadrul Asociaţiei de Terapie prin Joc şi Dramaterapie din România) – da, chiar există o şcoală pentru asta – pentru că am descoperit că prin joc rămânem tineri şi păstrăm copilul interior. Sunt un psiholog  îndrăgostit de joc şi creativitate, cu drag de oameni, cu o experienţă profesională îmbogăţită în cei peste 15 ani de activitate în lucrul cu copii si adulţi proveniţi din medii defavorizate, persoane vârstnice, copii cu diverse dizabilităţi sau cu probleme de dezvoltare, dificultăţi emoţionale şi comportamentale.

Sunt pasionată de mişcare, de dans (şi am studiat cu adevăraţi profesionişti în cadrul Asociaţiei Române de Psihoterapie şi Dans despre cum mişcarea ne pune în contact cu propriul corp), dramaterapie, metode expresive de dezvoltare, pe care le-am explorat pe propria piele si pe care le-am îmbinat în ultimii ani şi le-am împărtăşit în cadrul unor ateliere creative cu oameni dornici să se redescopere.

Cum ai ales drumul psihoterapiei?

În urmă cu câţiva ani am descoperit, pe o tejghea la un târg, o piatră dintr-o mulţime de bijuterii fascinante. Doamna cu bijuteriile mi-a spus: “piatra ta este cea către care te duci şi pe care pui mâna şi o alegi singură”…şi am ales “angelitul”, o piatră despre care nu mai auzisem până atunci, o piatra frumoasă, de culoare  gri – bleu cu nuanţe de albastru – violet. Apoi am citit despre ea şi am aflat că este piatra vindecătorilor şi a terapeuţilor. Curioasă întâmplare… eu chiar cred că nimic nu e întâmplător. Atunci când am ales să fiu terapeut nu m-am gândit că există şi o piatră pentru asta şi că poţi face chiar nişte bijuterii minunate din ele. Eu cred că meseria asta m-a ales pe mine, a fost un parcurs natural.

De ce joc și joacă, artă și dans? Pentru că mie îmi plac lucrurile care se întâmplă natural, lin, curgător, frumos. Cred că arta (şi nu sunt artist), mişcarea şi dansul (şi nu sunt dansatoare), jocul şi teatrul (nu, nu sunt actor) ne pot ajuta să intrăm foarte profund în sufletul nostru, să ne întâlnim cu emoţiile noastre şi să le lăsăm să se exprime liber atunci când sunt pregătite. De-a lungul anilor am întâlnit oameni care nu pot vorbi sau nu se pot opri din vorbit. De multe ori noi, adulţii ne ascundem în spatele cuvintelor, uneori copiii nu pot exprima în cuvinte ceea ce trăiesc, persoanele cu dizabilităţi nu se pot exprima verbal. Şi atunci, dincolo de cuvinte avem artele, în toate formele sale.

Ce îți place cel mai mult la meseria ta? Oamenii! Şi poveştile lor. Şi faptul că uneori am putut să aduc alinare. În plus, în munca mea, de multe ori mă joc, dansez, modelez, mă joc cu tot felul de texturi. Şi invăţ o muţime de lucruri de la alţi oameni!☺

Cum a fost drumul tău de dezvoltare personală? Spune-ne câteva lucruri pe care le-ai învățat.   Călătoria aceasta către tine nu e niciodată uşoară; odată începută vei vrea să continui (deşi uneori am vrut să fug mâncând pământul). Dar dacă ai răbdare şi curaj să rămâi îţi poate aduce multă alinare. Eu am parcurs un drum lung, care încă mai continuă. Dar am învăţat să fiu blândă şi răbdătoare cu mine, să-mi dau voie să fiu slabă şi vulnerabilă câteodată, să cred în mine.

Care sunt cărțile, filmele, oamenii care te-au inspirat cel mai mult și cum? Sunt multe cărţi care m-au inspirat şi mulţi oameni pe care i-am cunoscut şi care prin poveştile lor de viaţă m-au încurajat, întristat, inspirat – pentru că fiecare viaţă e unică şi fiecare emoţie împărtăşită este valoroasă. Părinţii şi bunicii mei au fost mereu o sursă de inspiraţie pentru mine, prin iubiea pe care au dăruit-o altora, prin bunătatea şi generozitatea lor, prin simplitatea de a vedea şi a trăi viaţa. Ei mi-au clădit încrederea, m-au învăţat să fiu atentă cu ceilalţi şi să respect oamenii.

Recent am am citit “Drama copilului dotat” (Alice Miller) – o carte care m-a răscolit pentru că am înţeles că noi venim de fapt pe lumea asta “dotaţi” cu tot ceea ce ne trebuie ca să fim bine cu noi şi cu ceilalţi.

De ce este important să sărbătorim? “A sărbători” înseamnă a ne manifesta sentimentele de bucurie, de recunoştinţă, de admiraţie faţă de o persoană sau un eveniment. De aceea este pentru mine important să sărbătoresc… pentru a aduce recunoştinţa mea şi pentru a mă bucura împreună cu ceilalţi.

Dacă ai scrie o carte – despre ce ar fi? Bineînţeles de poveşti! Pentru mici şi mari deopotrivă, despre eroi şi eroine, despre crai şi prinţese, despre zmei şi zâne. Pentru că prin poveşti putem să spunem multe, pentru că poveştile sunt vindecatoare.

Lasă-ne câteva urări pentru 2019

Să fiţi buni pentru că bunătatea nu rămâne nerăsplătită, să faceţi în continuare lucrurile cu iubire şi pasiune, să iertaţi şi să păstraţi speranţa pentru că speranţa ne ajută să construim lucruri măreţe!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *