Proiectia psihologică: impersonarea

Am vorbit aici și aici de două feluri de proiecții pe care le putem face. În prima aducem trecutul în prezent, în a doua atribuim celorlalți calități ale noastre, pe care nu vrem să ni le recunoaștem.

Acum vom vorbi de al treilea tip de proiecții pe care îl putem face, de la altcineva pe noi însine. Când ne purtăm, de multe ori fără să vrem și fără să ne fie util, ca altcineva. Vom vedea, la final, cum putem întoarce aceste impersonări în favoarea noastră.

În primul rând ce sunt impersonările? Poate ați văzut clipuri de genul:

sau

Este vorba nu de situațiile când te trezești vorbind ca Morgan Freeman (deși ar fi interesant) ci atunci când ridici tonul exact așa cum făcea mama ta. Sau când îți impui punctul de vedere ca bunica. Sau când tăceai, atunci când te enervai, ca bunicul. Sau când râdeai când erai prins cu minciuna, ca tata. Sau când te uiți în fiecare seară la TV cu o bere, ca el. Sau când te plângi și vezi doar partea negativă a lucrurilor, ca mama.

Se simte uneori ca o transă în care intrăm, cu o senzație de familiaritate, această stare prin care imităm persoane cu care am crescut, mai ales în situații stresante, sau când este vorba de ritualuri zilnice. Ne aduce un anumit confort să facem asta, fiindcă ne salvează energie mentală (nu mai alegem noi pentru noi) și o oarecare siguranță (dacă ei au făcut asta și au supraviețuit, înseamnă că e ok să facem și noi la fel).

Dar cât de bine au ajuns, de fapt? Este de ajuns supraviețuirea, sau vrem să avem o viață împlinită?

Ce putem face, atunci când identificăm comportamente de impersonare, este să vedem unde au ajuns acele persoane, practicându-le. Poate părinții au ajuns la divorț, datorită conflictelor în care se țipa. Poate au ajuns să aibă probleme de sănătate, dacă au exagerat cu viciile. Poate că atitudinea lor față de bani, pe care am adoptat-o și noi, i-a dus la o situație nu prea mulțumitoare. Poate că obiceiul lor de a se izola acasă după fiecare zi de lucru i-a dus la singurătate.

Și atunci, putem fi atenți la modelele cu care am crescut și, dacă avem tendința de a-i imita, să ne dăm seama când facem asta și să spunem STOP! Asta sunt eu, sau altcineva? Eu, dacă m-aș gândi la binele meu pe termen lung, cum aș face?

Spuneam că am putea chiar întoarce acest fenomen în favoarea noastră. Și asta mai ales când vrem să adoptăm obiceiuri noi, putem identifica noi modele pe care le cunoaștem cât de cât bine, din trecut, prezent, din viața de zi cu zi, sau actori, oameni de afaceri, chiar desene animate, sau orice alte personaje care ne inspiră și să ne întrebăm:

Cum ar face X în această situație?

Ceva de genul:

sau

Succes cu impersonarea modelelor pozitive! Și cu construirea propriului mod de gândire, folositor atât pe termen scurt, cât și lung 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *