Iubire sau atașament?

Foarte mulți oameni se bat cu pumnul în piept că iubesc, când de fapt tot ce fac este să se simtă atașați de cineva. Dar mă doare! spun ei. Simt ceva, aici în inimă, sau în stomac. Și așa știu ei că este iubire. Se gândesc la celălalt, îi vor prezența, vor să petreacă timp împreună, să fie ascultați, vor x, y, z și să fie iubiți înapoi în felul în care îl vor ei. Dar este asta iubire adevărată?

Hai să vedem care sunt relațiile cele mai frumoase din viața noastră. Și sper că fiecare să fi avut măcar una, măcar la un moment dat. Sunt relațiile:

  • care simți că vor fi mereu acolo 
  • în care te simți acceptat așa cum ești, nejudecat
  • în care nu te cerți, nu există violență verbală, furie împotriva celuilalt, te enervezi, dar mai mult pe pe situații, foarte puțin și rar pe celălalt și atunci e ca o ușoară iritare
  • lipsește frica de pierdere, nu există gelozie
  • lipsește nevoia de a fugi, te simți în largul tău împreună și e plăcut
  • nu vrei nimic anume cu ei, doar să petreci uneori timp împreună – vii spre ei nu cu nevoie, ci cu dorință, de a împărtăși bucurie

Cam așa arată iubirea necondiționată, ce are la bază dorința ca celălalt să fie fericit, așa cum vrea el. În care oferi libertate totală și atenție când vă întâlniți. Îl înțelegi când are stări proaste, oricare ar fi ele și nu pretinzi nimic de la el. Nu are datoria să îți ofere nimic. Nu faci interpretări negative despre el și ai o părere foarte bună despre el, fix așa cum e.

Ați avut, prieteni de genul acesta? Știi că are niște defecte, dar nu te deranjează cu nimic. Așa e el, spui.

Ce se întâmplă în acest caz cu membri apropiați ai familiei sau în relațiile de cuplu pe care le avem când nu bifăm toate cele șase criterii de mai sus? Avem parte de atașament și nu de iubire adevărată, necondiționată. Avem parte doar de iubire condiționată, care nu e chiar iubire. Seamănă mai mult cu o tranzacție, te folosești de celălalt pentru a-ți împlini niște nevoi. Cum recunoști atașamentul?

  • există certuri frecvente, aprinse și nu ai o părere prea bună despre celălalt
  • vrei ca celălalt să facă ceva anume și dacă nu face – scandal
  • există gelozie
  • există dorința de fugă și dorința de a agățare și control
  • cauți mereu dovezi pentru lipsa iubirii, fiindcă nu ai încredere că există de fapt
  • corpul tău reacționează ca în fața unui pericol atunci când ești lângă celălalt, nu te poți relaxa, nu te simți în largul tău

Și ce se poate face atunci când cineva cu care ești într-o relație de atașament este foarte apropiat – părinte sau soț? Renunți la relație pur și simplu? Mai există o cale:

  • să pui limite (mulțumesc pentru grijă/ sfat, dacă ți se impun lucruri, dacă nu îmi mai reproșezi lucruri poate voi coopera mai mult, dacă ți se reproșează mereu ceva)
  • să vezi ce poți oferi și ce nu și să oferi ce poți
  • să spui foarte clar ce vrei, frumos și apăsat și des și să fie ok dacă celălalt nu poate sau refuză
  • să îți împlinești tu nevoile care așteptai să fie împlinite de celălalt (dacă era nevoia de acceptare, să te accepți, dacă era nevoia de conectare, să te conectezi cu tine, dacă era nevoia de ascultare, să te asculți, dacă era nevoia de răsfăț, să te răsfeți, etc.)

Și atunci sunt mari șanse să începi să ai relații mai bune, autentice și cu ei. Fiindcă senzația aia de durere, din piept, e doar frica de a nu-l pierde pe celălalt, pe când iubirea necondiționată e unică și eternă.

Succes!

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *