Poate ni s-a spus de multe ori:
“Hai măi, nu o lua și tu personal”, sau “Nu o lua personal, nu e despre tine” sau “Ce te ataci mă așa, glumeam, ho” și în același timp, în noi, țipa ceva: “Dar e despre mine! Cum adică nu e despre mine când mie mi-ai spus toate lucrurile alea îngrozitoare? Cum să nu mă simt atacat/ă când m-a atacat?”

Sau, de multe ori, nici nu ni se spune “Nu o lua personal/ nu te ataca așa”, noi oricum luăm acel lucru foarte personal și reacționăm în consecință: ca și când cineva ne-a tras o palmă – intrăm în defensivă sau atacăm la rândul nostru. Brusc, celălalt nu mai e un prieten, ci un dușman cu colți și gheare, de care trebuie să ne apărăm (prin justificări) sau pe care trebuie să-l nimicim (prin argumente tăioase, jigniri țipete, poate chiar bătaie). Dar ce s-a întâmplat? Cum am ajuns aici?

În pop-psychology se cheamă că am fost “triggered“:

“a trigger refers to something that affects your emotional state, often significantly, by causing extreme overwhelm or distress. A trigger affects your ability to remain present in the moment. It may bring up specific thought patterns or influence your behavior.”

În proper-psychology, avem de-a face cu un “flash-back“:

“a psychological phenomenon in which an individual has a sudden, usually powerful, re-experiencing of a past experience or elements of a past experience. These experiences can be frightful, happy, sad, exciting, or any number of other emotions. The term is used particularly when the memory is recalled involuntarily, especially when it is so intense that the person “relives” the experience, and is unable to fully recognize it as memory of a past experience and not something that is happening in “real time””

Sau, în alte cazuri: ne-au fost încălcate valorile personale. Să le luăm pe rând.

Having a Flashback

 

Când cineva țipă la noi (AȘA CUM FĂCEA MAMA) putem reacționa mult disproporționat față de situația curentă, fiindcă la emoțiile din prezent (frică/tristețe/furie) se adaugă cele adunate în trecut față de respectiva persoană de care ne aduce aminte, cu care îl identificăm acum pe cel din fața noastră. Iar el nu o să știe de ce am explodat (fiindcă a călcat din greșeală pe o mină care era deja acolo).

În momentul în care îl asemănăm pe cel din fața noastră cu mama/tata/bunica/colegul care se lua de mine, etc, putem ști că reacția noastră față de el este foarte probabil disproporționată într-un mod agresiv nejustificat. Prin urmare, este posibil ca el să pună un pahar de apă mai încolo și noi să explodăm: “Dar niciodată nu te gândești la nevoile mele! Pentru tine pur și simplu nu contez! Nu te gândești că aveam și eu nevoie de un pahar cu apă! Numai la tine te gândești! Ești fix ca…”.

Este posibil ca nici celălalt să nu fie foarte atent la nevoie noastre de obicei, dar nu într-o așa măsură încât să spunem că niciodată nu ar fi. De fapt, ce se întâmplă este că emoțiile din trecut se amestecă acum cu cele din prezent și imaginea celuilalt se va combina cu imaginea persoanei care ne-a rănit în trecut.

— Vezi aici cazurile în care poți să te îngrijorezi în mod justificat de comportamentul celuilalt (pentru cazurile în care nu flash-back-ul este de vină pentru stresul pe care îl resimți).–

Ce putem face? Să identificăm persoana din trecut care tot apare în prezent (fiindcă nu mereu ne este clar că cel din fața noastră seamănă cu altcineva) și să lucrăm în terapie pe relația cu acea persoană, pentru a elibera/ prelucra emoțiile asociate ei, ca ele să nu mai apară fără să vrem în prezent și să ne afecteze relațiile cu cei de acum, care poate că nu sunt, de fapt, așa de răi precum simțim atunci când ne luăm un “trigger”.

Încălcarea valorilor personale

 

Despre valorile personale am mai scris aici și aici. Așa cum spunea Harari:

“Large numbers of strangers can cooperate successfully by believing in common myths. Any large-scale human cooperation – whether a modern state, a medieval church, an ancient city or an archaic tribe – is rooted in common myths that exist only in people’s collective imagination.”
― Yuval Noah Harari, Sapiens: A Brief History of Humankind

Sistemul de valori a devenit noul ADN al omului: cultural și social. Astfel, nu ne mai simțim loiali doar față de familie, ci și fața de persoanele care împărtășesc același sistem de valori cu cel al nostru. De multe ori, sistemul de valori a devenit mai important decât familia. Ne împrietenim repede cu cei cu valori comune cu ale noastre și păstrăm distanța față de cei cu valori divergente. Putem inclusiv merge până la moarte pentru valorile în care credem.

Identificarea cu sistemul de valori pe care îl avem, credința în el ca în Dumnezeu, ca într-un Adevăr absolut și general valabil ne poate face foarte intoleranți la sistemele celorlalți de valori și ne poate face să luăm foarte personal lucrurile. Când cineva ne atacă sistemul de valori – prin a nu-l respecta/ urma sau prin a-l discredita avem senzația că ne-a atacat pe noi (identitatea noastră) și intrăm automat în defensivă sau atac. Mai ales dacă cine face asta este cineva care ne este foarte apropiat, de la care aveam așteptarea că este “în tribul nostru”, cu care e nevoie să cooperăm pentru anumite proiecte comune, sau de care ne simțim dependenți în orice fel: emoțional/ financiar, etc.

Valorile care polarizează cel mai mult de obicei indivizii sunt:

• Conservator (tradiționalist/ convențional)/ Liberal (progresist/ nonconformist)
• Altruist (empatic/ etic)/ Egoist (pragmatic/ distant)
• În căutare de Siguranță (responsabilitate, protecție) / Libertate (spontaneitate, hedonism)
• Pesimist (anxietate, depresie)/ Optimist (cu fobie de frică sau tristețe)
• Rezervat (neîncrezător în ceilalți)/ Deschis (sincer, prietenos)

O teoretizare bună a valorilor putem vedea aici:

Pe măsură ce cunoaștem mai multe despre valori vom vedea însă cât de subiective sunt ele. În niciun caz nu reprezintă adevărul absolut și general valabil, ci doar concluziile la care am ajuns fiecare în urma experiențelor personale din viață. Și fiecare din ele poate oferi unele beneficii și veni la pachet cu unele neplăceri (mai ales atunci când le adoptăm în mod extrem). Astfel, ele sunt relative, depind de perspectiva fiecăruia.

Credința în valorile personale ca într-o religie monoteistă se cheamă fanatism și duce la multă agresivitate față de cei de alte religii, sau față de cei agnostici/ atei (cei care își pun mereu sub semnul întrebării propriile valori, sau care nu se identifică prea mult cu nicio valoare – încearcă să ia de la fiecare ce are mai bun, ori care își dau seama că nicio valoare nu poate avea răspuns pentru toate problemele vieții).

Cu cât ne identificăm mai mult cu propriile valori cu atât vom fi mai intoleranți, vom coopera mai puțin (cu cei din afara cercului nostru) și vom lua lucrurile mai personal când ele sunt puse la îndoială de cineva din afară.

Ce putem face? Să citim mai mult despre valorile personale, să ne gândim care sunt valorile noastre și cum le-am obținut, să ne gândim care sunt avantajele și dezavantajele pe care ni le aduc, să încercăm să identificăm valorile celor apropiați, cum s-au format ele și care sunt avantajele și dezavantajele pe care le au și ei în urma lor, să ne gândim atunci când avem un conflict care sunt valorile care s-au încălcat (dacă e cazul/ dacă nu e vorba de flash-backs sau abuz) și, după ce ne-am calmat, să discutăm despre ele.

Succes!