Statul a propus educarea copiiilor într-o formă structurată și prelungită – de la grădiniță până la postdoctorat – cu scopul formării acestora spre a avea o meserie. În ultimul timp însă, odată cu dezvoltarea Internetului, meseriile ce presupun utilizarea unui computer pot fi învățate și fără profesor, de acasă, în aproximativ un an, dacă le acorzi destul timp în fiecare zi – meserii cum sunt cea de programator, analist, designer, editor video, advertiser, manager de proiect, contabil, șamd.
De asemenea, meseriile artistice pot fi și ele învățate de pe Internet: desenul, pictura, sculptura, literatura, muzica, fotografia. Multe meserii tehnice la fel: instalator, zugrav, mecanic, grădinar, arhitect… Acum găsești tutoriale pentru aproape orice.
Și atunci: de ce mai suntem obligați de stat să ne dăm copilul la școală? În loc să îl dăm la diverse cursuri practice, școli de vară, să facă voluntariat, sau să citească el singur ce îi place sau să vadă filme? În România nu există opțiunea de homeschooling, așa cum există în țări precum Austria, Cehia, Danemarca, Finlanda, Franţa, Ungaria, Islanda, Luxemburg, Norvegia, Polonia, Portugalia, Rusia, Slovacia, Elveţia, Ucraina, Marea Britanie sau Statele Unite ale Americii. La noi: Potrivit Codului Penal (Art.377 aliniatul 1) “părintele sau persoana căreia i-a fost încredinţat, potrivit legii, un minor şi care, în mod nejustificat, îl retrage sau îl împiedică prin orice mijloace să urmeze cursurile învăţământului general obligatoriu, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă”.
Hai să vedem o justificare, din partea unei autorități de la noi:
Fostul ministru al Educaţiei Mircea Miclea a declarat pentru MEDIAFAX că, în această dezbatere, “etic vorbind, trebuie luată partea copilului”. “Dacă noi vrem să-i pregătim pentru viaţa de adult, mediul şcolar este locul unde acest lucru se întâmplă. Acolo învaţă să se apere, învaţă ce înseamnă competiţia, leadershipul. Competenţele socio-emoţionale sunt esenţiale pentru dezvoltarea copilului şi se referă la interacţiuni sociale, la leadership, competiţie, capacitatea de a face faţă conflictelor. Aceste competenţe nu se pot dezvolta prin homeschooling” a declarat fostul Miclea. – Sursa
Dacă analizăm puțin cuvintele cheie subliniate mai sus, din discursul fostului nostru ministru, vedem că nu avem nimic legat de: cooperare, lucru în echipă, empatie, simț civic, comunicare asertivită, creativitate, deschidere, cunoaștere de sine, compasiune, iubire de sine, generozitate. O serie de valori, credem noi, ce duc la o viață echilibrată și fericită, fiindcă te ajută să creezi conexiuni sănătoase cu ceilalți și ele sunt cele care ne împlinesc cel mai mult.
Prin urmare, trăind în România și ducându-ne copiii la școală, fie ea de stat sau privată, mai avem de completat cumva educația lor cu cele de mai sus. Cum facem asta? Cu foarte mulți bani pentru activități extra-școlare care aglomerează programul copilului? Așa cum știm cu toții, copiii învață cel mai mult prin imitare. Învață să vorbească prin imitare, să meargă, să zâmbească și învață să comunice și să se comporte de la cei cu care trăiește, cu care are o legătură emoțională. Prin urmare, tot ce avem de făcut este ca noi să cooperăm, lucrăm în echipă, fim empatici, să ne implicăm în proiecte cu caracter civic, să comunicăm asertiv, să fim creativi, deschiși, să ne cunoaștem, să avem compasiune și iubire de sine, să fim generoși și astfel vor deveni și ei. Cum facem asta? Printr-un proces de dezvoltare personală 🙂
Tu când începi să fii bine cu tine cu adevărat? Sau mai mereu?
Sau dacă ești – cum ai ajuns să fii și cum se simte?
Georgiana Codrescu
Consilier pentru dezvoltare personală