Drumul dezvoltării personale

“Dezvoltarea personală” este un concept devenit popular în România cu cel puțin 10 ani în urmă, ce include orice înseamnă auto-educare, mai ales în zona de psihologie, filosofie și spiritualitate și are ca scop îmbunătățirea stării de bine interioare, a relațiilor și împlinirea scopurilor pe care le avem.

Dacă întrebi Wikipedia, îți va zice că:

Dezvoltarea personală include activități și experiențe care au scopul final de a îmbunătăți starea de conștientizare, dezoltare a talentelor și abilităților personale, îmbunătățirea calității vieții și contribuirea la realizarea aspirațiilor și viselor personale.

Cunoscut și sub denumirea de “self help” sau “evoluție personală”, conceptul de dezvoltare personală include și acitivăți formale sau informale pentru a dezvolta în alții roluri precum cel de profesor, ghid, consilier, manager, coach sau mentor.

Ca în orice domeniu de altfel, avem și o parte mai întunecată, ce aduce cu sine și o reputație mai puțin onorantă a fenomenului. Mai exact, unele cărți de self-help americane și impostorii din zona de spiritualitate. Să le luăm pe rând.

Stilul american de scriere are anumite particularități care se regăsesc atât în cărțile de ficțiunie, cât și în cele de non-ficțiune. Are o anumită claritate, răceală și factualitate, iar în special când e vorba de self-help, o anumită superficialitate. Mai exact, multe cărți americane de “psihologie” conțin 1 singură idee, expusă în diverse feluri și repetată pe parcursul a zeci și sute de pagini. În plus, parcă sunt scrise de un om de vânzări, mai degrabă decât un psiholog sau scriitor.

Pe lângă cărți, asociate cu viziunea americană sunt și programele “transformaționale” în “10 pași simpli”, sau conferințele care seamănă mai mult cu predicile bisericești, un spectacol de fum și oglinzi care promit totul și nu oferă, practic, nimic. În afară, bineînțeles, de un transfer generos, ce face “adepții” să îl divinizeze pe “profet”, doar fiindcă acesta se prezintă cu o energie foarte puternică și se proclamă ca fiind “dovada vie” că procesul propus de el este unul de succes. Cam așa cum este ironizat fenomenul în Yes man, dacă vă amintiți.

“Impostorii” din lumea spiritualității sunt greu de identificat. Având în vedere cât de multe tehnici de terapie s-au dezvoltat între timp, dacă cineva îți face un semn cu mâinile deasupra capului și rostește câteva mesaje, iar asta pe tine te ajută, este greu să îl considerăm impostor pe primul, având în vedere că și în cadrul terapiei clasice, cu psihoterapeuți acreditați de Consiliul Psihologilor putem avea tehnici de vindecare a copilului interior în care practic vorbești cu tine din trecut și îți oferi ce nu ți-au oferit cei din jur când aveai nevoie. Cele două practici, deși deosebite, seamănă mult prin faptul că implicăm autosugestia și imaginația, într-un mod auto-vindecător. Putem totuși identifica “impostorii” dacă, de exemplu, își folosesc autoritatea câștigată pentru a întreține relații sexuale cu cursanții lor, sau obținerea de diverse avantaje din partea lor și acesta este scopul lor de fapt, agenda lor ascunsă. Vezi celebrul nostru guru.

Curățând însă acest domeniu minunat de cele 2 de mai sus, putem spune că el poate fi chiar salvarea multora dintre noi 🙂 Și acum să vedem de ce este el așa de minunat.

Așa cum știm, educația se face în cea mai mare măsură acasă și apoi la școală & cu prietenii, în funcție de cât de mult frecventează copiii o zonă sau alta (orele de clasă sau barurile). La școală nu avem ore de soft-skils, din păcate, cel puțin la școlile de stat din România. Am dat zilele trecute peste o grădiniță foarte promițătoare și știu din auzite că școlile Waldorf și Montessori au programe speciale pentru dezvoltarea abilităților emoționale, însă acestea sunt exemple destul de izolate, momentan. Școala altfel este un proiect interesant, descris de Ministerul învățământului astfel: “un program național al cărui scop este să contribuie la dezvoltarea competenței de învățare și a abilităților socio-emoționale în rândul copiilor preșcolari/elevilor. Programul are o durată de 5 zile consecutive lucrătoare în timpul anului școlar și poate fi derulat pe baza unei planificări ce rămâne la decizia fiecărei unități de învățământ”. Este interesant că pentru abilitățile socio-emoționale ale oamenilor sistemul nostru de învățământ alocă doar (!!!) 5 zile/ an.

Prin urmare, copiii se pot baza doar pe educația socio-emoțională primită de la părinți, sau prin interacțiunea cu prietenii. Iar părinții, dragii de ei, au avut parte de același tip de educație, de cele mai multe ori. Așa că o mare parte din cunoașterea dobândită de umanitate în ultimii zeci de ani (aici găsiți top 100 de cărți, top 25 experimente și top 10 studii, dacă vă interesează) din domeniul psihologiei, care se ocupă cu psihicul uman, adică, practic, cu ceea ce suntem, fiindcă gândurile și emoțiile pe care le avem ne determină acțiunile, rămân în afara ariei noastre de contact. Ceea ce ne aduce la “dezvoltarea personală”, la a lua problema în propriile mâini și a ne auto-educa – singuri, sau cu ajutorul unui consilier sau terapeut.

Din fericire, avem acces la sute de articole și cărți din acest domeniu, la workshopuri și psihologi care ne pot ajuta. Ideal da, ar fi să obținem tot ce avem nevoie în copilărie, atunci când învățăm cel mai ușor orice și când ne putem pregăti pentru viață, așa cum învățăm ce facem când răcim sau ne tăiem la un deget, să ne spălăm pe dinți și să mâncăm fructe, așa ar fi foarte util să învățăm și ce să facem cu emoțiile noastre și cum să construim relații armonioase cu cei din jur. Mai puțin ideal, dar posibil este să învățăm toate aceste lucruri și când am crescut, mai ales dacă vrem să devenim sau suntem părinți, pentru a fi bine cu noi și a-i inspira pe cei mici să fie și ei bine, fiindcă educația, pentru ei, înseamnă într-un procent foarte mare, imitarea noastră, a părinților.

Și fiindcă vorbeam mai sus de salvare, educația emoțională poate salva vieți, pentru că traumele lăsate nevindecate fiindcă nu știm cum să facem asta, duc la anxietate sau depresie, principala cauză a sinuciderilor. Putem compara, să zicem cu o problemă la matematică, pe care nu o putem rezolva dacă nu am învățat mai înainte logaritmii, de pildă, sau ecuațiile diferențiale, doar că nerezolvarea ei nu este o problemă de viață și de moarte… în mod obișnuit.

La fel ca Dorothy, leul cel fricos, omul de tinichea și omul de paie, ne lipsește câte ceva.
Ce ne lipsește ca să fim bine?

Să pornim la drum, Vrăjitorul din Oz ne așteaptă 🙂

Georgiana Codrescu
Consilier pentru dezvoltare personală