Proiectia psihologică: transferul

Poate nu mulți știu, dar majoritatea dintre noi purtăm, zi de zi, un videoproiector mic în buzunar.

Și de fiecare dată când ceva din realitatea exterioară, din prezent, seamănă cu ceva din trecut și are o încărcătură emoțională destul de puternică, băgăm mâna după el, îl scoatem, alegem de pe hard amintirea respectivă, pe care o proiectăm peste ceea ce se întâmplă acum și… Play!

Și proiecția asta vine nu doar cu imaginile din trecut, ci și cu emoțiile din trecut. Uneori și cu gusturi, mirosuri, sunete sau senzații pe piele de atunci. E 4 sau 5D. Și în acest fel, realitatea de acum se combină cu realitatea de atunci, așa cum ne-o amintim, și se crează o nouă realitate:

Realitatea ++

Fenomenul prin care realitatea din prezent se “îmbogățește” cu cea din trecut are la baza o explicație evoluționistă. Și anume, era important în trecut, când aveam mai mulți prădători naturali, să suprapunem Clipul video în care eram atacați de un tigru, peste Clipul video prezent, în care un tigru se apropie de noi, ca să fugim și să avem mai multe șanse de supraviețuire.

Dar ce ne facem acum, când proiectăm amintiri legate de oameni din trecut peste oameni din prezent? Și poate cei din trecut ne-au făcut într-un fel rău, dar cei din prezent nu ar face asta, chiar dacă seamănă, într-un fel sau altul, cu primii. Atacatorii, când e vorba de oameni, sunt fiecare unici, fiecare om e ca dintr-o specie diferită, spre deosebire de tigri, care seamănă între ei ceva mai mult și putem spune cu ceva mai multă siguranță că dacă unul e înfometat și trecem prin fața lui s-ar putea să ne muște de gât.

Ce ne facem când Realitatea ++ nu ne ajută să avem o viață mai bună, chiar dimpotrivă?

În Psihologie, acest fenomen se numește transfer:

Transference is a theoretical phenomenon characterized by unconscious redirection (projection) of the feelings a person has about their parents, as one example, on to the therapist. It usually concerns feelings from a primary relationship during childhood.

It is common for people to transfer feelings about their parents to their partners or children (that is, cross-generational entanglements). For instance, one could mistrust somebody who resembles an ex-spouse in manners, voice, or external appearance, or be overly compliant to someone who resembles a childhood friend.
(sursa)

Ce se întâmplă când am fost victimele unui abuz în trecut din partea unui bărbat cu părul brunet, la costum și apoi de câte ori vedem un om brunet și la costum ne punem platoșa și fluturăm buzduganul? Ce se întâmplă când cineva care ne critica de câte ori avea ocazia folosea expresia “ce-o fi o fi” și de câte ori auzim acum de la cineva asta ni se ridică țepii pe spate față de acea persoană? Dar dacă mama ne bătea și spunea în același timp că face asta fiindcă ne iubește? Ce se întâmplă când cineva spune acum că ne iubește și nu ne bate… ne mai simțim iubiți?

În liceu poate colegii cu bani te respingeau. Ți-ai zis că cei cu bani sunt oameni nașpa și de atunci de câte ori vezi pe cineva cu bani… Play! filmulețul din trecut și astfel îi eviți. Când locuiai cu părinții poate nu aveai voie să sari pe canapea, că erai pedepsit și trimis în camera ta. Acum, de câte ori vezi pe cineva sărind calul… Play! filmulețul din trecut și îl atenționezi, să se liniștească, ca să îl protejezi de fapt de emoțiile tale negative din trecut din urma pedepselor.

Uneori, putem da Play! și unor filmulețe din trecutul mai recent:
Nu ai spălat vasele, observă el
Nu ești mulțumit de nimic, niciodată! Ba că n-am făcut patul, ba că n-am curățat pe jos… Mereu ai impresia că nu fac destulă curățenie. Adică nu sunt o soție bună! Găsește-ți alta!
Dar eu doar…
– (pleacă nervoasă)

Deși și acolo este foarte posibil să avem și o proiecție din trecutul mai îndepărtat, când altcineva se arăta destul de des nemulțumit de noi.

Problema cea mai mare cu aceste proiecții este că ne scapă de cele mai multe ori conștientului. Adică nu ne dăm seama pe moment, sau nici după exact ce s-a întâmplat, de ce ne-am enervat așa de tare, deși avem senzații familiare în corp, sau putem identifica persoane din trecutul nostru cu care seamănă cele prezente. De obicei, ni se pare justificată reacția noastră de respingere, ce poate fi percepută ca fiind foarte agresivă de ceilalți, care nu înțeleg ce s-a întâmplat și cu ce au greșit… sau de ce te porți așa urât – poate că ești un om rău/ nesimțit, de fapt?

De fapt, tot ce ai făcut a fost să dai Play! unei proiecții dureroase, din trecut.

Proiecțiile astea pot avea efect în prezent – să ne apărăm de ceva perceput ca fiind periculos, sau ca bază pentru unele predicții în viitor, fiindcă dacă în trecut s-a întâmplat x și asta a dus la y (nefavorabil), iar situația din prezent seamănă cu x, atunci poate că se va ajunge iarăși la y. Și nu vrem asta.

Și, totuși, revenind, să ne amintim adevărul:

Nicio persoană nu este identică cu alta. Nici chiar gemenii care au trăit majoritatea vieții împreună. Prin urmare, nu putem știi cum este cineva, pe baza experienței cu altcineva.

Nicio situație nu este identică cu alta. Prin urmare, nu putem știi cum se va desfășura ceva, pe baza experienței cu altceva. Putem face doar aproximări și predicții posibile, nu sigure.

Și aici, de obicei, oamenii se gândesc la criminalii în serie, dintr-un motiv sau altul.
– Pei bine, Gia, dacă știi că există criminali în serie și ai văzut filme în care ei mint și manipulează, nu ar fi bine să stăm departe de oamenii care mint și manipulează?
– Poate că putem alege să stăm departe de ei, sau să le spunem ce ne deranjează la ei pentru că nu ne place comportamentul lor, mai bine, nu pentru că ar putea fi criminali? Sunt multe motive ce pot sta în spatele comportamentului lor, uneori poate chiar faptul că îi intimidăm și vor să se facă plăcuți.

Sau, cineva ar putea duce la extrem lucrurile:
– Pei bine, dar dacă soțul meu de câte ori vine acasă intră încălțat și nu se spală pe mâini, să nu-i spun că mereu face asta și mă enervează?
– S-ar putea ca reacția ta să i se pară exagerată, dacă răspunzi unui cumul de situații, în loc să răspunzi situației de față, mai ales dacă e prima oară când o spui.
– Dar dacă îi repet în fiecare dimineață că a uitat să pună capacul la pasta de dinți cu o seară înainte și se usucă pasta? Și NICIODATĂ nu-l pune?
– Cum ar fi să îți mai iei și tu o pastă de dinți și să-l lași pe el cu obiceiul lui? E greu să schimbi obiceiuri, mai ales că poate pentru el a nu pune capacul e o formă de rebeliune, ca o supapă, fiindcă în restul zilei este nevoit să urmeze la job prea multe reguli și are nevoie de asta, ca să se echilibreze. Ce te enervează pe tine de fapt când vezi acea pastă de dinți? La ce te duce cu gândul?

Și așa identificăm proiecțiile pe care le facem.

Și ca să avem o metodă simplă, la îndemână, pentru a identifica dacă am făcut sau nu o proiecție, fiindcă așa cum ziceam mai sus, ele pot scăpa conștientului, vă propun metoda BAROMETRULUI.

De câte ori ne enervăm peste 50%, putem presupune că am făcut și o proiecție, peste situația prezentă, ușor neplăcută. Ni se ridică tensiunea și reacționăm agresiv.

Dacă ne supărăm sub 50%, avem de-a face cu o situație neplăcută, despre care putem discuta deschis, după ce ne alegem cuvintele. Rămânem detașați și răspundem ferm.

Mai avem aici o steluță* și vă las. Este posibil ca în cazul în care nu discutăm deschis și nu răspundem, nu rezolvăm problema, în cea de-a doua variantă, ea să se transforme în prima, fiindcă lucrurile “se adună”. De fapt, începem să facem proiecții cu trecutul recent.

Chiar așa, voi ce proiecții faceți? 🙂

La cât mai puține!

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *